27 de ani
de presa libera
Marti, August 22, 2017 12:02 PM

de

Tineri sau bătrâni cu o situaţie materială modestă pot lua cursuri gratuite de utilizare a calculatorului la Biblioteca Judeţeană. Odată cu dotările primite în baza parteneriatul cu Fundaţia Bill şi Melissa Gates, instituţia buzoiană s-a bucurat deja în această săptămână de primii cursanţi. Câţiva pensionari s-au aflat pentru prima dată în faţa unui computer primind informaţiile de bază privind utilizarea tastaturii şi a celor mai simple programe.

 |
06 Jun 2011
2483
de

„Mi-am dorit foarte mult să nu fiu doar celebru”     

Împlineşte în curând 30 de ani, şi fără să îşi fi asociat numele de vreun scandal, a reuşit să se bucure nu doar de notorietate, ci şi de o imagine foarte bună. Unii îl cunosc doar de la emisiunea „Dansez pentru tine”, alţii îl ştie după articolele din Academia Caţavencu şi pentru activitatea din domeniul protecţiei mediului.

      Dragoş Bucurenci  a debutat la 17 ani în Dilema Veche şi a colaborat cu mai multe reviste culturale şi glossies, a fost vreme de un an şeful biroului de mediu la Academia Caţavencu, iar în 2007 a semnat un editorial în fiecare luni în Evenimentul Zilei. Din 2008 până în 2010 a scris un editorial în revista Elle.

 

 |
06 Jun 2011
2333
de

Buzoianul va face echipă cu alţi doi maeştri ai umorului: Marius Florea Vizante şi Gigi Ifrim

Sunt cunoscuţi toţi trei drept unii dintre actorii care te fac să râzi cu lacrimi. Marius Florea Vizante, Radu Gabriel şi Gigi Ifrim provoacă buzoienii pe 28 iunie la un altfel de spectacol decât cele de teatru clasic: „Filarmonica de Comedie”. Este vorba despre un spectacol de scenete umoristice, care satirizează omul în general, în contextul societăţii actuale.

 |
04 Jun 2011
2584
de
  • “Operele de artă” aparţin “celebrului” pietrar al URBIS SERV
  • Directorul Burada a fugit de artiştii prefesionişti, pentru că cer drepturi de autor”

Numit cândva „oraşul cu statui furate”, Buzăul a devenit mai nou un oraş împânzit de reproduceri de doi bani după lucrările marelui Brâncuşi. Sculpturile sunt nelipsite astăzi din mai toate sensurile giratorii. Calitatea lor artistică este însă contestată vehement de artiştii profesionişti, care vorbesc despre monumentele respective ca despre nişte „copii mizerabile”. Municipalitatea nu se lasă însă impresionată, spunând că va continua să ridice astfel de statui, pentru că sunt foarte ieftine, nu ca cele ale profesioniştilor.

 |
31 May 2011
3011
de

* Liceul “Margareta Sterian” a organizat în centrul oraşului un workshop dedicat Zilei Copilului

Câteva sute de oameni se înghesuie în faţa Palatului Comunal atraşi de muzica din boxe. Adolescenţi, bunici cu nepoţi de mână privesc curioşi la tinerii îmbrăcaţi elegant care, mânuiesc cu pricepere viorile şi la prichindeii care mâzgăliţi până la coate cu tempera, desenează pe hârtia uriaşă aşezată pe Platoul DACIA. De jur împrejurul muţimii stau ridicate câteva şevalete cu schiţe ale viitorilor arhitecţi, iar undeva în centru tronează macheta Liceului de Artă “Margareta Sterian”.

Întreaga mişcare de forţe este datorată spectacolului organizat de conducerea liceului buzoian cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.Reprezentanţi ai tuturor secţiilor instituţiei, începând de la arte plastice, muzică şi până la teatru s-au folosit ieri de acest prilej pentru a face reclamă Liceului de Artă în preajma începerii înscrierilor în clasa a IX-a.

 |
30 May 2011
1966
de

“250 de scrisori” sau cu ochii în corespondenţa marilor oameni de cultură

      Recunoscut pentru explorările întreprinse în domeniul istoriei literare şi culturale. Alex. Oproescu revine pe piaţă cu o nouă lucrare. “250 de scrisori” este practic o continuare a eforturilor buzoianului de a tezauriza documente preţioase, în posesia cărora a intrat de-a lungul sau ca urmare a activităţii sale de director al Bibliotecii Judeţene “V. Voiculescu”.

 |
30 May 2011
2194
de

     Reprezentanţii Palatului Copiilor au început pregătirile pentru 1 iulie. Astfel, sâmbătă, de la ora 18.00, în Amfiteatrul din Parcul Tineretului a fost dat startul evenimentelor dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Membrii cercurilor artistice ale instituţiei au evoluat pe scenă în aer liber, încurajaţi de părinţi şi prieteni.

