Profesori școliți la cele mai mari academii din țară și străinătate predau cursuri de balet pentru copii la Buzău. După mulți ani de pauză, Casa de Cultură a Sindicatelor încearcă să revigoreze activitatea cultu­rală din municipiu. După redeschiderea sălii de spectacole, aici sunt organizate cursuri de balet prin cola­borarea Casei de Balet, o academie care a sărbătorit anul trecut, pe scena Operei Naționale, zece ani de existență.

Înființată de Sorin Tudor (actualul manager al Sălii ,,Vladimir Maximilian” a Casei de Cultură a Sindicatelor) și Cătălina Tudor (director artistic), Casa de Balet are peste 30 de profesori școliți la cele mai importante ­aca­demii de balet din țară și străinătate. Casa de Balet are momentan cinci sedii în București, unul în Ploiești și, mai nou, unul la Buzău.

„La Buzău am avut cea mai impresionantă deschidere”

„Suntem cea mai mare școală particulară de balet din România și poate chiar din sud-estul Europei. Pot spune că la Buzău am avut cea mai impresionantă des­chidere. Spun asta pentru că am făcut un anunț pe Facebook și ne-am trezit cu aproape 50 de copii. Mulți părinți ne-au spus că ar fi vrut să aibă și ei acces, când au fost copii, la astfel de cursuri, dar nu au avut unde”, a declarat Sorin Tudor, ­ma­nagerul Sălii „Vladimir Ma­ximilian” a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Cursurile de balet de la Buzău sunt predate de prof. Roxana Răileanu, absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București. Re­prezentanții Casei de Balet spun că își propun să formeze la Buzău viitori balerini profesioniști.

„O pepinieră pentru viitorii balerini de mâine”

„Vrem să facem din acesta secție o pepinieră din care să extragem cel puțin unul-doi copii pe an, pe care să îi îndrumăm să facă carieră în acest domeniu. Să devină viitorii balerini de mâine. Ne propunem să avem ore de balet zilnic și să ajungem la un număr de cel puțin 300 de cursanți. De asemenea, acest curs este pentru cei mici o posibilitate de a socializa, o metodă de a-și forma o cultură muzicală, pentru că toate cursurile se fac pe muzică clasică. Părinții trebuie să mai știe că baletul este o cale de a disciplina copiii și o metodă sănătoasă de a-și petrece timpul liber, departe de tablete și telefoane mobile, care îi îngrijorează atât de mult astăzi pe părinți”, a mai declarat Sorin Tudor.

Copiii care vor frecventa cursurile de balet la Buzău vor fi grupați pe categorii de vârstă. Cursurile au loc de luni până vineri între orele 14,00 și 20,30, iar sâmbăta între orele 9,00 și 14,00. Cei interesați pot afla mai multe detalii accesând pagina de Facebook „Balet Buzău”, site-ul casadebalet.ro sau pot suna la numărul de telefon: 0799.929.778

DISTRIBUIȚI
loading...