Actualitate

Cine se face vinovat de răspândirea pestei porcine africane în două zone ale județului

Autoritățile județului încearcă să identifice soluția cea mai bună și eficientă pentru a opri extinderea virusului ucigaș în cotețele buzoienilor. Pesta porcină africană se extinde alarmant în două zone din județul Buzău, iar autoritățile cred că există o legătură de cauzalitate între focare. În ultimele zile, în Căldărăști numărul cazurilor a ajuns la 10, iar în satul Mărgineanu, al comunei Mihăilești s-au dublat în numai trei zile. Iar reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nu au vești bune. ,,Nu au fost intervale, în ultimele două săptămâni, mai mari de două-trei zile până să se mai confirme încă un focar, iar intervențiile DSVSA. Pe teritoriul județului Buzău, în special în zona Mihăilești – Căldărăști- Pogoanele – Padina sunt aproape zilnice”, a precizat marți directorul executiv adjunct al DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu în ședința extraordinară a Centrului Local pentru Controlul Bolilor. Acesta spune însă că evoluția focarelor de pestă porcină africană la nivelul județului Buzău trebuie privită echilibrat și în context național, unde la 1 august erau circa 600 de focare cu peste 378.000 de porci uciși, cei mai mulți din ferme. În județul Buzău erau confirmate marți 23 de focare în gospodării, cărora li se vor adăuga altele dacă suspiciunile vor fi confirmate. Cu toate acestea, la nivelul județului nu se va trece la uciderea în masă a porcilor din zonele unde sunt confirmate focare.

,,Acum nu facem decât să decontăm inconștiența umană manifestată în urmă cu ceva timp și sper ca într-o perioadă de timp, scurtă, să reușim să stopăm evoluția pestei porcine africane, deși lunile iunie, iulie și august, în toate țările și pe toate continentele unde boala a evoluat, cunoaște o exacerbare. Spre exemplu, pe 10 iunie erau 55 de focare iar pe 1 august erau 581. Suntem în perioada în care boala evoluează extrem de agresiv”, a mai spus Botezatu. Situația este cu atât mai gravă cu cât virusul poate fi răspândit de orice vietate, de la țânțari și muște, până la păsările care se hrănesc cu leșuri de animale. ,,Virusul nu se multiplică în bena cu furaje sau pe roțile căruței, dar este suficientă o cantitate extrem de mică de material contaminat, iar ceea ce înseamnă contagiu, de la ustensile, până la dejecții și toate lichidele corporale normale ale porcului, toate sunt încărcate cu virus, cel mai încărcat material biologic cu virus fiind sângele”, a mai spus reprezentantul DSVSA.

Autoritățile atrag aten­ția că pentru a opri extinderea virusului sunt necesare măsuri eficiente de dezinfecție și protecție făcute cu responsabilitate. ,,Am întâlnit situații în care dacă pică necazul pe un om și i-a murit porcul, apelează la doi vecini să-l scoată din coteț, iar cei doi se duc apoi acasă. Am întâlnit situație în care când ne-am dus să ridicăm cadavrul, era prezentă pe acesta o pasăre necrofagă”, a spus Botezatu. Exemplu de iresponsabilitate este un cetățean care și-a aruncat porcul mort  pe câmp, iar când a constatat că alt porc din gospodărie este bolnav l-a înjunghiat, fiind surprins de veterinari în timp ce se pregătea să-l tranșeze. Acum, bărbatul are dosar penal. ,,În condițiile acestea nu ne așteptăm, oricâte eforturi facem, ca boala să fie stopată”, spune directorul DSVSA.

Marți, medicii veterinari au aflat de alte două suspiciuni la Padina, fiind vorba despre porci cumpă­rați în urmă cu mai bine de o lună de la Căldărăști.

La Mărgineanu, unde este o baltă de pescuit, ­exi­stă suspiciunea că virusul a fost împrăștiat de mistreți. Nu au fost găsite cadavre și nici nu a fost sesizat vreun caz de îmbolnăvire, însă reprezentantul DSVSA spune că în zonă ar fi fost găsite urme de copite de mistreț și nu este exclus să fie și cadavre.

La această dată, pesta porcină africană evoluează în județul Buzău în 23 focare, cu 16 porci morți și 89 de porci uciși din exploatații non profesionale declarate în șase localități respectiv, orașul Pogoanele (1 focar), satul Căldărăști (10 focare), satul Cochirleanca (3 focare), Valea Râmnicului (1 focar), Padina (1 focar) și satul Mărgineanu (6 focare). Reprezentantul DSV­SA spune că, la Căldărăști, dezinfectoarele lipsesc cu desăvârșire, motiv pentru care prefectul Carmen Ichim a cerut ieri verificări la Pogoanele, de care aparține satul Căldărăști, și atenționarea primarului orașului cu privire la luarea măsurilor stabilite în manualul operațional și prin planul de măsuri. ,,Nu stăm deloc bine, pentru că oamenii nu știu ce măsuri să-și ia în propria locuință. Degeaba am spus noi că trebuie să avem dezinfectoare individuale”, a spus Carmen Ichim. Primarul orașului Pogoanele riscă să fie sancționat dacă nu va dispune măsuri pentru prevenirea împrăștierii virusului PPA la Căldărăști.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker