Organizaţia nehoiană are, începând de duminică, un nou preşedinte ales, ce va ocupa locul fostului li­der care a părăsit partidul în această primăvară. În cadrul unei conferinţe a organizaţiei orăşeneşti a Partidului Naţional Liberal-, la care au participat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, secretarul general adjunct Cristi Barbu şi conducerea organizaţiei judeţene-, a fost aleasă în funcţia de preşe­dinte Cristina Tănăsescu, cea care a ocupat funcţia reprezintă şi cu caracter interimar. Noul preşedinte, în vârstă de 31 de ani, profesor la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, va avea un mandat de patru ani pe parcursul căruia spune că şi-a propus să readucă Partidului Naţional Liberal faima de care s-a bucurat mult timp în oraşul Nehoiu.

„Felicitări doamnei Cristina Tănăsescu, preşe­dintele organizaţiei PNL Nehoiu şi noilor membri ai Biroului Politic şi le urez mult succes in activitate!”, a scris, pe pagina se oficială de Facebook, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristinel Romanescu.

A ratat preşedinţia organizaţiei de femei

Pe 8 noiembrie 2017, Cristina Tănăsescu, provenită din foştii demo­crat-liberali, dar trecută rapid în tabăra vechilor li­berali pentru a obţine o funcţie în structura de conducere judeţeană, pierdea cursa pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale – vacantată în urma demisiei consilierului judeţean ­Emi­lia Babiuc, şi ea ex-PDL – în favoarea unei reprezentante a aşa-zişilor liberali tradiţionali, Marieta Boloş. La respectiva şedinţă s-a înregistrat un incident notabil, izbucnit în momentul în care au fost anunţate în mod neoficial rezultatele votului pentru funcţia de preşedinte, conform cărora numărul voturilor exprimate nu „pica” peste cel al participantelor cu drept de vot. În acel moment, fratele Cristinei Tănăsescu, Claudiu Voicu, pe atunci vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Buzău şi lider al organizaţiei liberale din Pătârlagele, i-a acuzat pe organizatori de fraudă. Mai mult, el a avut şi o altercaţie cu viceprimarul comunei Cochirleanca, Marius Dorel Putinică: „Ce viceprimar eşti tu, ales cu 20 de voturi? Eu am mii de voturi în spate, de pe Valea Buzăului”, i-a spus Voicu, în timp ce îi contesta viceprimarului Putinică prezenţa în sală.

Între timp, Claudiu Voicu a fost exclus din partid, iar conducerea organizaţiei judeţene a PNL a făcut, la jumătatea lunii aprilie, o mişcare surprinzătoare: a numit-o pe Tănăsescu preşedinte inte­rimar al PNL Nehoiu, în condiţiile în care fratele ei care se lăuda, ori de câte ori se ivea ocazia, că are la detgetul mic toate organizaţiile ­li­berale de pe Valea Buzăului, organizaţii, care, la o adică, ar fi gata să îl urmeze. Deşi a stârnit zâmbete şi, pe alocuri, chiar hohote de râs, decizia respectivă pare de bun augur, dat fiind că a tranşat, măcar temporar, problema scandalurilor din organizaţiile liberale de pe Valea Buzăului.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Printre slujitorii altarelor circulă un proverb:„Dumnezeu lucrează prin oameni, dar nici dracul nu stă degeaba!” Altercațiile și orgoliile nemăsurate sunt ale Satanei, iar cine va ști să facă politică fără răcnete sindicaliste va avea pe Dumnezeu alături. Disensiunile fac „bine” mass mediei atunci câd sunt publice. Ieșirile în afara cadrului organizat sunt foarte bine „speculate”turnînd boabe-n în coș publicului amator de senzațional, scandal și deversări orgolioase. Sper ca Doamna să refacă și să niveleze traseul de poarcurs al liberalilor din Nehoiu. Sper dar nu sunt sigur. Un singur sfat: politica nu e a interesului personal ci a interesului public. Dar sunt prea mulți care au pus interesul personal deasupra și au compromis ideia de politică liberalismul . Succes și nu uitați, „poporul român nu poate evita liberalismul. Acesta a fost creatorul statului român modern.

Comments are closed.