* lui Gheorghe Istrate, la 11 mai

cu sfiiciuni de puber, pe cărare,

duceai spre stele ciurul de mălai

şi tot copil, chiar în amiaza mare,

tot la fântână apă dai la cai…

 

unul era al dragostei de zi,

un altul al iubirilor de noapte,

când vin cuvinte pentru-a le urzi,

să-mbrace-apoi cămăşile de şoapte…

 

cu verbul tău curat, mereu pieziş,

ai desenat femeia, ţărna-n nemurire

şi-acolo, în legenda Limpeziş,

 

ai potrivit, din slove, fericire…

o candelă te-aşteaptă, ceas de ceas…

e inima-mi, cu viaţa ei, la pas…

Nicolae CABEL

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.