A trecut și ziua de 1 aprilie, zi în care românul, așa poet cum îl știm, s-a întrecut pe sine în a celebra păcăleala. De la postări în mediul on-line cu glumițe despre această zi ori des­pre anul politic românesc, compus din 365 de zile de 1  aprilie, până la rememberuri despre păcăleli care au intrat în istoria presei internaționale, totul trecând prin glume ale diverselor instituții, precum Servicul Român de Informații, ­Mi­nisterul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau deja binecunoscuta Ambasadă a Suediei.

Însă, fără putință de tăgadă, cea mai proastă glumă de 1 aprilie a fost ­pu­blicarea noii viziuni asupra învățământului românesc a ministrului Ecaterina Andronescu, mai precis a mo­dului în care aceasta, aflată la al patrulea mandat în fruntea Educației, dorește să reformeze, a nu-știu-câta oară acest domeniu încercat inclusiv de cetățeni precum Genunche sau Pamblică. OK, Ecaterina Andronescu pare un savant în comparație cu cei doi mai sus pomeniți, numai că domnia-sa sa a tot reformat acest sistem până când s-a ales praful de el.

Proiectul „Educația ne unește” are 22 de pagini, este un document asumat de Ministerul Educației, ale cărui idei se vor regăsi în viitoarea Lege a Educației care urmează a fi elaborată, în acest an, la propunerea ministrului Ecaterina Andronescu. Un document plin de bla-bla, aproape o treime, care îmbracă ideile Abramburicăi în fraze „corecte politic” despre domeniul învățământului – gen „școala contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor și tinerilor prin promovarea aptitudinilor sportive (…) Educația are apoi un rol și implicații culturale esențiale (…) Școala românească este în serviciul copilului, al familiei, al comunității și al societății” – ori face o stranie asociere dintre școală și bi­serică: „Școala este, alături de biserică, instituția care coalizează întreaga comunitate în jurul ideii de învățare pe tot parcursul vieții și îi oferă acesteia un spațiu pentru activități de învățare în sens larg”.

Voi enumera, fără a dezvolta, câteva dintre ideile practice din document: extinderea învățămâtului obligatoriu, școala obligatorie începe la trei ani, mo­dificarea structurii învăță­mântului, introducerea ­exa­menului la liceu, „liceu” diversificat”,  patru tipuri de BAC etc.

Dar să revenim la ce spuneam la începutul textului, legat de cea mai proastă glumă de 1 aprilie: documentul nu suflă nicio vorbă despre reînființarea învățământului profesional – care a căzut pradă aceluiași ,,spirit reformist” al Ecaterinei Andronescu, gest ale cărui consecințe se manifestă acum prin lipsa endemică de forță de muncă calificată – niciun cuvânt. Semn că glumeții on-line care susțin că 1 aprilie este, în România, 365 de zile pe an, au mare dreptate.

DISTRIBUIȚI
loading...