OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Peste 300 de copii din Buzău vor lua parte la două concursuri organizate de Fundaţia „Dan Voiculescu pentru Devoltarea României”. Este vorba despre „Olim­piadele preşcolarilor” şi „Aristotel”, două concursuri desfăşurate la nivel naţional, care le permit copiilor să îşi testeze cunoştinţele (gratuit), inventivitatea şi curiozitatea cultivată la clasă.

Primul concurs, „Olimpiadele preşcolarilor”, va avea loc vineri, 20 aprilie, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 1, fiind un concurs naţional unic, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, care oferă posibilitatea obiectivă de evaluare a nivelului de dezvoltare educaţională şi emoţională. În cadrul concursului, copiii sunt antrenaţi în exerciţii de logică, atenţie, concentrare, raţionament şi creativitate, special concepute în scopul dezvoltării aptitudinilor lor. Creativitatea joacă un rol primordial în cadrul acestui concurs, în egală măsură cu nevoia de cultură generală insuflată copiilor.

Al doilea concurs, intitulat „Aristotel”, se va desfăşura, în aceeaşi zi, vineri 20 aprilie, la Şcoala Gimnaziala nr. 11. „Concursul Aristotel” face parte din programul „Olimpiadele Creativităţii“ şi este un concurs şcolar gratuit, interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică, dar şi de creativitate. Acest concurs se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

Este al şaptelea an consecutiv în care Fundaţia ,,Dan Voiculescu“ pentru dezvoltarea României organizează acest tip de concurs în şcolile din Bucureşti şi din ţară, adunând un număr de peste 10.000 de elevi.

DISTRIBUIȚI
loading...