Politic

Ciolacu: „În ultimii ani, județul Buzău a cunoscut cea mai bună perioadă de dezvoltare de după Revoluție” (P)

Județul Buzău este campionul Regiunii de Sud-Est la atragerea fondurilor europene și guvernamentale, afirmă președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, deputatul Marcel Ciolacu într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook. El spune că faptele demonstrează că Buzăul a cunoscut bună perioadă de dezvoltare de după Revoluție.

„Am considerat mereu că buzoienii merită mai mult și că au dreptul să trăiască într-un județ european. Pentru a ne atinge acest obiectiv, am promis un mandat al marilor proiecte, împreună cu primarii și toți colegii din administrația publică locală.

Faptele demonstrează că în ultimii ani județul Buzău a cunoscut cea mai bună perioadă de dezvoltare de după Revoluție, atât la oraș, cât mai ales în mediul rural. 

Suntem campioni la atragerea fondurilor europene și guvernamentale pe regiunea Sud-Est. Avem proiecte finalizate, în derulare sau contractate care însumează peste 400 de milioane de euro, direcționate pe patru obiective prioritare: infrastructură, apă și canalizare, educație și sănătate.

Astăzi, aproape că nu există localitate în județul nostru în care să nu fi ajuns banii europeni sau guvernamentali. Dacă vrei să vezi ce am făcut pentru localitatea ta, poți găsi toate investițiile aici: https://www.guvernarepsd.ro/investitii/?judet_cod=buzau

Infrastructură > 250 de milioane de euro

– Zeci de drumuri județene și comunale, asfaltare Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, DJ 203 K Mărăcineni-Podu Muncii, DJ 203 H Buda-Alexandru Odobescu, podul de la Mărăcineni sau cel de la Vadu Pașii.

Apă și canalizare > 80 de milioane de euro

– Localități precum Cochirleanca, Gara Boboc, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliștea, C.A Rosetti, Boldu, Odăile, Movila Banului, Caragele, Costești, Gălbinași, Largu, Săgeata, Rusetu, Rîmnicelu, Puiești, Ziduri, Tisău, Robeasca sau Zărnești au sau vor beneficia de sisteme de apă, canalizare și stații de epurare.

Educație > 50 de milioane de euro

– Reabilitarea C.N. ”Mihai Eminescu” Buzău, C.N. ”Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat, modernizarea școlilor, grădinițelor sau căminelor culturale din localități precum C.A. Rosetti, Cătina, Cislău, Pănătău, Merei, Mânzălești, Lopătari, Pătârlagele sau Vadu Pașii sau construirea de săli de sport.

Sănătate > 25 de milioane de euro 

– Extinderea, modernizarea și dotarea Blocului Operator de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, a Maternității și Unității de Primiri Urgențe, redeschiderea spitalului de la Pârscov.

Vă asigur că investițiile nu se vor opri aici. Deja am demarat împreună cu primarii, Consiliul Județean și toate celelalte autorități publice locale un proiect în valoare de zeci de milioane de euro, prin care toate localitățile vor fi racordate la gaze.

Ne ținem de cuvânt! Pentru un Buzău european”, a scris pe Facebook președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, deputatul Marcel Ciolacu.

(La comanda PSD, Cod unic mandatar 41190008)

 

8 Comentarii

  1. Hai Marcelică, că plânge pretenaru’ Tudose după matale! Hai, n-o mai lungii! Ciuma roșie nu te merită. Mergi printre ai tăi.

  2. Nu poți mulțumi pe toată lumea în special pe cei ce nu vor să fie mulțumiți, adică #rezistenții

  3. Cind generezi gauri negre in economia unei tari,fara sa faci investitii minimale,sigur te adresezi electoratului captiv,
    pt ca orice om sanatos la cap nu maninca si bea pe datorii imense,din pacate buzaul e rosu… nimic de facut

  4. Cati fonduri europene s-au accesat in ultimii 3 ani de catre primaria municipiului si ce proiecte concrete se desfasoara in prezent in municipiul Buzau?

  5. Asa este domnule Ciolacu dar avand in vedere atata amar de vreme in oras nu s-a miscat un pai, dezvoltarea despre care vorbiti este doar un fel de „s-a mai facut cate ceva”.

  6. Toate aceste obiective trebuiau facute inca de acum 15-20 de ani. PSD-ul le-a rostogolit an de an promitand marea cu sarea eloectoratului.
    Acum cand au vazut ca nu le mai merge cu punga, steguletul, pixul, sau plicul a trebuit sa treaca la insiruirea unor proiecte istorice, poate, poate, se vor gasi provincialii, astazi cei mai importanti electori, sa le dea VOT-UL, acest mic dar important gest de incredere, mimand de fapt o stare de mai bine decat o mizerie istorica transmisa din generatie in generatie electorala.
    Dupa ce si-au batut joc de zeci de mii de buzoieni, care au luat calea migratiei economice spre vestul promitator, acum vin si ne arata ca se poate face ceva cu banii europeni. O permanenta amagire a electoratului, prin toate mijloacele care duc la captivarea pensionarilor, prin plati istorice pentru profesori, categorii de pensionari cu grupe de munca cu o rezolvare minune a PSD-ului pe ultima suta de metri, cu proimisiuni de mariri peste mariri la cfr-isti, mineri, defavorizati, orice om napastuit nu a scapat de a fi acum clientul acestui guvern care se imprumuta zilnic, saptamanal, lunar cu sume exorbitante, totul pentru a se putea tine de cuvant. Cine plateste factura asta imensa a promisinilor fara margine?????
    Da, copii nostri vor plati cu varf si indesat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker