Traficul aglomerat de la sfârşitul minivacanţei de Paşte în zona podului de la Mărăcineni a fost doar preambulul unei perioade de coşmar de care va avea parte Buzăul până la finalizarea lucrărilor la podul vechi. Dacă, luni după-amiază, coloanele de maşini se întindeaupe o lungime de peste patru kilometri dinspre Rm. Sărat, scenariul s-a repetat marţi şi  miercuri dimineaţă, iar de la orele prânzului, ieri, pe sensul de mers spre Râmnic, după închiderea unei benzi pe podul nou pentru efectuarea unor lucrări. Aglomeraţia din aceste zile este doar începutul unei perioade de coşmar pentru şoferii care vor tranzita acest tronson din drumul european E 85. Asta, deoarece podul vechi va intra în reabilitare, iar traficul se va realiza pe un singur sens de mers care va prelua fluxul de maşini atât din municipiul Buzău, de pe şoseaua de centură, cât şi dinspre Moldova şi de pe Valea Slănicului.

Acesta este motivul pentru care autorităţile judeţului au invitat responsabilii din Ministerul Transporturilor să vină la Buzău să evalueze situaţia la faţa locului înainte de a lua o decizie privind data închiderii podului vechi de la Mărăcineni şi soluţiile pentru desfăşurarea traficului. Invitaţiile către Bucureşti au fost trimise de prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, care consideră necesar ca, înaintea deciziei, să fie făcută o analiză de ansamblu, întrucât, după precipitaţiile din ultima perioadă, alunecările de teren au afectat serios mai multe căi rutiere, unele importante cum ar fi DN10, situaţia podului de la Vadu Paşii afectat de viitura de pe râul Buzău este, de asemenea, o prioritate a autorităţilor judeţului, iar deblocarea fondurilor necesare pentru refacerea lor este imperios necesară şi urgentă.

Zilele următoare este aşteptat să sosească la Buzău directorul CNAIR, Ştefan Ioniţă,  însă nu este clar dacă ministrul Transporturilor, Lucian Şova, va ajunge la Buzău sau va trimite un alt oficial al ministerului.

Abia după această vizită am putea afla când va fi închis podul vechi de la Mărăcineni.

Deşi prefectul Carmen Ichim anunţase săptămâna trecută că va participa miercuri, la Bucureşti, la discuţii pe acest subiect, responsabilii CNAIR l-au convocat în Capitală pe şeful Secţiei Drumuri Naţionale Buzău la discuţii tehnice, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere de la Buzău. „Noi sperăm ca în cursul zilei de mâine  sau poimâine să se deplaseze în Buzău să facă o evaluare corectă în cazul în care nu este suficient, în funcţie de studiul de trafic pe care l-au făcut, tot CNAIR să vină să spună dacă se pot lua măsuri suplimentare. În situaţia în care nu se poate, atunci, probabil, că vom propune Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, dacă este necesar, acel pod de pontoane şi dacă CNAIR îl solicită. Pentru că trebuie să ne gândim că cineva trebui să-l plătească. Că se pune, se pune… Dar cum pentru că sunt resurse umane şi materiale…“, a spus prefectul Carmen Ichim.

Începând de miercuri, timp de 4-6 zile, un sens de mers al podului de pe sensul de ieşire din municipiul Buzău către Râmnicu Sărat este închis pentru executarea unor lucrări de reparaţii, urmând ca celălalt sens de mers să fie închis după finalizarea acestor lucrări fără a se şti însă o dată exactă.

„Podul vechi va fi închis, dar deocamdată nu se ştie când. Ieri (marţi, n.r.) am primit o adresă de la Secţia de Drumuri Naţionale Buzău în care ne informează că pe podul nou se va circula, timp de 4-6 zile, pe o singură bandă de mers, după care, după ce se va primi avizul de la C.N.A.I.R., se va închide podul metalic care va rămâne închis 130 de zile. Împreună cu CJ am trimis o invitaţie directorului CNAIR şi domnului ministru Şova să vină să evalueze situaţia din teren pentru că avem probleme atât la podul de la Vadu Paşii, care şi riscă să afecteze şi podul de cale ferată, avem probleme pe DN10, iar podul de la Mărăcineni este bomboana de pe colivă”, a spus prefectul Carmen Ichim.

La rândul său preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu, a ţinut să precizeze că nu Prefectura sau Consiliul Judeţean vor stabili cum se va circula pe podul de la ieşire din Buzău către Râmnicu Sărat, ci societatea administratorul drumului, respectiv C.N.A.I.R.. a cerut scuze anticipat participanţilor la trafic care vor fi afectaţi de închidere a podului de la Mărăcineni. „Sunt probleme deosebite în momentul în care podul va intra în reabilitare. Aţi văzut că oricum sunt probleme de fluenţă a circulaţiei în zilele aglomerate. E bine totuşi că s-a luat decizia reabilitării şi cerem scuze, chiar dacă nu suntem implicaţi, cetăţenilor, pentru disconfortul creat, dar era o lucrare necesară. De asta am chemat aici şi Ministerul Transporturilor şi C.N.A.I.R. şi sunt convins că reprezentanţii conducerii companiei şi ai ministerului de resort vor face o deplasare la Buzău într-o perioada destul de scurtă. Noi ne vom deplasa în teren alături de ei şi vom participa la studiile necesare”, a spus Petre Emanoil Neagu.

Preşedintele CJ Buzău a ţinut să precizeze că mult mai gravă pare a fi situaţia Drumului Naţional 10, care leagă Buzăul de Braşov. Neagu a atras atenţia că trebuie demarate cât mai curând lucrări de refacere a şoselei naţionale şi nicidecum lucrări de redare a traficului în zonele afectate.

„Riscăm ca legătura între Muntenia şi Transilvania pe Dn 10 să se rupă definitiv. Drumul este într-o stare avansată de deteriorare şi există posibilitatea să se întâmple accidente chiar cu pierdere de vieţi omeneşti în zona Siriu. Şi, mai mult, în ultima vreme s-au accentuat alunecările de teren în zona Ciuta. Mie, personal, nu mi se pare firesc şi normal ca o alunecare în zona Fântâna lui Mihai să treneze acolo de câteva luni şi să tratăm doar efectele şi nu cauzele.Trebuie făcute studii de impact şi trebuie făcute nu lucrări de redare a circulaţiei, cum se face de obicei, ci lucrări clare de reabilitare“, a spus Neagu. Acesta a ţinut să precizeze că, în cazul în care nu vor veni bani de la Guvern pentru refacerea pragului de fund în zona podului de la Vadu Paşii, lucrarea va fi realizată cu bani de la Consiliului  Judeţean, însă a atras atenţia că Apele Române trebuie să se şi îngrijească de cursurile de apă şi nu doar să le ţină în administrare.

Prefectul vrea desfiinţarea unei treceri de pietoni şi mutarea altora

Pe de altă parte, prefectul Carmen Ichim a avut deja o întâlnire cu primarul municipiului Buzău şi cu cel al comunei Mărăcineni, cărora le-a cerut sprijin pentru luarea unor măsuri suplimentare în zona podului. Este vorba despre asigurarea iluminatului pe timpul nopţii, astfel încât muncitorii firmei care realizează lucrările să poată lucra în două schimburi, aşa cum s-a discutat iniţial, precum şi desfiinţarea temporară a trecerii de pietoni dintre Penny Market şi Carrefour. Totodată, s-a propus mutarea altor două zebre din imediata vecinătate a rondului de la Carrefour.

„Această trecere de pietoni îngreunează şi uneori chiar blochează traficul în zona giratoriului de la Carrefour. L-am rugat pe domnul primar să o anuleze pe durata lucrărilor de la podul de la Mărăcineni. De asemenea, i-am solicitat şi mutarea cu 20 de metri înspre Kaufland a trecerii de pietoni din capătul străzii Frăsinet. Şi din cauza acesteia se bloca uneori sensul giratoriu“, a precizat miercuri prefectul Carmen Ichim într-o conferinţă de presă.

În urma solicitării prefectului, ca soluţie pentru descongestionarea traficului din nordul oraşului, Comisia pentru siguranţă rutieră a municipiului Buzău a decis ieri montarea unui semafor cu buton la trecerea de pietoni de la Carrefour. Semaforul urmează să ajungă într-o săptămână la Buzău.