27 de ani
de presa libera
Marti, Septembrie 26, 2017 19:32 PM
toamna buzoiana

Cultura

Consiliul Județean reabilitează clădirea Bibliotecii Județene, cu fonduri europene în valoare de peste 180 miliarde lei vechi

de Cristian IONESCU
Cultura  |
14.07.2017, 00:00
716

   Clădirea Bibliotecii Jude­țene „V. Voiculescu” urmează să fie reabilitată cu fonduri europene în valoare de peste 4 milioane de euro, obținute de Consiliul Județean. Lucrările se vor derula pe parcursul a 40 de luni, iar Consiliul Județean urmează să suporte 2 % din totalul cheltuielilor.

   În urma studiilor făcute, a rezultat că sediul Bibliotecii Județene, de pe Bulevardul Unirii, prezintă un grad avansat de degradare atât în structurile de rezistență, la finisaje de toate tipurile, elemente din lemn pentru pardoseli și rafturi de bibliotecă, tâmplărie, cât și la materialele lignocelulozice care compun fondul de carte din subsol. De asemenea, clădirea, în momentul de față răspunde unor cerințe medii de siguranță a calității.

   Foarte grave sunt infiltrațiile din demisol, datorate, pe de o parte, traseelor de ape pluviale care nu sunt corect preluate: apa se scurge liber pe lângă fundația clădirii, iar din cauza ridicării nivelului trotuarului, orice ploaie de mare intensitate, face ca apa să pătrundă la demisol.

   Lucrările vor viza atât reabilitarea exteriorului clădirii, cât și a interiorului, plus dotări interioare (instalați, echipamente și dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție).

   „Spațiul funcțional al bibliotecii, precum și tipul de servicii acordat utilizatorilor bibliotecii, în prezent, are o uzură morală. Intenția de folosire interactivă a acesteia, de includere într-un circuit de recunoaștere culturală și turistică, drept «casa cărții> introduce elemente noi și reconfigurarea de spații noi, adaptate cerințelor actuale și a unui viitor pe termen mediu. În acest sens se vor prevede atât modernizări ale spațiilor clădirii, realizarea unei noi scări pentru  asigurarea unor fluxuri tehnologice fluente, asigurarea unor facilități pentru persoane cu dizabilități, precum și un circuit  modern, informatizat, al împrumutului de carte”, se arată în proiectul prezentat joi de către președintele Consiliului Jude­țean, Petre Emanoil Neagu.

   Valoarea totală a reabilitării este de 18.187.440 lei (peste 180 miliarde vechi).

   Clădirea Bibliotecii Jude­țene ,,Vasile Voiculescu“ din Municipiul Buzău a fost construită în stil neoromânesc, după proiectul arhitectului Statie Ciortan, arhitect român, personalitate consacrată în domeniu, profesor la Școala Superioară de Arhitectură (actuala Universitate de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu“ din București), în jurul anului 1914. Imobilul se află în apropierea centrului istoric al Municipiului Buzău, de pe principala arteră ce traversează orașul, respectiv strada Unirii, fiind un reper pentru vizitatorii și turiștii orașului. Regimul de înălțime (S part + P +1 E + Mansardă) al edificiului s-a păstrat, având suprafața construită la sol de 833 mp.
   Inițial, clădirea a fost creată pentru a funcționa ca Palat al Administrației Financiare, instituție patronată de Ministerul Finanțelor și coordonată la nivel local de Primăria orașului Buzău. După anul 1945, aici au fost sediile unor întreprinderi și instituții, precum Legume-Fructe, Avicola, Vinalcool, Direcția Județeană pentru Agricultură, Consiliul popular Orășenesc Buzău, Inspectoratul Județean de Miliție etc. Din anul 1984, clădirea este preluată de Consiliul Județean Buzău și dată spre folosință - ca sediu central - al Bibliotecii Municipale, în prezent Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu“.

 

Comentarii

Bibliiteca judeteana (16 Jul, 09:38)
Buzoian

Este bine ca se face acest lucru. Este si mai bine ca se acceseaza fonduri europene

Raspunde

Stiri Agerpres

Pionierul judo-ului în România, Mihai Botez, va avea un bust la Arad
Marti, Septembrie 26, 2017 19:27 PM

Memoria pionierului judo-ului și ju-jitsu-ului în România, Mihai Botez, va fi omagiată de Clubul Sportiv Seishi Budo Arad, la șase ani de la trecerea sa în neființă, prin amplasarea unui bust în inima orașului de pe Mureș, informează Shihan Pavel Milovan, președintele clubului.

Juncker salută 'discursul foarte european' al lui Macron
Marti, Septembrie 26, 2017 19:25 PM

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a salutat marți 'discursul foarte european' rostit de președintele francez Emmanuel Macron la Universitatea Sorbona, intervenție în care liderul de la Elysee împărtășește abordarea privind aprofundarea integrării europene susținută de șeful executivului european în recentul său discurs privind starea Uniunii, notează AFP.

Ministrul Educației a aprobat metodologiile de reglementare a utilizării auxiliarelor didactice
Marti, Septembrie 26, 2017 19:22 PM

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a aprobat, prin ordin, Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar și Metodologia-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar, a anunțat MEN.

China a inaugurat tunelul rutier aflat la cea mai mare altitudine
Marti, Septembrie 26, 2017 19:15 PM

Tunelul rutier aflat la cea mai mare altitudine a fost deschis circulației publice marți, în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, la 15 ani de la începerea lucrărilor la acest proiect, informează agenția Xinhua.

Turiștii sunt sfătuiți să nu călătorească în insula Puerto Rico devastată de uraganul Maria
Marti, Septembrie 26, 2017 19:05 PM

Directorul Agenției de Turism din Puerto Rico, José Izquierdo, a declarat marți că descurajează călătoriile în această insulă din Caraibe ca urmare a devastărilor produse de uraganele Irma și Maria, relatează EFE.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
26 Sep, 18:57 la subiect
max bengosu' a comentat pentru articolul Diaconiţă pleacă din Casa Albă ca adjunct la Direcţia Agricolă:
Tocmai comentam cu un forumist pe nume ,,pixel" cum e cu salariile la bugetari iaca cum un frezor ,sculer si matriter ajunge ditamai consilierul la prefectura iar cind s-a eliberta un loc mai bine remunerat iaca ,,catindatul" ca doar nu era sa ramana mnealui fara comitie" si cam asa aprope toti bugetarii au fost plantati ,doamne si pe ce salarii!!!Cine oare sa mai vrea sa munceasca_n privat ciolacule?toti la companii de stat !
26 Sep, 16:32 Persecutatii comunismului
Mihai a comentat pentru articolul Diaconiţă pleacă din Casa Albă ca adjunct la Direcţia Agricolă:
Dl. Diaconita a fost crunt persecutat de comunisti.A fost nevoit sa ramana cu studiile liceale pana la 47 de ani.Noroc cu democratia si drepturile cetatenilor europeni ca i s-a permis sa urmeze o facultate. Imediat ce l-a "lovit" dragostea de carte a tinut-o tare cu invatatura:cursuri de formare , master , etc. Probabil urmeaza in curand si un doctorat in managementul administratiei publice! Sanatate si "succesuri" d-lui Diaconita !
26 Sep, 15:42 Invitat de onoare
Absentul a comentat pentru articolul Zsolt Gyongyossy vine azi la deschiderea noului anului școlar la LPS:
Si Madam Burducea (Geta)
Google PageRank Checker