Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, deputa­tul Cristinel Romanescu, care este şi preşedinte el Federaţiei Române de Tenis de Masă, este cel care a înaintat Consiliului Local propunerea ca tenismenul Ovidiu Ionescu să devină cetăţean de onoare al municipiului. De altfel, Romanescu a fost cel care a susţinut această propunere în faţa deliberativului municipal la şedinţa de vinerea trecută, când consilierii locali au votat acordarea acestui titlu unui număr de şase personalităţi buzoiene.

Romanescu şi-a argumentat propunerea prin aceea că, odată cu calificarea lui Ionescu în finala Campionatelor Europene de la Alicante, numele municipiului Buzău a fost făcut cunoscut de întreaga presă sportivă internaţională: ,,Mulţumim pentru că ne-aţi primit astăzi în casa dumneavoastră, mulţumim că aţi acceptat ca şi sportul să fie prezent astăzi alături de aceste personalităţi marcante din domeniul ştiinţei. Şi noi, în sport, facem zi de zi performanţă, iar Ovidiu George Ionescu este un buzoian de-al nostru, despre care pot să spun cu mare bucurie că scrie istorie în sport, în tenis de masă. De ce spun lucrul acesta? România, din 1960, nu mai reuşise să obţină o medalie la Campionatele Europene de Tenis de Masă. Pe toate site-urile, pe toate agenţiile de presă, la momentul în care Ovidiu a intrat în finala Campionatului European de la Alicante, au apărut ştiri despre <buzoianul Ovidiu Ionescu care reuşeşte să intre în finală>; probabil, cu puţină şansă, ar fi reuşit chiar să devină campion european”.

Mai mult, a susţinut preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Ovidiu Ionescu a refuzat mai multe propuneri de a juca şi de a face performanţă sub drapelul altui stat: ,,Dar nu este timpul trecut, cu siguranţă Ovidiu Ionescu are şanse de mai mult, pentru că este un sportiv fantastic de ambiţios, un sportiv deosebit de conştiincios în antrenamente şi, nu în ultimul rând, este un român adevărat. De fiecare dată este întrebat dacă doreşte – pentru că se practică în sportul de înaltă performanţă, ca ţări care stau foarte bine din punct de vedere financiar să cumpere valoare, şi ştiţi că în tenis de masă se întâmplă – să reprezinte o altă ţară, el răspunde cu mândrie că este român şi că vrea să reprezinte doar România. Îi mulţumim pentru acest lucru, eu, ca preşedinte al Federaţiei îi mulţumesc; mulţumesc şi părinţilor şi tuturor oamenilor care au fost alături de el şi l-au susţinut în performanţă”, a mai spus Romanescu, care şi-a exprimat încrederea că Ovidiu Ionescu va mai face parformanţă şi în anii care vor urma. ,,Este singurul om în care cred şi sper să mergem împreună la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020; îi urez de pe acum succes pentru că poate şi va reuşi, cu siguranţă, să facă o performanţă şi mai mare”, a mai spus deputa­tul liberal de Buzău Cristinel Romanescu, preşedinte el Federaţiei Române de Tenis de Masă.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

Comments are closed.