Timp de trei zile, copiii din Buzău sunt aşteptaţi să ia „micul dejun cu Moş Crăciun”. Este vorba despre un eveniment iniţiat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu instituţiile de cultură din subordine, care se desfăşoară în perioada 19-21 decembrie, la Muzeul Judeţean.

Marţi, în prima zi a manifestării, un număr mare de copii au venit la întâlnirea cu Moş Crăciun, care i-a aşteptat pe fotoliul său impunător lângă şemineu, într-un decor special amenajat pentru a reda celor mici o parte din farmecul sărbătorilor de iarnă. Toţi copiii primesc câte o gustare şi au posibilitatea să se fotografieze cu Moşul (fotografii la minut). De asemenea, toţi copiii vor primi bilete gratuite de la Moş Crăciun pentru a face un tur al expoziţiilor găzduite de Muzeul Judeţean Buzău.

Tot la Muzeul Judeţean, în curte, este organizat, în perioada 19-22 decembrie, Târgul cu Produse Tradiţionale de Crăciun. Vor fi prezenţi peste zece producători cu produse tradiţionale de Crăciun, dulciuri, dulceţuri, vin fiert, degustări de produse specifice Crăciunului.

DISTRIBUIȚI
loading...