27 de ani
de presa libera
Duminica, Octombrie 22, 2017 07:40 AM

Politic

Liberalii s-au opus înfiinţării unui centru ştiinţific la Buzău, pentru că “e prea frumos ca să fie adevărat”

de Călin BOSTAN
Politic  |
04.08.2017, 00:00
835
  • Chiar dacă va fi pe un teren primit cadou şi investiţia nu se face pe bani publici   

   Şedinţă extraordinară cu scântei, ieri, la Consiliul Local, care a fost convocat pentru a se exprima prin vot asupra celor două puncte ale ordinei de zi: înfiinţarea clubului sportiv al municipalităţii şi aprobarea cooperării munici­piului cu Asociaţia Club Rotary Buzău în vederea realizării în comun a proiectului de interes public local “Centru ştiinţific destinat apropierii elevilor şi tinerilor buzoieni de ştiinţele exacte şi tehnologiile moderne”.

   Dacă în ceea ce priveşte proiectul privind înfiinţarea Clu­bului Sportiv “Sport Club Munici­pal Gloria Buzău”- aflat la a doua strigare, după ce, în urmă cu o săptămână, consilierii liberali determinaseră respingerea sa - nu au mai fost surprize, după discuţiile purtate de primarul Constantin Toma şi liderul PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu, a fost scandal, provocat tot de consilierii Partidului Naţional Liberal, la cel de-al doilea proiect.

   Discuţiile în contradictoriu au început încă din primele momente ale şedinţei, respectiv de la discutarea ordinei de zi, când liberalul Liviu Barbu a cerut amânarea proiectului în cauză, pe motiv că acesta nu şi-ar justifica urgenţa, respectiv discutarea sa într-o şedinţă extraordinară. Numic nu a putut stăvili elanul aleşilor libe­rali, nici măcar votul negativ primit de propunerea lor de amânare a proiectului, ei continuând discuţiile pe aceeaşi temă şi înaintea votului propriu-zis la proiect. Au fost susţinuţi şi de consilierul independent Constantin Ionescu, ei cerând explicaţii peste explicaţii atât de la executivul primăriei, cât şi de la preşedintele Asociaţiei Club Rotary Buzău, avo­catul Lucian Sălcuţan, ajun­gând, în final, tot la discuţia iniţială, asupra urgenţei care ar fi justificat includerea acestui proiect pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare.