27 de ani
de presa libera
Vineri, August 18, 2017 08:09 AM

Sport

Consilierii locali au votat pentru înfiinţarea noului club sportiv / S.C.M. Gloria Buzău, oficial în sportul buzoian

de Andreea STROE
Sport  |
07.08.2017, 00:00
274

   După o săptămână de incertitudini şi negocieri asidue între putere şi opoziţie, noul club sportiv al municipalităţii a luat naştere, oficial, după şedinţa extraordinară de joia trecută a Consiliului Local Municipal. Respins, în prima fază, de consilierii liberali, de cei ai Partidului Social Românesc şi de independentul Constantin Ionescu, proiectul înfiinţării Sport Club Municipal Gloria Buzău a trecut la vot aproape în unanimitate, singurul care s-a abţinut fiind, din nou, Constantin Ionescu.

   SCM Gloria Buzău îşi va începe activitatea cu şase secţii sportive - atletism, fotbal, handbal feminin, rugby, şah şi modelism - şi va fi condus de Vasile Niţă, fostul, de-acum, preşedinte al clubului de rugby Stejarul, provizoriu, până la organizarea unui concurs, şi de un Comitet Director alcătuit din cinci membri: profesorii Aurelian Poteraş, Constantin Mircea, Gabriel Nicolau şi George Ciubotaru şi de consilierul personal al primarului Constantin Toma, Cristian Ceauşel. Pentru că în spaţiul public au apărut mai multe discuţii, primarul Buzăului a ţinut să clarifice siuaţia acestora: „Au fost nişte propuneri, oameni care, în primul rând, au dorit ei să fie. În al doilea rând, ne-am uitat şi ca să reprezinte sportul în diversitatea lui şi singura propunere pe care am avut-o eu a fost domnul Cristian Ceauşel, care este un om de cifre, m-a ajutat foarte mult şi în Primărie, este consilierul meu personal pe probleme economice şi financiare, şi sper ca, şi prin el, să controlez banii care se dau acestui club sportiv, pentru că nu voi permite să se cheltuie niciun ban aiurea aici”.

   La finalul şedinţei, primarul Constantin Toma a recunoscut că proiectul a trecut de data aceasta şi datorită discuţiilor pe care le-a purtat, personal, cu preşedintele PNL Buzău, Cristinel Romanescu: „Am avut o discuţie, cum era şi normal, cu domnul Romanescu, care este un om de sport, fost mare sportiv al României, vicepreşedinte la Comitetul Olimpic Român, şi l-am convins să voteze ca să avem o mişcare sportivă şi la Buzău pentru că, aşa cum ştim cu toţii, în momentul acesta Buzăul este, probabil, pe ultimul loc şi pe această dimensiune, sportivă. A fost o neînţelegere atunci, o lipsă de comunicare, sper că am rezolvat-o”.

600.000 de euro până la finalul anului

   Primarul Constantin Toma a anunţat că municipalitatea va pune la bătaie, pentru ultima parte a anului, un buget de 600.000 de euro, necesar pentru ca activitatea clubului să înceapă fără sincope. „S-a făcut un prim buget de circa 600.000 de euro până la sfârşitul acestui an. S-au făcut nişte simulări, au fost mai multe scenarii, l-am ales pe acesta, care este un buget de supravieţuire. Dar, oricum, faţă de ce s-a întâmplat în ultimii ani, este un buget mare pentru jumătate de an (…) Pentru anul acesta (obiectivul, n.r.) este ca acest club să se înfiinţeze şi să funcţioneze. Sportivii nici măcar nu sunt în cantonamente în momentul acesta, pentru că n-au avut bani. Trebuie să angajăm sportivi, să angajăm antrenori, să igienizăm şi să îmbunătăţim spaţiile sportive. Anul acesta vrem să ajungem la stabilitate, să începem să funcţionăm. De la anul încolo, va fi altceva”, a declarat primarul Constantin Toma.

