Actualitate

Cine este vinovat că se circulă ,,orbește” pe DN2-E85, la ieșirea din Buzău

Au asfaltat drumul, dar au uitat să traseze marcajele rutiere. Se întâmplă pe DN2-E85, tronsonul de la pasarela Nehoiu până la giratoriul de la Hanul lui Țintă, recent reabilitat prin turnarea unui covor asfaltic de către o cunoscută firmă la nivel național. De mai bine de două săptămâni însă, șoferii își riscă viața circulând pe acest drum nesemnalizat corespun­zător. La începutul săptă­mânii trecute, reprezentanții Poliției Rutiere au aplicat un avertisment firmei Strabag, care a realizat lucrarea și au pus în vedere intrarea în legalitate ,,în cel mai scurt timp”. De atunci nu s-a făcut însă nimic.

DN 2 este unul dintre cele mai tranzitate drumuri naționale, fiind principala legătură rutieră între București și Moldova. Anual, pe acest drum sunt înregistrate accidente rutiere grave, în parte și din lipsa marcajelor rutiere sau a aplicării lor corespunzătoare, de slabă calitate sau deloc.

Șoferii circulă pe multe tronsoane în beznă totală, orbecăind pe drumuri fără marcaje rutiere, fără să vadă marginile drumului, curbele periculoase sau trecerile de pietoni.

Nerespectarea standardelor internaționale de siguranță rutieră a dus la o creștere a numărului de accidente rutiere la nivel național. Multe dintre aceste tragedii se produc din cauza lipsei marcajelor și a parapeților de protecție, susțin ONG-urile, care acuză autoritățile că tratează cu nepăsare starea drumurilor. Din comisiile de recepție a lucrărilor nu face parte și Poliția Rutieră, astfel încât aceasta nu poate face nimic decât să aplice avertismente apoi amenzile prevăzute de lege.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker