Politic

Ciolacu: „Demersurile pentru un aeroport civil la Buzău vor continua”

Demersurile pentru înființarea unui aeroport civil la Buzău – care ar putea funcționa pe lângă cel militar de la Boboc – vor continua, a anunțat președintele Ca­merei Deputaților, Marcel Ciolacu, liderul organizației județene a Partidului Social Democrat, la finalul festivităților organizate în zona rondului de la Carrefour de Ziua Aviației, ocazie cu care a fost dezvelit Monumentului Aviației și Parașutismului Românesc.

„Sunt foarte mândru, sunt fiu de comandor, e normal ca spiritul Buzăului să fie curajul și să dăm cât mai multe generații. Domnul primar a aruncat, astăzi (vineri, n.r), o provocare. Începem demersurile pentru un aeroport civil, lângă aeroportul militar, întâi de marfă, cargo, o să începem demersurile, o să vorbim și cu doamna premier și cu ministrul Apărării, erau începute anumite discuții și o să le continuăm”, a spus Ciolacu.

Acesta a apreciat că avionul care face parte din complexul monumental din rondul de la Carrefour – și care a fost montat din inițiativa sa, va fi un simbol al Buzăului: „Acest avion va fi un simbol al Buzăului. Se spune că sufletul unui oraș se regăsește cel mai bine în simbolurile sale. Simbolurile unesc comunitatea în jurul valorilor comune și dau acel sentiment aparte de mân­drie locală. Fiecare oraș are acel ceva care îl reprezintă. La Brașov e Biserica Neagră, la Iași, Palatul Culturii, la Târgu Jiu, operele lui Brâncuși. La Buzău avem deja Pala­tul Comunal, dar cred că era nevoie și de acest avion. La Buzău s-au format generații de piloți și parașutiști care au scris istorie în aviația mi­li­tară și au reprezentat Buzăul și România cu cinste și onoare. Acest avion va fi reprezentativ pentru aviatorii și parașutiștii militari, dar și un motiv de mândrie pentru fiecare buzoian”, a mai spus președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker