Societatea Exploratorilor organizează, pe data de 21 septembrie cea de-a II-a ediție a Concursului de Explorare Urbană, concurs de orientare adresat tuturor iubitorilor de activități în aer liber. Competiția se va desfășura de această dată în Parcul „Alexandru Mar­ghiloman” din Buzău.

,,Ești din afara Buzăului și vrei să-l cunoști? Te ajutăm! Ești buzoian și credeai că știi toate tainele acestui oraș frumos? Îți dovedim că încă mai sunt curiozități de aflat! Ești deschis la provocări, vrei să-ți faci prieteni noi și-ți place lucrul în echipă? Ești unde trebuie! Vino cu noi pe data de 21 septembrie 2019 la Buzău într-o vânătoare de comori presărată cu surprize, indicii ascunse și jocuri și vei câștiga, printre altele, cunoștințe noi, prieteni și o zi cu targetul de paș atins”, este invitația lansată de organizatori pentru toți cei care doresc să pornească într-o aventură pentru cunoașterea orașului în care locuiesc.

Astfel, organizatorii spun că vor pune la punct acest eveniment astfel încât să le stimuleze concurenților abilitățile de organizare, de coordonare și, mai ales, de cooperare, provocându-i să dezlege, pe parcursul unui itinerar, ghicitori, să se ­orien­teze folosind busola și să rezolve jocuri pentru a acumula puncte.

Potrivit organizatorilor ,,concursul se adresează atât persoanelor care doresc să practice activități sportive de orientare într-o formă organizată și distractivă, cât și celor care nu au astfel de noțiuni, în dimineața res­pectivă fiind organizat și un atelier (workshop) de inițiere în tainele orientării. Participarea se realizează pe diverse categorii, în funcție de vârstă și nivelul de pregătire: liceeni, feminin, family și exploratori, în echipe formate din trei membri”. La startul competiției sunt așteptate în jur de 200 de persoane,  întrucât nu se percepe nicio taxă de participare, iar organizatorii nu pun o limită  nici în ceea ce înseamnă număr de competitori.

Concursul de Explorare Urbană v.02 are mai mulți susținători, printre care Decathlon România, care va asigura busolele pentru competitori, pentru că la această ediție vor avea nevoie de acest instrument pentru orientare.

Practic Decathlon Romania le va pune la dispoziția competitorilor 100 de busole pentru primele 100 de echipe înscrise. Cei care nu știu să folosească o busoală vor putea să învețe chiar înainte de startul competiției. ,,Nu știi să fo­losești o busolă? Nu este nimic grav, vei învăța chiar în dimineața din ziua concursului”, susțin organizatorii.

De asemenea, s-au alăturat organizatorilor Green Adventure, Centrul Cultural Alexandru Mar­ghi­loman Buzău, Clima Service S.R.L Buzău, Societatea Împreună pentru Buzoieni, Asociația “Drumeții Montane”, Ștafeta Munților, Jnepenii, Societatea Exploratorilor, Carol Georgescu Concept.

Înscrieri și informații adiționale se pot obține la numerele de telefon: 0720 220 064  și 0726 436 204.

Înscrierea se poate face online

Concurenții vor fi înscriși sub forma de echipe cu trei membri. Startul competiției se va da la ora 9,00 în fața Vilei Albatros aflată în Parcul Alexandru Marghiloman din Buzău, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 15,00.

Data limită pentru înscriere este 21 septembrie, ora 9,00, însă se recomandă înscrierea din timp a echipelor folosind linkul https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSceSi2mZevF3DCs23kLZaGeapmYbA1fo2mXHc7A0BC471ePrQ/viewform?usp=sf_link

DISTRIBUIȚI
loading...