Șinte înalte la noul club

   Primarul Constantin Toma îşi doreşte ca nou înfiinţatul club chiar să însemne ceva în sportul buzoian şi să intre în competiţie cu celelalte structuri similare din ţară. “M-aş mândri foarte mult, şi cred că şi toţii buzoienii, să avem şi noi buzoieni la Olimpiadă, la Campionate Mondiale, Europene pentru că tot ce era mai bun în ţara aceasta se strângea la marile cluburi. Aşa era şi pe vremea cealaltă, aşa este şi pe vremea aceasta. Acum se va crea şi o competiţie extraordinară între toate municipiile din România, care au şi bani, în a crea nişte competiţii serioase. Lucrul acesta va crea condiţiile pentru o mişcare sportivă adevărată, pentru apariţia de sportivi de performanţă înaltă, cu care să fim competitivi şi pe plan internaţional”, a mai declarat edilul-şef al Buzăului.

Comentarii

fotbal (07 Aug, 17:16)
VILI

BRAVO in sfarsit sa nascut GLORIA BUZAU FORZZA GLORIA CAT MAI GRABNIC IN LIGA 1 suporterii buzoienivor lua cu asalt din nou stadionul CRANG

Raspunde

Stiri Agerpres

Aretha Franklin vrea să deschidă "un mic club" la Detroit
Vineri, August 18, 2017 07:51 AM

Legenda muzicii soul Aretha Franklin, care a anunțat la începutul anului că se retrage, se gândește serios să deschidă un club de noapte la Detroit, unde ar putea "cânta din când în când", a declarat artista ziarului local Detroit Free Press citat de AFP.

Un nou film din seria 'Star Wars', dedicat lui Obi-Wan Kenobi, este în pregătire (presă)
Vineri, August 18, 2017 07:34 AM

Regizorul Stephen Daldry, cunoscut pentru filmul 'Billy Elliot', ar urma să realizeze viitorul lungmetraj din seria 'Star Wars' care îl va avea ca erou pe maestrul Jedi Obi-Wan Kenobi, a anunțat joi publicația Hollywood Reporter citată de AFP.

ALERTĂ UPDATE MAE: O a doua victimă de cetățenie română rănită în Barcelona; a fost transportată la spital, starea sa fiind stabilă
Vineri, August 18, 2017 07:15 AM

O a doua victimă de cetățenie română a fost identificată printre persoanele rănite în urma atacului terorist din Barcelona, potrivit ultimelor informații obținute de către Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona.

Doi clujeni străbat cu bicicletele 1.800 de km pentru a organiza o tabără pentru copiii cu probleme grave de sănătate
Vineri, August 18, 2017 07:02 AM

Doi clujeni vor pedala 1.800 de kilometri, prin cinci țări, până pe vârful Mont Blanc, pentru a strânge bani pentru organizarea unei tabere dedicate copiilor cu diferite boli grave.

VACANȚA DE VARĂ ÎN IMAGINI
Vineri, August 18, 2017 07:00 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
18 Aug, 07:35 Cifre goale
Pixelu observator a comentat pentru articolul Cum vede vicepremierul Marcel Ciolacu creşterea economică a României, care se împiedică în ruinele infrastructurii:
Numai că statisticile astea sunt făcute la grămadă. Nu sunt defalcate. Ce creștere a avut capitalul străin și ce creștere a avut capitalul autohton? Mă tem că doar capitalul străin a înregistrat creștere economică. Dezvoltarea pe baza investițiilor străine este o iluzie. Pentru simplul fapt că nu este treaba lui. Treaba lui este să facă profit și să-l împartă acționarilor. Nu există în lume vreun exemplu de țară acum dezvoltată care să se fi dezvoltat numai prin investiții străine. Creșterea asta nu este un lucru rău dar nu în folosul românilor. Cum nu este nici trecerea CAS-ului și CASS-ului de la angajator la angajat. Va genera scăderea veniturilor salariaților și un cadou neașteptat pentru capital.
17 Aug, 23:34 kioveanu
john a comentat pentru articolul A murit fostul prim-secretar de Buzău Tudor Postelnicu, ,,dobitocul“ care a condus Securitatea comunistă:
I l-a aruncat pe nicu Ceausescu in bratele kiovencei!Dragoste si recompense pe bune!
17 Aug, 17:50 lsfjsal;
klgfjd a comentat pentru articolul Registrul Auto Român lucrează cu publicul vineri, cu program prelungit, şi sâmbătă, pentru recuperarea zilei libere de luni:
si cine "s a programat"? sambata ca sa lucreze si ai nostri bugetari?
Google PageRank Checker