„Pe lângă testul de a spune public de ce suntem PRO România, pe care l-am trecut cu brio pe pagina noastră de Facebook, Centenarul a fost sărbătorit şi de membrii filialei de la Buzău, echipa de la municipiu, coordonată de Viorel Dobre şi formată în special din tineri ai organizaţiei, care s-au aflat în mijlocul evenimentelor”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei judeţene a PRO România.

Astfel, în dimineaţa zilei de 1 Decembrie, reprezentanţii acestei formaţiuni politice s-au deplasat la Cimitirul Eroilor, unde au păstrat un moment de reculegere şi au depus o coroană de flori, alături de  oficialităţile judeţului, după care au asistat la parada militară organizată în memoria celor care s-au jertfit pentru o Românie mare, liberă şi prosperă.

Cu acelaşi prilej, al sărbătoririi Centenarului, cu o zi înainte de manifestările prilejuite de Marea Unire a tuturor românilor, PRO România Buzău a scos o ediţie print a unei publicaţii de partid, cu apariţie lunară începând de anul viitor, „o publicaţie în primul rând de informare a membrilor şi simpatizanţilor, dar şi a celor care vor să afle mai multe despre doctrina partidului. Pe lângă materiale dedicate strict partidului sub a cărui siglă apare, ziarul filialei de la Buzău va fi şi unul de analiză politică, care va cuprinde şi ştiri despre evenimente importante care au avut loc sau urmează să se întâmple. De menţionat că publicaţia este o premieră pe ţară, PRO România Buzău fiind prima care a avut o astfel de iniţiativă, lăudată de conducerea centrală”, se mai arată în comunicatul de presă al al organizaţiei judeţene a PRO România.

DISTRIBUIȚI
loading...