Situaţie de tot râsul în Primăria Nehoiu, transformată în nici doi ani în cea mai coruptă administraţie locală din judeţ. Dintre toţi oficialii autorităţii locale, doar unul mai poate reprezenta Primăria oraşului în faţa instanţelor pentru recuperarea prejudiciilor create de fostul primar Florentin Lungu încă din primul an de mandat, cu complicitatea mai multor angajaţi ai instituţiei, inclusiv a actualului primar, fost secund al lui Lungu în legislatura trecută, trimis şi el acum în judecată pentru abuz în serviciu.  Este vorba despre viceprimarul oraşului Nehoiu care a semnat până acum patru cereri de chemare în judecată a fostului primar Florentin Lungu pentru recuperarea unor sume cheltuite ilegal în scurtul său mandat de edil, la pachet cu fosta juristă a primăriei Mieluzina Frăţilă şi cu fosta contabilă şefă Buta Elena, judecate tot pentru abuz în serviciu în legătură cu reabilitarea vechii policlinicii din oraş.

Noile procese vin după ce fostul primar de la Nehoiu, Florentin Lungu, a obţinut la Judecătoria Pătârlagele o revizuire a condamnării pentru conflict penal de interese, de la doi ani şi două luni cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 6 ani şi două luni, la doi ani cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de patru ani. „Admite în parte contestaţia la executare formulată de petentul condamnat LUNGU Florentin. Constată că fapta prevăzută de art. 253 ind. 1 alin. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, constând în aceea că, în ca­litatea sa de primar al oraşului Nehoiu, a atribuit contractul nr. 12451/30.10.2012 către SC Transervcons Andi SRL Nehoiu, reprezentată de Burlacu Elena Iulica, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare prin sentinţa nr. 24/23.01.2015, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 873/277/2014 a fost dezincriminată prin Legea nr. 193/2017. Constată încetarea tuturor consecinţelor penale ce decurg din hotărârea susmenţionată, cu privire la această faptă. Respinge contestaţia la executare cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 253 ind. 1 alin. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, constând în aceea că, în calitatea sa de primar al oraşului Nehoiu a dispus plata contravalorii facturii fiscale nr. 000262 din 13.10.2009, emisă de SC Prodfor SRL, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin sentinţa nr. 24/23.01.2015, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 873/277/2014, ca neîntemeiată. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni stabilită de instanţă, în baza art. 33 lit.a-art. 34 lit. b Cod penal anterior, prin sentinţa penală nr. 24/23.01.2015, în pedepsele de 2 ani (pentru fapta comisă în legătură cu SC Prodfor SRL) şi 2 ani şi 2 luni închisoare (pentru fapta dezincriminată). Menţine pedeapsa de 2 ani stabilită de instanţă pentru fapta comisă în legătură cu SC Prodfor SRL şi celelalte dispoziţii ale instanţei în legătură cu această pedeapsă şi în consecinţă: (…) menţine pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal anterior, din momentul rămânerii definitive a sentinţei nr. 24/23.01.2015 şi până la terminarea executării pedepsei de 2 ani. (…) Menţine suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, compus din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă intervalul de 2 ani stabilit iniţial de instanţă“, se arată în decizia care ar putea deveni definitivă, soluţia nefiind contestată până acum.

Toate neregulile apărute încă din prima lună de mandat ale lui Florentin Lungu la  cârma oraşului Nehoiu au fost des­coperite de Agenţia Naţională de Integritate şi confirmate de auditorii Camerei de Conturi

Spre exemplu, raportul întocmit după controlul de la Primăria Nehoiu, ce a avut ca obiectiv auditarea contului de execuţie a bugetului local, mai ­exact pentru verificarea modului în care a fost folosit banul public, a evidenţiat prejudicii de 29 de miliarde lei vechi, dintre care doar 360 de milioane lei vechi au fost abateri financiar-contabile. Iar neregulile descoperite de auditorii financiari datau doar din perioada 2013-2014.

Mai exact, în perioada în care primarul era declarat, de Agenţia Naţională de Integritate, în conflict de interese şi, ulterior, cer­cetat în acest sens de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, apoi trimis în judecată în februarie 2014, Florentin Lungu a continuat să golească în buzunarul propriu banii oraşului Nehoiu. Nu o spunem noi, ci auditorii Camerei de Conturi.

