Ciordache, ultimul haiduc găinar!… Dar cinstit

„Sărutmâna!, dar pe Iordache-ciordache ăla tot nu l-au luat miliţienii?”. Acestea erau vorbele cu care îmi începeam vacanţa şcolară la bunici, devenise formula de salut care mă scutea de pupături şi obişnuitele întrebări despre note şi boroboaţe. Toţi începeau să râdă şi mă lăsau în pace, Iordache impunea un soi de respect şi făcusem din el eroul copilăriei mele. Îl vedeam ca pe ultimul haiduc, îl mai pomenesc uneori, deşi în termeni juridici nu depăşea statutul de găinar, nu-i ajungea vestitului Tili Raicovici nici la câlcâi… Sa­tul copilăriei mele era tăiat în două de un firicel de apă sărată, iar cocioaba lui Iordache se găsea fix la mijloc, unde drumul făcea o curbă largă. Avea de acolo, peste gârlă, o vizibilitate maximă, nu se putea apropia picior de caraliu fără să dea alarma droaia de puradei ce atârnau prin ogradă, nu a fost niciodată arestat, când mai veneau să-l întrebe de sănătate dispărea fără urmă spre pădure. Asta îi conferea o superputere în ochii mei, mai ales după ce sectoristul de cartier, unul care o amenda şi pe mă-sa, mă luase la ochi şi-mi confiscase bicicleta. Într-un fel, Iordache (mai cunoscut după „poroclu”, cum ziceau bătrânii – Ciordache), şamanul hoţilor de păsări, mă răzbuna. Iar lumea îl vedea ca pe un amărât cinstit, fura numai din satele învecinate şi doar cât îi trebuia să iasă cu puzderia de copilaşi din iarnă, în rest venea dacă îl chemai la coasă, la praşilă, jos pălăria!

Am mai spus-o, regret asemănarea de nume a acestui hoţ sărman cu un politician ce continuă să producă enormităţi la limita penalului, pe ăsta chiar ar trebui să-l aresteze cineva, până nu pune Justiţia complet pe făraş! Nu mai trec în revistă tâmpeniile care i-au marcat ascensiunea, până la fotoliul de ministru (deşi acest rang a fost adus în derizoriu de actuala majoritate), într-un domeniu unde doar profesioniştii reputaţi ar trebui să se pronunţe. A scos lumea în stradă, a provocat căderea propriului guvern, degeaba, zici că i-au pus praf de purici pe limbă, produce enormităţi pe bandă rulantă. Ultima, vorba vine, de la el ne putem aştepta la orice, întrece însă chiar pilda cu piatra aruncată în baltă de un nebun şi pe care zece înţelepţi nu mai pot s-o scoată la lumină.

Bun, încă nu avem motivarea Curţii Constituţionale, însă, judecând după antecedentele acesteia în materie, ne putem aştepta la ce-i mai odios, la o bulibăşeală ce sparie gândul omului cu oarece cunoştinţe juridice. Adică, pe motiv că nu au existat judecători specializaţi pe corupţie – unde, la Curtea Supremă? -, multe procese cu acest obiect vor fi reluate de la zero! Repet, subliniez, la Supremă!, la Înalta Curte, instanţa al cărei rang şi condiţii de accedere pentru magistraţi te fac să pufneşti şi să trânteşti cu basca după câini numai la simplul enunţ al unei asemenea aberaţii absolute…

Să o luăm băbeşte! Astfel, condiţiile de participare pentru judecători şi procurori la concursul de promovare la Preaînalta sunt draconice, mai nou se impune o vechime de 18 ani numai în branşă, nu se iau în calcul avocatura sau calitatea de auditor de justiţie. Dacă nicio asemenea expertiză, conferită de vechimea impusă ca judecător, nu înseamnă specializare, ce altceva să cerem! Plus carieră ireproşabilă, adică doar calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, fără sancţiuni disciplinare etc, vorbim, sau ar trebui să fie vorba,  despre veritabili profesionişti. Acum, nici să-i ridicăm în slăvi, însă oamenii ăia au trecut nişte exa­mene, sunt evaluaţi periodic, supuşi unor posibile sancţiuni, Curtea Supremă, după numele ei vechi, reprezintă Farul din Alexandria al Justiţiei, având şi rolul de a da decizii cu caracter obli­ga­toriu, în vederea unificării practicii pe diverse pro­bleme de drept.

Nu sunt numiţi politic precum cei de la Constituţională, deci nu sunt obligaţi protectorilor lor, şi dacă ne uităm la scorul cu care s-a votat în chestiunea completurilor specializate pe corupţie ne luminăm instant: 5-4! Exact, în oglindă, cei de partea majorităţii au fost pro, ceilalţi, ai opoziţiei, firesc contra, deşi normele şi noimele juridice ar trebui să fie mai presus de apartenenţe şi culori. Stai acolo trei zile şi trei nopţi, cântăreşti argumente, invoci izvoare de drept, texte de lege, totul în spiritul şi litera suveranităţii Justiţiei, fără poziţii divergente. Pentru că în final trebuie să dai o decizie unanim valabilă, cum să fie la un scor 5-4 ca pe maidan, când se pune de un blat la miuţă. Cum e cu principiul non-imixtiunii politicului în Justiţie? Cât despre principii sacre cam de la Dreptul Roman încoace, poate şi mai timpuriu, de când a încolţit o idee de bunsimţ în fiinţa umană, cum să ne mai amăgim? De exemplu, a început să se ignore, sub pavăza lui Iordache şi a slugilor sale din Constituţională, principiul  autorităţii lucrului judecat, sau faptul că deciziile CCR se aplică doar în viitor, nu sunt retroactive.

Strict despre aşa-zisa specializare – o gogomănie menită să pună sub semnul dubiului condamnarea lui Dragnea şi să tulbure apele în alte dosare ale clientelei pesediste. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată pe secţii – Civilă şi de proprietate intelectuală, Penală, Comercială, Contencios administrativ şi fiscal, Completul de nouă judecători şi Secţiile Unite în vederea unificării practicii pe diverse probleme de drept. Dacă nici asta nu-i specializare, mă repet, atunci să ne întoarcem la oracolul din Delphi sau, mai de la noi, la Comisia de împăciuire, asesorii populari, stabor, da­tul în bobi. Ar fi poate mai cinstit şi mai respectabil…

D-aia mă gândesc la Iordache găinarul, pe care miliţienii îl mai iertau din milă că avea mulţi copii, fura de subzistenţă şi nu se strângeau plângeri, chiar gospodarul prefera să dea vina pe dihori sau vulpi, ce să se judece pentru o pasăre, avea poiată doldora.  Însă Ciordache ce schimonoseşte peltic Justiţia după pohta lui, cu mâna unor juzi suspecţi de virusare dragnistă, ăştia ar trebui băgaţi la răcoare, pentru aderare la un grup infracţional organizat, pentru abuz în serviciu, pentru obstrucţionarea justiţiei şi pentru favorizarea infractorilor, în formă continuată.