27 de ani
de presa libera
Luni, Octombrie 23, 2017 11:18 AM

Actualitate

Cu delegaţie până la organizarea unui concurs / Avocata Raluca Ecaterina Alexandru este noul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate

de Andreea STROE
Actualitate  |
12.10.2017, 00:00
1230

   Din data de 10 octombrie, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău are un nou preşedinte. Este vorba despre Raluca Ecaterina Alexandru, o tânără avocată, în vârstă de 35 de ani, care a fost numită, prin decizia preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Teohari Vulcănescu, în funcţia de preşedinte-director general al instituţiei. Ea înlocuieşte la conducere pe Paula Grigore, ocupantă a acestui post în ultimii doi ani, cu delegaţie. Este cel de-al 12-lea preşedinte din istoria CJAS Buzău şi a venit la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în agust, anul acesta, după ce a câştigat concursul pentru postul de funcţionar în cadrul Compartimentului Control. A ajuns la conducerea instituţiei de sănătate care ges­tionează banii asiguraţilor la nivel judeţean cu credinţa că se pot face lucruri bune şi la Buzău. În acest sens, ea spune că va analiza activitatea cu privire la furnizorii de servicii, asiguraţii şi colaboratorii din toate sferele de activitate şi se vor lua măsuri de îmbunătăţire ca la carte, adică cu respectarea prevederilor legale. Şi este de aşteptat ca lucrurile să fie făcute după un plan bine închegat şi profesionist, cu respectarea legalităţii, având în vedere că noul preşedinte director al CJAS Buzău este de profesie avocat, membră a Baroului Buzău. Deşi are numai 35 de ani şi este printre cei mai tineri, dacă nu cel mai tânăr preşedinte al unei astfel de instituţii, are un parcurs profesional impresionant din punct de vedere al pregătirii şi al experienţei acumulate.

   A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, în anul 2005. Şi-a continuat pregătirea la aceeaşi universitate cu un master în Administraţie publică europeană şi cu un  curs de „Formator” acreditat de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. A fost consilier juridic, avocat coordonator în cadrul unor firme de avocatură, iar în august, a devenit funcţionar la Compartimentul de Control al CJAS Buzău.

   Pentru că îşi doreşte să realizeze îmbunătăţirea serviciilor către beneficiari, asiguraţi şi colaboratori, Raluca Alexandru vrea ca implicarea sa să fie pe termen lung şi, de aceea, va participa şi la concurs pentru postul de preşedinte-director general atunci când se va organiza. Deocamdată, la nivel central, conducerea CNAS are ea însăşi statut de interimat. Nu în ultimul rând, noul preşedinte al CJAS Buzău îşi doreşte o mai mare deschidere a instituţiei faţă de cetăţeni, motiv pentru care va prezenta, mult mai des decât au făcut-o predecesorii săi, în faţa opiniei publice activitatea desfăşurată de angajaţii din această instituţie.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Muzicianul australian George Young, 'mentorul' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani
Luni, Octombrie 23, 2017 11:02 AM

Muzicianul australian George Young, cunoscut ca 'mentor' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani, potrivit unui anunț difuzat luni de legendara trupă de hard rock, citat luni de AFP.

MDRAPFE: AM POIM - proiecte de 69 milioane euro referitoare la ocrotirea ariilor naturale protejate
Luni, Octombrie 23, 2017 11:00 AM

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (AM POIM) a primit, până la 16 octombrie, 62 de proiecte, în valoare totală eligibilă de 69 milioane de euro, care vizează elaborarea planurilor de management, seturilor de măsuri de conservare, planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate, informează un comunicat al MDRAPFE transmis luni AGERPRES.

Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a coborât pe locul 78
Luni, Octombrie 23, 2017 10:56 AM

Tenismanul român Marius Copil a coborât patru locuri și se află pe poziția a 78-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni.

PORTATIV ROMÂNESC: Bianca Ionescu
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Soprana Bianca Ionescu s-a născut la 20 mai 1961. A absolvit Liceul de muzică nr.1 din București în 1978, apoi a urmat cursurile Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu", la clasa de canto a Artei Florescu, absolvind facultatea în 1983, potrivit site-ului www.opereta.ro.

Auto: Verstappen a calificat drept "stupide deciziile care ucid Formula 1" după penalizarea sa
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a denunțat, duminică, decizia juriului Marelui Premiu al Statelor Unite care l-a penalizat cu cinci secunde și a fost privat de locul al treilea pe podium, apreciind că "aceste decizii stupide ucid Formula 1", a spus el cu regret.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Oct, 08:50 Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice este „apă de ploaie”!
Pixelu cu prosteli a comentat pentru articolul Buzoienii, deschizători de drumuri? Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice ar putea deveni lege:
UAT Municipiul Buzău (Primăria Municipiului Buzău), acționarul majoritar al Companiei de Apă Buzău S.A., dă dovadă de maximă ipocrizie. Dacă Toma ar dori ca buzoienii să beneficieze de tarife mai mici atunci ar renunța la redevența de 1% pe cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească operatorul acționarilor și care este parte integrantă în algoritmul de calcul al tarifului perceput de operator. Peste tot, în țările suverane, se adoptă principiul non-profitului în administrarea utilităților publice. Doar în țări asociate neocolonialismului se mai întâlnesc contracte de parteneriat public privat sau contracte de concesiune. În cazul nostru, ca să nu bată la ochi, le-au botezat contracte de delegare.
În Contractul de Delegare la Art. 39-2. (pag.34) găsim un text legat de redevență. Ce caută redevența de 1% pe cifra de afaceri? Chipurile primăria se luptă pentru tarife mai mici pentru populație dar vrea o parte din profitul operatorului unde este acționară, profit care se obține tocmai de la populație. Ce dovadă mai clară de prosteală vreți!
23 Oct, 02:09 Actuala stagiune - revitalizare teatrală sau menţinerea aceluiasi fundal cenuşiu?
Nik Şimandan a comentat pentru articolul „Tele-Encounters”, proiectul Teatrului „G. Ciprian”, o premieră mondială lansată în prezenţa partenerilor din Spania şi Portugalia:
Dar mai mult teatru, la nivel de institutie profesionistă de spectacole, când o sa avem? Stie cineva, la aceasta oră , ce proiecte ne oferă Teatrul "George Ciprian"în actuala stagiune? Vom asista la vreo premieră...proprie? Când? Că doar stagiunea s-a deschis demult - cel puţin la celelalte teatre similare din ţară. Nu există niciun panou sau afişier care să menţioneze măcar un spectacol teatral pe săptămână, ca ofertă pentru marele public -aşa cum s-ar cuveni din partea acestei importante instituţii cu profil educaţional expres!
22 Oct, 16:24 Sigur
Eu a comentat pentru articolul Catedrala Arhiepiscopală, prădată de hoți. Ce sumă au sustras:
Sigur e unul școlit la pușcăriile țării, trăit în mizerie, eliberat înainte de termen și care are ceva habar de furtul bine acoperit...
Google PageRank Checker