„A fost un spectacol frumos în aer liber şi ne pare bine că am ajuns acolo unde nu s-a mai desfăşurat de mult un spectacol. Am deschis oficial săptămâna aceasta specială, prin care vrem să aducem o bucurie celor mici”, a declarat directorul Palatului Copiilor Buzău, Paul Negoiţă.

 |
29 May 2011
2070
de

Are o voce de milioane, iar ochelarii cu rame groase nu îi pot ascunde trăsăturile de o frumuseţe aparte. Aproape 200 de tineri buzoieni, majoritatea liceeni aplaudă fascinaţi pe ritmurile pieselor ei care nu sunt nici pe departe genul comercial, dar care au reuşit în doar câţiva ani de când a venit în România să îi aducă un public al ei. Alexandrina Hrisov a făcut senzaţie în cadrul Festivalului de Jazz de la Buzău, reuşind performanţa ca după concert să fie solicitată la autografe aproximativ un sfert de oră.

 |
28 May 2011
2361
de

Finalul festivalului de teatru de la Buzău avea să îl surprindă weekend-ul trecut peste măsură pe actorul Lucian Ghimişi. Cel care se bucură an de an de simpatia publicului VedeTeatrul, a îndeplinit şi la ediţia din acest an rolul de prezentator al festivalului, încântând în fiecare seară spectatorii cu glumele şi improvizaţiile sale. Spre deosebire însă de ediţiile precedente, Ghimişi, fost profesor al Liceului de Artă „Margareta Sterian”,  a avut ocazia să şi evolueze într-un spectacol din festival, e drept, în afara concursului.

 |
26 May 2011
2556
de

POLAR BEAR a lăsat sala cu gura căscată prin  inovaţiile lor, care vor rămâne în mintea celor prezenţi ca un eveniment rar pentru Buzău

Prima ediţie de Festivalului de Jazz a reuşit să aducă la Buzău, la sfârşitul săptămânii trecute artişti importanţi în peisajul muzicii de gen atât în ţară, cât şi peste hotare. În parteneriat cu Green Hours din Bucureşti, Cafeneaua Artiştilor a găzduit în perioada 20-22 mai reprezentaţiile unor valoroşi jazzmani, unii dintre ei aflându-se pentru prima dată în România. Din păcate însă, numărul spectatorilor nu a fost unul constant, audienţa variind de la 30 de persoane până la peste 200.

 |
25 May 2011
2000
de

      Pe urmele tradiţiilor româneşti. Reprezentanţii Palatului Copiilor Buzău derulează începând de săptămâna trecută un parteneriat cu profesorii din judeţul Neamţ, încercând să înveţe de la cei mai buni cum se poate păstra autenticitatea tradiţiilor.

 |
23 May 2011
1584
de
  • Proiectul obţinuse 96 de puncte din 100 la avizarea tehnică, dar finanţarea a întârziat să apară

Un vis prea frumos pentru a deveni realitate, aceasta a fost “soarta” unui proiect depus de reprezentanţii administraţiei din Unguriu prin care îşi propuneau transformarea Căminului Cultural din centrul civic într-o adevărată Casă de Cultură demnă de un mic oraş.

 |
22 May 2011
2192
de

„Suntem personalizarea strigătului dumneavoastră la întrebări ce nu au răspuns”
Încearcă să îşi ascundă emoţia, împărţind zâmbete de jur împrejur într-o sală pe care o consideră „prea oficială” decât se aşteptau. Deşi o viaţă întreagă au evoluat pe scenă, acum, când şi-au lăsat personajele în culise par  uşor intimidaţi de sutele de ochi care îi fixează. Este vorba despre unii dintre cei mai mari actori români...

 |
19 May 2011
3924
de

Ca de fiecare dată, festivalul VedeTeatru oferă posibilitatea nostalgicilor să retrăiască unele dintre cele mai frumoase clipe din ediţiile anterioare. Vinovat de întoarcerea în timp este artistul fotograf Ion Tăbăcaru, autorul unei expoziţii vernisată duminică, în foaierul instituţiei.

 |
19 May 2011
2138
de

După evoluţia de duminică, din savurosul spectacol „Vacanţă în Guadelupa”, Adrian Văncică s-a întors pe scena de la VedeTeatru în altă producţie a NOTTARA-ului. „Metoda”, spectacol jucat marţi la Buzău, evidenţiază valenţele interpretative ale actorului, care a trecut de la un rol de teatru bulevardier (ministrul corupt), la unul în care se pune accentul pe latura psihologică a personajului.
Deşi tema festivalului de anul acesta este COMEDIA, „Metoda” nu face parte dintre spectacole la care râzi cu gura până la urechi.

 |
19 May 2011
2034
de

Reuşeşte ca de fiecare dată când apare în preajma scenei să strângă în jurul său cele mai multe admiratoare care îi cer să se fotografieze cu el. Actorul Lucian Ghimişi este fără doar şi poate unul dintre „ingredientele” „reţetei” VedeTeatru, omul care poate strânge ropote de aplauze şi  hohote de râs la o simplă enumerare a sponsorilor.
Dincolo de “titularizarea” pe postul de prezentator al festivalului, Ghimişi a devenit una dintre persoanele publice adoptate de Buzău, astfel încât mai toată lumea crede că s-a născut chiar aici.

 |
19 May 2011
4616

Stiri Agerpres

KO Goetz, reprezentant de marcă al picturii abstracte germane, a murit la vârsta de 103 ani
Marti, August 22, 2017 11:52 AM

Pictorul Karl Otto Goetz, ale cărui lucrări abstracte au contribuit la revirimentul pe piața internațională a artei germane după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și prăbușirea celui de-Al Treilea Reich, a murit la vârsta de 103 ani, a anunțat luni fundația sa, informează DPA.

Directorul Tel Drum, Petre Pitiș, la DNA
Marti, August 22, 2017 11:50 AM

Directorul societății Tel Drum, Petre Pitiș, s-a prezentat marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a participa la desigilarea sistemelor informatice ridicate în urma perchezițiilor efectuate de anchetatori.

China: Peste 4.000 de persoane evacuate din calea taifunului Hato
Marti, August 22, 2017 11:45 AM

Peste 4.000 de persoane au fost evacuate din calea taifunului Hato, cel de-al 13-lea fenomen meteorologic de acest tip din 2017, care înaintează spre coasta de sud-est a Chinei, informează marți Xinhua.

Stoltenberg: NATO nu va lăsa niciodată Afganistanul ''să redevină un sanctuar pentru teroriști''
Marti, August 22, 2017 11:43 AM

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care a intervenit în Afganistan a doua zi după atentatele din 11 septembrie 2001, la cererea SUA, nu va lăsa niciodată această țară ''să redevină un sanctuar pentru teroriști'', a declarat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, salutând discursul președintelui american Donald Trump, informează AFP.

Un fost avocat al cântărețului Michael Jackson îl va apăra pe Bill Cosby
Marti, August 22, 2017 11:38 AM

Tom Mesereau, fost avocat al cântărețului Michael Jackson, se va ocupa de apărarea în instanță a actorului de comedie Bill Cosby, a anunțat luni un purtător de cuvânt al artistului, citat de AFP.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
22 Aug, 11:14 Lumea de ieri și lumea de azi!
Pixelu razna a comentat pentru articolul Torţionarul Vişinescu se vrea liber ,,din motive medicale“:
Din aceeași categorie cu „nu suportă detenția” sau dementul ăla norvegian, Breivik, care a dat statul în judecată că este supus unui tratament inuman pentru că este izolat și nu socializează și i se încălzește mâncarea la microunde. Și statul norvegian a luat în serios plângerea. Demența este totală. Personajul are și pagină pe Wikipedia. Mai nou, și-a schimbat legal numele.
22 Aug, 10:46 Justitie divina...
Unforgiven a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
Florina Stoian,nu te supara,dar era si timpul sa fii schimbata!...La cate mizerii si abuzuri ai facut in perioada concursului pentru functia de director de scoala-2016,la cata incompetenta crasa ai demonstrat in ciuda inaltelor studii economice de la Academia din Brosteni,la cat rafinament intelectual ai afisat de fiecare data cand ai reprezentat invatamantul buzoian,la ce /in ce concurs de imprejurari politice ai obtinut postul!...Probabil e prea mult pentru tine si functia de director la gradinita "Boboceii din Micro III"...Sorry,Florina go home!
22 Aug, 10:13 Unde dai și unde crapă!
Pixelu corporatist a comentat pentru articolul Ministrul Educaţiei a desfăcut din greşeală contractul altcuiva când a demis-o pe Florina Stoian:
Observ o întreagă propagandă legată de faptul că: „A luat concursul, să-și ducă mandatul la bun sfârșit!”. Principial vorbind, este o cretinătate. Dacă câștigătorul concursului o ia razna în timpul mandatului este firesc să fie înlăturat. Că se pot face abuzuri, cum pare a fi și cazul de față, este cu totul altă discuție, care în principiu sunt generate de însăși natura legislației. Guvernarea corporatistă a fost legiferată tocmai pentru a legaliza abuzul.
Google PageRank Checker