Crucea Roşie Buzău, partener al Colgate România, va aduce anul acesta programul  educaţional de igienă orală corectă în toate şcolile buzoiene, spune directorul filialei, Floarea Bârzu, care a discutat cu conducerea Inspectoratului Şcolar Buzău şi a convenit ca elevii claselor a doua  să intre în acest proiect. Judeţul Buzău este singurul în care lecţiile de igienă orală au ajuns în toate unităţile de învăţământ, conducerea Crucii Roşii Buzău discutând cu partenerii de proiect despre această necesitate încă de anul şcolar trecut. La început, în proiect au intrat 27 de unităţi de învăţământ din municipiul Buzău şi din mediul rural, apoi, anul trecut, Crucea Roşie Buzău a convenit cu partenerul de proiect să fie cuprinse cu preponderenţă şcoli din mediul rural, în total 33. Prin demersul Crucii Roşii, pentru anul şcolar 2018-2019, Colgate România  a acceptat solicitarea organizaţiei umanitare de la Buzău şi, aşa cum spune directorul Floarea Bârzu, toate clasele a doua vor intra în proiect, astfel că elevii vor primi informaţii teoretice şi practice cu privire la igiena orală pe care ei le pot pune apoi în aplicare acasă, cu ajutorul părinţilor. Educaţia pentru sănatate este importantă pentru copii şi mai ales cea prin joacă, aşa cum se desfăşoară acti­vităţile educative în acest proiect. ,,Din experienţa anilor precedenţi am observat că cei mici  sunt dornici să înveţe cât mai multe lucruri noi, să se întâlnească cu doctorul Doctorul Maseluţă şi Supereroii dinţilor sănătoşi, şi învaţă astfel, sub formă de joc,  cum să aibă grijă de sănătatea lor orală”, spune directorul Crucii Roşii, Floarea Bârzu. Elevii au ocazia în timpul acestor lecţii să exerseze tehnica de periaj sub îndrumarea atentă a profesioniştilor şi să înveţe prin joc paşii pe care trebuie să îi urmeze zilnic pentru a avea o igienă orală corectă, adică cum să realizeze periajul dinţilor timp de două minute de cel puţin două ori pe zi, cu ajutorul unei periuţe de dinţi pe care să o înlocuiască o dată la trei luni, să conştientizeze că trebuie să facă vizite periodice la medicul dentist, care va deveni o imagine mai prietenoasă după ce vor viziona isprăvile doctorului Măseluţă. De asemenea, directorul Crucii Roşii Buzău spune că se va distribui tuturor copiii de clasa a doua şi un rucsac în care se vor afla produse de igienă orală, un gest de asemenea încurajator pentru ca cei mici să fie conştienţi de importanţa lecţiilor de igienă primite la şcoală.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.