Publicul buzoian are ocazia să se întâlnească cu scriitorul Cezar Paul-Bădescu, autor al romanului „Luminiţa, mon amour”, carte care stă la baza filmului lui Călin Peter Netzer, „Ana, mon amour”, distins cu Ursul de Argint la Gala Berlinale 2017.

   Scriitorul Cezar Paul-Bă­descu este invitat la Zilele Bibliotecii Judeţene „V. Voi­culescu” Buzău, care se vor desfăşura în perioada 13 – 17 noiembrie în aula bibliotecii. Întâlnirea cu scriitorul, programată pe 16 noiembrie, ora 17,00, va avea tema „De la cartea «Luminiţa, mon amour> la filmul «Ana, mon amour>”.

   Scriitorul Cezar Paul-Bă­descu, care este şi co-scenarist al filmului, a spus că acesta e „diferit“ de romanul său, „Luminiţa, mon amour“, explorând o altă latură“, în care afecţiunea nervoasă a unuia dintre parteneri joacă rolul de catalizator, atât în cadrul romanului, cât şi în cel al filmului.

   „Romanul se duce mai degrabă într-o zonă socială, este o ironie, o critică la adresa lumii în care trăim şi a felului în care lumea vede afecţiunea nervoasă şi încearcă să ofere tot felul de soluţii, de reţete, mai mult sau mai puţin ridicole. În cadrul filmului, latura socială este trecută în paranteză, filmul e interesat de partea personală, de dezvoltarea relaţiei de către cele două personaje, de psihologia, de relaţia dintre dragoste şi dependenţă, de relaţia dintre dependenţă şi codependenţă“, a spus scriitorul în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Institutului Cultural Român (ICR).

   El a mai dezvăluit că în momentul în care a fost sunat de regizorul Călin Peter Netzer, acesta i-a zis „Cred că eu sunt Luminiţa”, referindu-se la faptul că regăseşte în viaţa eroinei din carte pasaje din propria sa existenţă. Astfel, „Ana” din film este un amestec de „Luminiţa” şi Netzer, cu schimbările normale ale unui scenariu de film de ficţiune. 

Lansări de carte şi expoziţie fotodocumentară

    Tot în cadrul Zilelor Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” vor mai fi programate şi alte evenimente, precum o expoziţie fotodocumentară Vasile Voiculescu şi Alexandru Oproescu, ce poate fi vizitată pe toată perioada de desfăşurare a evenimentelor. Astăzi, 14 noiembrie, de la ora ora 11,30, în aula bibliotecii va avea loc lansarea volumelor „Alexandru Oproescu – in memoriam” şi „Antologia scriitorilor nehoieni ”de Alex. Oproescu şi Lucian Mănăi­lescu. Tot azi este programată o întâlnire profesională cu bibliotecarii din bibliotecile publice din judeţul Buzău. Mâine, 15 noiembrie, de la ora 11,00, la Bibiloteca Judeţeană este organizată o masă rotundă pe tema „Vârstele cititului”, cu participarea cititorilor seniori şi nu numai, cu scopul de a armoniza oferta de servicii a bibliotecii cu nevoile reale ale publicului.

 

DISTRIBUIȚI