Politic

Ciolacu: „Orban şi Cîţu au făcut auditul ţării în câteva ore. Şi un butic are nevoie de mai mult timp”

Atac al preşedintelui Ca­merei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la adresa premierului Ludovic Orban şi a ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, despre care afirmă că, dacă ar fi să dăm crezare afirmaţiilor acestora, ar rezulta că cei doi au reuşit să facă în câteva ore “auditul întregii ţări”. Ciolacu mai spune, într-o postare pe Facebook, că până şi un “butic sătesc” are nevoie de mai mult timp pentru a-şi face inventarul.

“Panică şi lamentări! Asta e tot ce pot să facă miniştrii PNL de când s-au instalat în scaune la Palatul Victoria. Se plâng şi fac gălăgie. Atât! În rest, nimic! Aţi auzit de vreo soluţie, o strategie economică sau măcăr o politică publică de la ei?! Nu! Tot ce pot este să mestece clişeul cu «greaua moştenire» şi să bage spaima în populaţie că nu mai sunt bani de salarii, că o să crească preţul la medicamente, că pun taxe pe maşini sau că vor îngheţa în case de frig la iarnă. Trecând peste faptul că Orban şi Cîţu au reuşit în câteva ore să facă auditul întregii ţări, deşi până şi un butic sătesc are nevoie de mai mult timp ca să îşi facă inventarul, repetarea obsesivă a aşa-zisului «rău» pe care l-au găsit în ministere nu înseamnă decât un lucru: guvernarea de dreapta pregăteşte mă­surile de austeritate!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Liderul social-democrat buzoian îl avertizează pe Ludovic Orban că ar trebui “să pună mâna pe treabă”, având în vedere că PSD s-a încadrat în ţintele de deficit: “Asta urmează şi asta se va întâmpla! La fel a fost şi în ‘96 cu CDR (Convenţia Democratică din România, n.r.) şi la fel a fost şi cu guvernele lui Traian Băsescu. Îl avertizez pe Orban să se plângă mai puţin şi să pună mâna pe treabă. Până acum PSD a avut şi bani de salarii şi pensii, a făcut şi creştere economică şi s-a încadrat şi în ţintele de deficit. Dacă nu e în stare să continue lucrurile bune făcute de noi, măcar să nu încurce. Altfel, vom face tot ce trebuie ca să oprim în Parlament orice derapaje pe care Guvernul Orban le va avea la adresa veniturilor şi bunăstării ro­mânilor!”, a completat Ciolacu.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că, în loc de excedentul anunţat de Guvernul Viorica Dăncilă la Fondul de pensii, ministrul actual al Finanţelor l-a informat că, în rea­litate, Fondul de pensii înre­gistrează un deficit de nu mai puţin două miliarde de lei. De asemenea, primul-ministru a declarat că, în prezent, nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pentru salarii, nici pentru programele de sănătate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker