Compania de Apă va avea, curând, un nou Consiliu de Administraţie cu acte în regulă, după ce Adunarea Generală a Acţiona­rilor operatorului judeţean de apă şi canalizare a votat, ieri, în unanimitate, componenţa acestui organ de conducere colectivă, care îşi va intra efectiv în pâine după ce hotărârea respectivă va fi înre­gis­trată la Registrul Comerţului.

Aşadar, noul Consiliu de Administraţie al SC Compania de Apă SA va fi compus din Manuela Claudia Zoiţa, fost director economic la Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, consilierul judeţean social-democrat Ion Bogdan, director al Poştei buzoiene, avocatul Lucian Alexandru Sălcuţan, Simona Mariana Săvulescu, director adjunct al Companiei de Apă, şi Petruş Hinta, inspector la Primăria Rm. Sărat, singurul membru al fostului Consiliu de Administraţie rămas în funcţie.

Tot cu unanimitate de voturi au fost votate şi celelalte puncte de pe ordinea de zi, puncte precum cele privitoare la aprobarea contractului de mandat ce va fi încheiat cu noii administratori, aprobarea remuneraţiei acestora, aprobarea bilanţului contabil şi a situaţiilor financiare ale Companiei de Apă pe anul 2017.

,,Pentru toate cele zece puncte, noi, reprezentanţii acţionarilor, am avut un mandat special de vot <pentru>, la toate punctele aflate pe ordinea de zi. Cele mai importante au fost numirea noului Consiliu de Administraţie al societăţii, alcătuit din cinci membri. Cei numiţi au trecut prin procedura de selecţie legală organizată de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară <Buzău 2008>, ca autoritate tutelară. Tot în această şedinţă a fost aprobată şi indemnizaţia brută pe lună a membrilor Consiliului de Administraţie, de de 3.687 lei”, (…) Eu, personal, îmi doresc ca şedinţele să se desfăşoare astfel, face parte dintr-o normalitate, dar pentru aceasta e nevoie ca, anterior organizării, acţionarii să comunice între ei pentru a ajunge la un numitor comun, iar operatorul regional să îşi poată desfăşura activitatea normal şi eficient”, a spus, la finalul şedinţei, reprezentantul judeţului Buzău în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Compania de Apă S.A., Mirela Oprea.

4 COMENTARII

    • Ce-ai înțeles, ai înțeles prost! Nu este vorba de nicio vânzare este vorba de administrare. Ți-a lăsat Dumnezeu gratis apă din belșug și va veni un francez să-ți vândă propria apă la preț de apă minerală. Te hăhăi, dar te hăhăi pe banii tăi!

  1. S-a decis la partid,ca atare s-a dat la pace ploscaru’ primeste 30000 RON pe luna printr-un contract de menegement
    aranjat frumos,toate loazele angajate pe pile raman pe pozitii,,pace si pretenie ” fraieru’ plateste apa de ploaie

  2. Revin cu obsesia mea! Cum poate un cetățean străin de județul Buzău, cu domiciliul stabil în altă parte, să ia decizii corecte pentru buzoieni? O absurditate strecurată deliberat în OUG 109/2011 cea referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Astăzi avem în CA al operatorului care administrează distribuția de apă a județului Buzău un cetățean din Dâmbovița, pe viitor să nu vă mire dacă apar cetățeni europeni cu domiciliul stabil pe la Paris!

Comments are closed.