S-a scris mult despre cea mai recentă producţie cinematografică în care doi mari actori români, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, fac echipă pe marile ecrane într-o coproducţie România-Marea Britanie. Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, a fost numit de presă ,,unul dintre cele mai bune filme româneşti ale ultimilor ani“, beneficiind de experienţa lui Blasco Giurato în calitate de director de imagine, nimeni altul decât cel care a semnat ­ima­ginea şi pentru memorabilul „Cinema Paradiso”, câştigător al Premiul Oscar, în 1990, pentru cel mai bun film străin.  

   Buzoienii vor avea ocazia să vadă săptămâna aceasta în cinema filmul „Octav”. Pelicula va rula la Happy Cinema din Galleria Mall vineri şi sâmbătă, de la ora 17,50.

   Pe lângă Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, din distribuţia filmului fac parte Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ştefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriş, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan etc.

O poveste emoţionantă

   „Octav” spune povestea unui bărbat în vârstă, al cărui nume dă şi titlul filmului jucat de Marcel Iureş, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorinţa de a-l vinde. Ajuns aici, după o absenţă de zeci de ani, o fetiţă ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-şi redescopere bucuria de a trăi.

   „Octav ne poate ajuta să ne reamintim cine suntem cu adevărat şi să ne facem curaj să ne explorăm trecutul, iar pentru cei mai norocoşi dintre noi este o reafirmare a generozităţii infinite a vieţii”, a declarat regizorul Serge Ioan Celebidachi.

   Filmul a fost selecţionat în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Montreal 2017, la secţiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiţie pentru cinematografia mondială aflat la cea de-a 41 ediţie.

   Filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel şi la Studiourile Cinematografice Bucureşti (Buftea).

DISTRIBUIȚI