Mai mulţi lideri politici social-democraţi şi liberali au participat, marţi seară, la petrecerea şefului Serviciului de Informaţii Externe, Gabriel Vlase. Printre cei prezenţi s-au numărat şi liderii PSD Brăila şi Buzău, Mihai Tudose, respectiv Marcel Ciolacu, care au declarat, ulterior, la Parlament, că sunt prieteni vechi cu şeful SIE şi că invitaţia fost lansată în urmă cu o săptămână. Surse social-democrate au declarat pentru Hotnews.ro că liderul PSD Liviu Dragnea şi apropiaţii acestuia au participat, marţi seară, la o altă petrecere, organizată de liderul de grup al PSD de la Cameră, Daniel Suciu.

„A fost o petrecere de ziua domnului Vlase, de Sfinţii Mihail şi Gavril. Am fot invitat. Nu s-a vorbit de politică. Nu s-a vorbit de valize. Suntem vechi prieteni, vechi colegi. Ne-am văzut ca la orice zi normală. Domnul Vlase a făcut invitaţia acum o săptă­mână“, a declarat Ciolacu la Parlament, citat de „Mediafax”. Chestionat dacă la acea întâlnire au participat şi parlamentari din Opoziţie, respectiv Alina Gorghiu, Marcel Ciolacu a refuzat să răspundă: „Sunaţi-l pe domnul Vlase şi o să vă spună. A fost o petrecere privată. Vreţi să vă spun şi ce am mâncat?”, a adăugat liderul PSD Buzău. Şi Mihai Tudose a spus că a participat la petrecerea şefului SIE: „Suntem prieteni vechi şi a fost o petrecere privată”, a spus Tudose pentru aceeași sursă.

De remarcat este că în ultima perioadă au avut loc o serie de petreceri ale unor lideri social-demo­craţi, cu ocazia zilei Sfinţilor Mihail şi Gavril, care se sărbătoreşte astăzi. Li­derul PSD Brăila, Mihai Tudose şi-a sărbătorit ziua de nume în week-end. Tot marţi seara a avut loc o altă petrecere, mai exact, a li­derului grupului parlamentar PSD, Daniel Suciu, care s-a desfăşurat la un restaurant din Floreasca. Surse social democrate au declarat pentru Hotnews.ro că la petrecere au participat Liviu Dragnea şi apropiaţii acestuia.

Reamintim că, săptă­mâna trecută, deputatul Marcel Ciolacu a avut o discuţie aprinsă cu Liviu Dragnea, care se pare că i-ar fi reproşat prezenţa la ziua de naştere a colegului deputat Gabriel Petrea, liderul Tineretului Social Democrat şi fost ministru pentru Dialog Social în guvernul Tudose, şi el un critic făţiş liderul PSD. „Am avut o discuţie cu preşedintele Dragnea, în care i-am spus foarte clar că îmi menţin libertatea de a mă întâlni cu oricare dintre colegii mei oricând doresc”, scria Ciolacu pe Facebook.

DISTRIBUIȚI
loading...