Auditorii financiari au mai descoperit, printre altele, că s-au efectuat plăti nelegale în suma de 45.000 lei către SC Transervcons Andi SRL Nehoiu, reprezentând situaţii de lucrări, întocmite pentru reparaţii străzi, în care s-au înscris, la unele articole de deviz, cantităţi mai mari decât cele efectiv executate sau lucrări supraevaluate urmare utilizării unor preţuri la materiale mai mari decât cele din facturile de procurare. Mai exact, un contract cu SC Transervcons Andi SRL Nehoiu a fost motivul pentru care Florentin Lungu era trimis în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la începutul anului 2014, pentru infracţiunea de conflict de interese. În rechizitoriul întocmit, procurorii au menţionat că inculpatul Florentin Lungu, în calitate de primar al oraşului Nehoiu, a dispus plata prioritară a sumei de 273.735 lei către S.C. „Prodfor“ S.R.L., societate al cărei asociat unic era, în baza unui contract de achiziţie publică de lucrări încheiat cu Primăria Oraşului Nehoiu în anul 2008, constând în efectuarea de lucrări de reparaţîi la Policlinică orăşenească. Trebuie menţionat faptul că, până la dată de 3 iulie 2012, de când a început să exer­cite funcţia de primar, Lungu deţinea calitatea de administrator al societăţii comerciale.

Atât de mult i-a păsat primarului de vigilenţa oamenilor legii, încât nici măcar nu s-a sinchisit să renunţe la calitatea de asociat unic al societăţii beneficiare de bani publici. Mai mult decât atât, Lungu a semnat, cu bună ştiinţă, acordurile încheiate pentru stingerea obligaţiilor de plata ale S.C. „Prodfor“ S.R.L. Nehoiu la bugetul de stat, acorduri înregistrate la primărie şi semnate de către administratorul societăţii.

Lungu s-a întins mai mult decât îi era plapuma, solicitând Ministerului de Finanţe un împrumut, cu toate că factura emisă de firma sa pentru acoperirea unor lucrări nu reprezenta o datorie certă. Astfel, Lungu şi-a plătit aproape 200.000 de lei, lucru care i-a făcut pe procurori să înceapă urmărirea penală împotriva lui.

Pentru ilegalităţile cu banii statului, constatate de ANI şi, ulterior, de procurori, Judecătoria Pâtârlagele l-a condamnat pe Florentin Lungu la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru o perioada de încercare de 6 ani şi două luni, începând cu data la care sentinţa devine definitivă.

În februarie, anul acesta, Florentin Lungu şi-a aflat sentinţa pe fond, la Tribunalul Buzău, în dosarul în care a fost trimis în judecată la pachet cu actualul primar şi o sumedenie de funcţionari din Primăria localităţii, pentru infracţiuni de corupţie.

Este cel de-al treilea dosar penal al lui Florentin Lungu, acesta fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri, conflict de interese şi sustragere de înscrisuri, fapte asimilate infracţiunilor de corupţie aflate în legătură cu încheierea şi derularea a trei contracte de achiziţie publică, care au vizat reabilitarea sediului Policlinicii din localitatea Nehoiu, în perioada 2008-2012.

Odată cu el a fost deferit justiţiei viceprimarul cu atribuţii de primar atunci, acum primar ales la alegerile din 2016, Ionuţ Milea, pentru abuz în serviciu, socrul acestuia, Vasile Şuşu, secretar al oraşului la acel moment, Oancea  Genovel Vasile, administratorul Prodfor SRL, firma lui Florentin Lungu, pentru complicitate la abuz în serviciu, dar şi funcţionari importanţi din Primăria Nehoiu. Este vorba despre contabila şefă Elena Buta, pentru abuz în serviciu (două fapte) şi obţinerea ilegală de fonduri, Valentin Stoi­chiţă, funcţionar public, Liviu Fieraru, inspector al Biroului Urbanism din cadrul Primăriei Nehoiu, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual şi jurista primăriei la data faptelor, Mielu­zina Frăţilă, de asemenea, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

DISTRIBUIȚI