27 de ani
de presa libera
Duminica, Octombrie 22, 2017 05:30 AM

Politic

Cine sunt cei 27 de magistraţi buzoieni care au semnat apelul împotriva pachetului de legi ale Justiţiei promovat de Tudorel Toader

de Călin BOSTAN
Politic  |
06.10.2017, 00:00
1007

   Forumul Judecătorilor din România a transmis premierului şi ministrului Justiţiei un memoriu în care desfiinţează pachetul de legi promovat de Tudorel Toader, cerând totodată retragerea ­ime­dia­tă a acestuia. Iniţiativa a câştigat teren printre magistraţi, documentul continuând să strângă semnături, care au ajuns deja la peste 2.500 dintr-un total de peste 9.000 de magistraţi.

   ,,Astfel, în anul 2017, în condiţiile în care România este supusă în continuare, la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, unui ­Meca­nism de Cooperare şi Verificare (MCV), tocmai pentru alinierea justiţiei sale celor ale statelor cu tradiţii istorice democratice, nu se mai poate accepta întoarcerea în timp, la reglementări legislative ­exi­stente anterior anului 1989, prin readucerea Justiţiei sub control politic şi lărgirea nepermisă a atribuţiilor ministrului Justiţiei. Toate aceste modificări de esenţă propuse de ministrul Justiţiei încalcă flagrant Mecanismul de Cooperare şi Verificare, rapoartele sale constante şi fundamentele unei magistraturi fireşti într-un stat democratic. Aceste propuneri, odată intrate în vigoare, vor influenţa cariera şi activitatea profesională a magistraţilor pentru o perioadă îndelungată şi vor produce dezechilibre în sistemul judiciar, aspecte ce au fost condamnate de Comisia Europeană în repetate rânduri”, se arată în memoriul transmis premierului Mihai Tudose şi ministrului Tudorel Toader de către Forumul Judecătorilor din România.

   Mai mult, semnatarii etichetează pachetul de legi promovat de Tudorel Toader drept un ,,veritabil experiment judiciar”, rodul unei ,,pregătiri neserioase” şi cer ,,retragerea sa”, dar nu oricum, ci ,,evitând intrarea în Parlament”: ,,Chiar dacă proiectul conţine şi propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale magistraţilor ori ale asociaţiilor profesionale, formulate de-a lungul timpului, acestea reprezintă simple corecţii ale sistemului actual, pregătirea neserioasă a unui veritabil experiment judiciar, în lipsa oricăror studii şi prognoze, putând determina consecinţe foarte greu sau chiar imposibil de remediat. Prin urmare, având în vedere voinţa majorităţii covârşitoare a magistraţilor, vă solicităm, pentru înlăturarea oricăror dubii privind deturnarea acestui proiect în defavoarea ­ma­gistraturii, să dispuneţi retragerea sa (respingerea în Guvern, după caz, evitând înaintarea în Parlament), cerând Ministrului Justiţiei să iniţieze şi să dezvolte un dialog concret, efectiv, cu magistraţii, Consiliul Superior al Magistraturii, asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, pentru a îmbunătăţi cadrul legislativ, după efectuarea studiilor de impact cuvenite şi după prezentarea unor motivări serioase şi credibile referitoare la modificările propuse, în scopul modernizării justiţiei, în acord cu Mecanismul de cooperare şi verificare”. 

   Numărul mare al aderenţilor la memoriul transmis premierului şi ministrului este cu atât mai interesant cu cât, pornind de la situaţia votului din Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul Toader arăta că judecătorii sunt mai prietenoşi cu pachetul său de legi decât s-ar arăta procurorii. 

 

Buzoienii semnatari

   27 de magistraţi din judeţ, de la instanţele şi parchetele din Buzău şi Râmnicu Sărat semnaseră, până joi seara, documentul, asftel: 

   Judecătoria Buzău (12): Ştefan Dobre, Mirela Adriana Burlacu, Leontin Drăgulescu, Delia Alexandra Deaconu, Florentina Chiriac, Simona Mărgărit, Silviu Grădină, Rodica Manole Guriţă, Marcela Uţă, Ovidiu Manciu, Felicia Nicoleta Păun şi Daniel Manole Guriţă.

   Tribunalul Buzău (2): Ovidiu Iana şi Elena Cristina Vlad.

   Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău (11): Dragoş Daniel Tatu, Adina Octavia Tatu, Gheorghe Duţoiu, Cristina Roşu, George Marcolea, Veronica Nicoleta Oprea, Cornelia Dumitrache, Florin Lucian Arion, Larisa Mihaela Androne, Daniel Florin Ungureanu şi Carmen Gina Roman.

   Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Sărat (2): Daniela Brătulea şi Gabriela Dinulescu.

 

Vezi AICI, lista completă a magistraţilor semnatari.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

DOCUMENTAR: 135 de ani de la moartea pictorului Ion Andreescu
Duminica, Octombrie 22, 2017 05:01 AM

Pictorul Ion Andreescu s-a născut la București, la 15/27 februarie 1850.

Baschet: Kobe Bryant "nu va merge" la Casa Albă dacă îl va invita președintele Trump
Duminica, Octombrie 22, 2017 04:01 AM

Fostul baschetbalist american Kobe Bryant "nu va merge" la Casa Albă dacă președintele SUA, Donald Trump, îl invită, a afirmat el sâmbătă, în timpul unei călătorii în Franța în legătură cu o operațiune de comunicare cu unul dintre sponsorii personali.

CITATUL ZILEI
Duminica, Octombrie 22, 2017 03:30 AM

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Duminica, Octombrie 22, 2017 03:19 AM

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Duminica, Octombrie 22, 2017 03:03 AM

Este a 295-a zi a anului 2017.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
21 Oct, 00:13 Fara pile!
O.Ureche a comentat pentru articolul Concursul pentru şefia Bibliotecii Judeţene se reia, după ce ambilor candidaţi li s-au respins dosarele:
Oamenii cei mai priceputi,bine pregatiti si cu aptitudini certe trebuie sa ajunga in aceste functii!
20 Oct, 19:40 carte
nick a comentat pentru articolul O legendă a handbalului s-a întors acasă / Eroii finalei de la Berlin, Cornel Penu şi Ştefan Birtalan, întâlnire emoţionantă cu publicul buzoian:
Felicitari ! A fost unul din idolii tineretii mele. Din cauza unor probleme personale nu am putut participa la intalnirea de la Hasdeu. Cum pot procura 2 carti scrise de Penu. Cu multumiri !
20 Oct, 19:31 Intalnirea cu un sportiv de geniu!
Un admirator a comentat pentru articolul O legendă a handbalului s-a întors acasă / Eroii finalei de la Berlin, Cornel Penu şi Ştefan Birtalan, întâlnire emoţionantă cu publicul buzoian:
Felicitari pentru intreaga cariera, d-nule Penu! Imi pare rau ca nu am participat la intalnire! Mi-as fi dorit sa-l vad! Pacat insa de faptul ca terenurile de fotbal si baschet din curtea liceului Hasdeu, care odinioara erau pline, chiar si in zilele de vacanta sau weekend acum putrezesc in paragina!
Google PageRank Checker