Criza generată de încetarea mandatelor administratorilor SC Compania de Apă SA s-a încheiat, miercuri dimineaţă, după ce Adunarea Generală a Acţionarilor s-a întrunit în şedinţă ordinară – a treia organizată din 27 februarie încoace -, şi a numit administratorii provizorii ai operatorului judeţean de apă şi canalizare, care vor rămâne pe aceste funcţii până la încheierea procedurii legale de selecţie. Rea­mintim că vechiul Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă, al cărui mandat a încetat pe 28 februarie, era format din Dumitru Cristea, preşedinte, director tehnic al Companiei de Apă, Ionel Tescaru, directorul general al aceleiaşi companii, Gheorghe Andronache, cadrul didactic la Şcoala Ge­ne­rală nr. 11 şi fost director al Palatului Copiilor, Stan Filip, pensionar MApN, apicultor şi expert contabil, Petruş Hinta, consilier superior la Primăria Rm. Sărat şi Luminiţa Cucu.

Începând de ieri, noul Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă este format din consilierii judeţeni Cornel Pitiş, directorul Direcţiei Silvice Buzău şi Ion Bogdan, directorul Poştei buzoiene, Eduard Pistol, secretarul Consiliului Local Municipal Buzău, Simona Săvulescu, consilier al primarului Constantin Toma, şi Petruş Hinta, singura persoană din vechea structură de conducere care se regăseşte prin­tre propunerile pentru noua structură.

Cele două şedinţe anterioare ale Adunării Generale a Acţionarilor SC Compania de Apă SA, programate pe 27 şi 28 februarie, nu au fost statutare – fiind necesară prezenţa delegaţilor din partea tuturor acţionarilor -, întrucât primarul oraşului Pătârlagele, Ion Gherghiceanu, nu a convocat Consiliul Local pentru a emite hotărârea de a acorda mandat special reprezentantului acestei unităţi administrativ-teritoriale pentru şedinţa AGA a ope­ratorului judeţean de apă şi canalizare.

A treia întrunire, de ieri, a Adunării Generale a Acţiona­rilor SC Compania de Apă SA, a fost posibilă abia după o nouă intervenţie a factorilor de decizie politică, atât preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Marcel Ciolacu, cât şi preşedintele Consiliului Jude­ţean, Petre Emanoil Neagu, care deţine şi conducerea Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008“ dând asigurări, la finele săptămânii trecute, că lucrurile vor intra în normal.

Unanimitatea, fructul otrăvit?

Cei doi oficiali social-democraţi care au vorbit, sâmbătă – la întâlnirea cu presa de după Conferinţa Judeţea­nă a Partidului Social Democrat – des­pre noua problemă ivită la Compania de Apă cu ocazia încetării mandatelor administratorilor, au mai spus că toate hotărârile care se vor lua în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie vor trebui votate cu unanimitatea membrilor acestuia. Or, în niciun act normativ – Legea societăţilor comerciale sau cea a guvernanţei corporative – şi nici în statutul SC Compania de Apă SA nu apare o asemenea prevedere.

Mai mult, în condiţiile în care s-ar statua o asemenea prevedere, este evident că o decizie care ar putea afecta gruparea de la conducerea operatorului judeţean de apă şi canalizare, condusă de directorul Ionel Tescaru, poate fi blocată, prin simpla ,,defectare” a unuia dintre cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie.