O instanță de Contencios Administrativ a Tribunalului Buzău a suspendat hotărârea de consiliu local care interzice, cu anumite excepții, circulația autovehiculelor în Parcul Crâng, măsură pusă în aplicare de municipalitate în urmă cu o săptămână prin instalarea de bariere la capetele aleilor care pornesc de la patinoar, respectiv din zona unităților militare.

Conform deciziei instanței, barierele vor fi înlăturate până la soluționarea pe fond a procesului pe care patronii de restaurante din Crâng l-au intentat Primăriei pe această temă, cu excepția situației în care municipalitatea va obține câștig de cauză la soluționarea, de către Curtea de Apel Ploiești, a contestației la măsura de suspendare a hotărârii Consiliului Local.

”Admite cererea formulată de reclamnata (…) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Buzău și în consecință dispune suspendarea executării HCL nr. 230 din 28.09.2018 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței pe fond. Executorie de drept”, se arată în soluția pronunțată joi de Tribunalul Buzău.

Ca primă reacție la deicizia instanței buzoiene, consilierul local liberal Constantin Ionescu, unul dintre susținătorii interzicerii accesului auto în Crâg, a anunțat că a inițiat un nou proiect de hotărâre pe această temă, dar cu modificări față de forma a cărei aplicare a fost suspendată de instanță: „Având în vedere suspendarea hotărârii de Consiliu Local Municipal Buzău, legată de interzicerea circulației în parcurile din Municipiul Buzău, de către Instanța de judecată, am depus astăzi 9.11.2018 un nou proiect de hotărâre ce restricționeaza circulația auto în aceste zone. Modificarea fața de vechiul proiect este aceea că programul de aprovizionare a unităților de alimentație publică va fi între orele 8,00-10,00, față de 7,00-9,00, în rest accesul auto va fi interzis”, a spus Ionescu.

O stranie coincidență face ca hotărârea de joi să fie pronunțată de chiar șeful secției Contencios Administrativ a Tribunalului, judecătorul Gianina Văsâi, soția prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și frate al directorului economic al Companiei de Apă, centrul în jurul căruia gravitează întreaga opoziție a primarului Constantin Toma. Tot o coincidență este faptul că în ziua în care Tribunalul pronunța respectiva decizie, primarul Constantin Toma vorbea despre structurile mafiote din anumite instituții ale statului: „Dar faptul că deranjez această mafie care a stăpânit acest oraş douăzeci de ani, şi care mafie nu este terminată, este activă în continuare şi este peste tot; şi în Justiţie – Judecătorie, Tribunal, Parchet -, Poliţie, Curte de Conturi şi aşa mai departe. Aceasta este realitatea pe care o trăim, iar voi (oamenii de afaceri, n.r.) ştiţi treaba aceasta mai bine decât mine, spunea Toma la inaugurarea unei investiții locale.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.