Actualitate

Ce verificări au făcut pompierii înainte de Sărbătorile Pascale

În perioada premergătoare minivacanței prilejuite de Sfintele Sărbători de Paşte și 1 Mai , specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău au fost angrenaţi într-o serie de activităţi ce au avut drept scop asigurarea nivelului de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor, precum şi eliminarea riscurilor ce pot vulnerabiliza populaţia.

Pompierii buzoieni  au încheiat până la această dată acțiunile de prevenire și control atât la lăcaşurile de cult şi ansamblurile mănăstireşti, cât și în zonele turistice din județ. Verificările efectuate de pompieri au vizat dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare, astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat.

Ce recomandă ISU Buzău

Având în vedere că la slujbele oficiate în perioada Sărbătorilor Pascale se aşteaptă un aflux mare de participanţi, I.S.U. Buzău recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor: „limitarea accesului credincioşilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult; menţinerea fixă în poziţie deschisă a uşilor de acces/evacuare în/din biserică, precum şi îndepărtarea/eliminarea covoarelor şi mobilierului care nu sunt fixate ferm în pardoseală; lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, se recomandă evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze); efectuarea unui control riguros după terminarea slujbelor religioase pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu; parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie al autospecialelor de pompieri”.

Afluenţa mare de public către zona montană, și,  în special, către zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber, care are loc în fiecare an cu ocazia Sărbătorilor Pascale, îi determină pe pompieri să facă unele recomandări și în ceea ce privește evitarea producerii unor incendii de vegetație ce se pot solda cu consecinţe grave. ”Recomandăm cetăţenilor care doresc să petreacă în mijlocul naturii, <la iarbă verde> să respecte următoarele reguli şi măsuri de prevenire: să pregătească focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate; să nu lase copiii să se joace cu focul; să nu lase niciodată focul nesupravegheat; să menţină curăţenia prin prisma faptului că hârtiile, resturile de mâncare şi sticlele ar putea contribui la propagarea incendiilor; să stingă cu apă sau pământ focul sau cărbunii încinşi înainte de a pleca”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker