Politic

Consilierii locali PNL şi ALDE din Grebănu dau cu piciorul unui proiect european de 14 milioane de euro pentru apă şi canalizare

Situaţie fără precedent în comuna Grebănu, unde alianţa PNL-ALDE din Consiliul Local pune în pericol accesarea, de către Compania de Apă, a sumei de 14 milioane de euro, bani europeni, cu o contribuţie locală de doar două procente, bani destinaţi sistemului de apă şi canalizare din comună. Respectiva sumă este alocată comunei Gre­bănu printr-un proiect european derulat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, proiect cu o valoare de aproape 300 milioane euro pentru întreg judeţul Bu­zău.

Proiectul în cauză pre­vede investiţii majore în comuna Grebănu. Pe partea de alimentare cu apă, vorbim despre realizarea a 14 foraje noi, o extindere şi captare de dren, 18 kilometri de conductă, trei staţii de clorinare, o staţie de tratare, şapte staţii de pompare, patru rezervoare, şapte kilometri de reţea de distribuţie nouă şi reabi­litarea a 23 de kilometri de reţea de distribuţie existentă. Pe partea de ca­nalizare, s-ar extinde re­ţeaua respectivă cu 28 de kilometri, investiţie la care s-ar adăuga 517 metri colector, şase staţii de pompare şi doi kilometri de conducte de refulare.

În acest moment, pro­iectul respectiv este, la nivelul judeţului, în fază finală, respectiv cea de aprobare a studiului de fe­za­bilitate. Ce se întâmplă însă la Grebănu? Conform legislaţiei în vigoare, la debutul întocmirii studiului de fezabilitate, Compania de Apă a solicitat, unităţilor

administrativ-teritoriale be­ne­ficiare ale proiectului pe Programul Operaţional de Infrastructură Mare, pu­nerea la dispoziţie a te­renurilor pe care se execută lucrările prevăzute, până la încheierea acestora. În 2017, Consiliul Local Gre­bănu a emis o hotărâre în acest semns, pentru aproximativ o ju­mătate din lucrare, în limita fondurilor alocate pentru anul respectiv. Pentru restul lucrării, care ar urma să fie finanţată cu fonduri alocate acestui an, o parte dintre aleşii locali refuză să emită o hotărâre similară celei din 2017. Este vorba de consilierii locali ai Partidului Naţional Liberal, şapte la număr, şi de consilierul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Ion Zainea, care este şi viceprimar al comunei. Aceştia deţin majoritatea în Consiliul Local şi blochează, ori de câte ori este inclus pe ordinea de zi, proiectul de hotărâre promovat de primarul so­cial-democrat Gheorghe Stan­ciu, care are alături şapte consilieri locali PSD. La ultima şedinţă a Consiliului Local, alianţa locală PNL-ALDE a votat chiar scoaterea de pe ordinea de zi a respectivului proiect de hotărâre.

Situaţia revoltătoare de la Grebănu se datorează schimbării de atitudine a ALDE Buzău după ce organizaţia judeţeană a fost preluată de către deputatul Adrian Mocanu şi de senatorul Dorin Bădulescu, aleşi parlamentari pe listele Partidului Mişcarea Populară, care şi-au descoperit vo­caţia liberal-democrată în toamna anului trecut. Aşa cum se întâmplă şi la nivelul Consiliului Local Municipal Buzău, aleşii ALDE şi apropiaţi ai acestora vo­tează, mai în tot judeţul, împotriva proiectelor de hotărâre promovate de primarii social-democraţi, chiar dacă acestea  sunt esenţiale pentru viaţa comunităţii, aşa cum se întâmplă la Grebănu. Mai mult, primarul Stanciu ne-a declarat că la Grebănu a devenit o obişnuinţă a viceprimarului ALDE să voteze, alături de consilierii liberali, împotriva proiectelor propuse de administraţia lo­cală.

Consilierii locali PNL şi ALDE îşi justifică votul prin aceea că intenţionează să retragă comuna din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008“ şi să realizeze investiţiile în reţelele de apă şi canalizare independent, din resurse locale. Ce nu spun consilierii locali în cauză – sau nu au aflat de la cei care îi pun să voteze împotriva proiectului derulat de Compania de Apă – este că o eventuală ieşire a comunei din ADI „Buzău 2008” nu se poate face decât după returnarea sumelor investite până acum în cadrul proiectului european, situaţie în care banii respectivi ar putea fi imputaţi tocmai celor care au votat împotrivă continuării proiectului fi­nanţat prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare. Ca să nu mai spunem că un asemenea gest ar întârzia cu cel puţin un an întregul proiect derulat la nivelul judeţului, cu pericolul pierderii întregii sume alocate.

17 Comentarii

  1. Ce tot spune.ti ca vreti sa luati apa inapoi consilierilor din partea lui Enache,dc opriti modernizarea comunei indiferent cum se face ?ce vreti sa faceti voi in mandatul viitor?faceti o p..a pt ca Enache nu va iesi niciodata primar stie toata lumea cine este Enache hotul hotilor care sa dat cu toate rablele comunei.
    Si consilierii lui sunt niste vagabonzi care nu au ce cauta acolo in primarie unul mai prost ca altul,unul din grebanu care a rupt aparatele in doua la lasat pe tasu lefter altii 2 din plevna niste dobitoci unul nu stie sa lege doua cuvinte si se balbaie si celalalt un imputit care face afaceri cu tarata sau rumegus nu stiu exact ce primesc oamenii si pe deasupra mai umbla si prin vecine ca acasa nu este in stare sa faca un copil.
    Toti consilierii ar trebuie sa fie oameni gospodari civilizati ,oameni cu o perspectiva a viitorului comunei ,oameni exemplari nu toate gunoaiele care nu stiu ce este aceea canalizare si vor sa faca tot in fundul curtii si pe prostia lor se da cu piciorul la proiecte importante pt comuna cum sa mai dat de altfel.

  2. Nu mai are bani Tănase Enache pentru recuperatori și crede că îi ia compania de apă banii de proiect. Nu știe că fondurile europene nu pot fi furate. Sau poate fiul său nu mai are bani de prafuri . Ce a realizat până acum Tănase, dacă era pt comună venea vice primar nu refuza pentru Zainea. Are lângă el o lichea Fane Buhăilă, care prostește toți rromii cu minciuni cum că nu vor mai plăti apa daca se trece de primărie, și prostimea pune botul, ce nu vor ei să spună este că înainte nu plătea niciun etnic apa și le convenea așa murdara cum era, dar acum când este cu bani și e apă tratată de bacterii nu le convine. La fel și cu canalizarea cum să vrea canalizare cartierul din spatele dispensarului.. când ei fac prin curte pe unde apucă, le place așa că e gratis.

  3. Stop: scoala liv mare langa biserica= stanciu ghe.magazin coperativa liv mare= stanciu ghe.grajdul ceapeului liv mare= stanciu ghe.7 hectare pasiune funduri = stanciu ghe. Aceste bunuri dobandite dupa anul 2004 cand a devenit edilul com grebanu. Stanciu gheorghe prins la braconaj de caprioare sa dat la pro tv. Eolienele de la homesti si zaplazi acolo unde oamenii au av pamanturi iar dom primar le.a concesionat fortat dovada sau judecat la judecatoria rm sarat.musamalizare..ma scuzati immm cinei hotu??? Raspuns: stanciu gheorghe actualu primar. Sa nu mai vb de pamant arabil contracte cu mortii haa haa si cate si mai cate..iar acum cu voturile pt fonduri vrajeala maxima oamenilor pa fata a lui stanciu. Bine le.a facut si vicele..vreau o parere si eu…

  4. Acesti „consilieri”, sunt niste haimale, niste rebuturi ale societatii care au ajuns consilieri si acum in mintea lor de frustrati se cred ministri. Tanase Enache – un „om de afaceri” (a se citi hot deghizat), Dorin si cum p*z*a masii de prostovan il mai cheama (care vinde tarata la negru) … si alti dobitoci. O sa fac niste sesizari la politie/DNA impotriva acestori „afaceristi” impostori care impiedica comuna sa se dezvolte, din prostie si rautate.

  5. Cum se numesc acești ,,consilieri,, să știm cine este responsabil, oricum nu vor mai avea curajul să mai meargă prin sat în campania electorală după voturi, RUȘINE RUȘINE RUȘINE.

    1. Cornel paduraru = hotu hotilor. Condamnat pentru abuz in servici taiere de ciresi la 3 ani jumate suspendare.si cu 29 de zile pa arest ai curaj sa ridici ratu???

  6. Pacat pentru comuna asa nu o sa fim in randul.lumii,pacat pentru ca sunt oameni care vor sa dezvolte comuna si sunt opriti mereu in ceea ce vor sa faca.
    Comuna are primar capabil.dar nu este lasat sa isi faca treaba,rusine si iar rusine

  7. Mercenari care nu sunt pentru interesul comunei ci pentru interesul lor. Rusine Enache Prostache.

    1. Mulțumesc pentru observație! Am recuperat gramatica din bostănărie și am făcut corectura cuvenită. În schimb, dumneavoastră ați cam scăpat diacriticele pe imaș.

  8. A tunat și ia adunat pe consilierii PNL, nici unul nu merită banii pe care îi ia în calitate de consilier. Să spună fiecare consilier ce face în fiecare lună pentru comună. Dar să bage contre se pricep ce să zic, totul se plătește în fața lui Dumnezeu.

  9. Nu se poate așa ceva mergem peste ei să ne spună ce au de gând. Nu cred că sunt oameni, dar vor veni alegerile și vor vedea furia oamenilor……

  10. Opoziție care este formată din oameni fără Dumnezeu, cum să fii un anti dezvoltare pentru comuna în care ai crescut. Poate vrea Tănase Enache, hoțul hoților să își însușească el meritul de a fi băgat canalizare după ce va fi primar( în visele lui). Da, așa este Tănase Enache este în fruntea lor, un om incult, nu cred că are nici liceul cu diplomă de bac, se poate verifica, nici o cerere scrisă cu pixul nu știe să facă, se poate verifica. Acum văd și cetățenii comunei ce oameni sunt consilierii PNL, unul din plevna are copil cu amanta, și păcălește lumea cu tărâță contrafăcută. Am ajuns la Zainea Ion, dacă ar mai fi trăit tatăl lui i-ar fi spus că a derapat de la omul care era. Tatăl d-lui vice Zainea era un om cinstit, de cuvînt și onest, ceea ce nu se poate spune și de fiul său.

  11. Banii europeni sănt mai greu de furat decât cei din fonduri locale, cum altfel sa mai tragă Mocanu un tun?? apropo, la pușcărie când ajungi cap de porc??

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker