În ambele zile de week-end, în zilele de 6 şi 7 octombrie, eşti aşteptat să votezi la referendumul pentru revizuirea Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie. Campania haotică, dezechi­librată, marcată de mesaje înflăcă­rate sau ameninţătoare, dar şi de multe minciuni sau chiar ilegalităţi, a produs foarte multă confuzie, mulţi neştiind ce să facă: să se ducă sau nu la vot? O decizie e greu de luat, mai ales când vezi că liderii de partide spun într-un fel, iar parlamentarii în care ai încredere spun invers. Iar dacă ai şi cont pe reţelele de socializare eşti şi mai derutat, văzând cum formatorii de opinie preferaţi sau chiar propriii tăi prieteni trag de tine să faci cum îţi spun ei, susţinând că altminteri nu îţi iubeşti ţara, nu crezi în Dumnezeu sau eşti prost de-a binelea.

Ca să poţi decide în cunoştinţă de cauza şi să fii apoi împăcat cu decizia luată, site-ul Ziare.com a prezentat, într-un documentar, variantele pe care le ai la dispoziţie, câteva argumente în favoarea fiecăreia dintre ele şi consecinţele deciziei tale.

Pe scurt, variantele posibile sunt: să votezi DA; să votezi NU, să îţi anulezi votul, să boicotezi, adică să nu te duci. Ideea de bază de la care trebuie să porneşti este aceea că le­gea referendumului a fost mo­dificată recent, astfel încât există două praguri care trebuie să fie depăşite pentru ca iniţiatorii acestui demers să îşi atingă scopul: un anumit număr de participanţi la vot şi un anumit număr de voturi DA.

Mai exact, noua lege prevede că referendumul este valabil dacă la el participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente şi este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente. Cu alte cuvinte, dacă nu vin la vot cel puţin 5.675.246 de români şi dacă nu se obţin cel puţin 2.364.687 de voturi DA, atunci nu se întâmplă ni­mic, adică nu se modifică Constituţia. De aici şi lupta pentru mobilizare/ boico­tare dusă de cele două tabere.

O altă idee de bază este aceea că, spre deosebire de alte tipuri de referendum, în cazul celui pentru revizuirea Constituţiei, rezultatul este “obligatoriu”, adică de această dată se va ţine cont de opinia majorităţii participanţilor la vot.

De ce să votezi DA

Susţinătorii referendumului spun, pe diverse voci şi cu diverse tonuri, că este nevoie de clarificarea noţiunii de ,,soţi” din Constituţie, pentru că în mai multe ţări din Uniunea Europeană a fost legalizată căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar noi ar trebui să luăm măsuri preventive ca să nu cumva să se întâmple aşa ceva şi în România la un moment dat. Prin urmare, dacă vrei ca doi români de acelaşi sex să nu se poată căsători, du-te la referendum şi votează DA.

Implicarea copiilor în această dezbatere este pe cât de mincinoasă, pe atât de dezgustătoare, la fel şi spaimele lansate în spaţiul public de cei care susţin că homosexualitatea s-ar transmite de la unii la ceilalţi, ca o boală. Trebuie să mai ştii, însă, că şi la ora actuală Codul Civil împiedică căsătoria între persoanele de acelaşi sex, dar el poate fi modificat oricând de Parlament. Pe de altă parte, şi Constituţia ar putea fi revizuită din nou, astfel încât să se revină la forma actuală, spun specialiştii în drept. Mai mult, analiştii atrag atenţia că dacă se va decide la nivelul Uniunii Europene ca acest tip de căsătorii trebuie permise, va trebui să ne aliniem şi noi acestei cerinţe, pentru că tratatul de aderare este mai puternic decât legislaţia internă.

De ce să participi şi să votezi NU

În dezbaterea publică s-au regăsit şi argumente ale celor care se prezintă la referendum pentru NU, cum ar fi respectarea dreptului fiecăruia de a-şi întemeia o familie, aspect menţionat  într-o  decizie  Curţii Constituţionale,  antipatia  profundă faţă de PSD-ul condus de Liviu Dragnea, care a speculat politic la maximum  această iniţiativă cetăţe­nească.

Remus Cernea, unul dintre iniţiatorii legii privind parteneriatul civil şi un susţinător vehement  drepturilor comunităţii LGBT, atrage atenţia asupra unui aspect important: implicarea majoră a Bisericii va face ca oamenii să se prezinte la vot în număr mare, prin urmare cvorumul de prezenţă va fi atins, de aceea este important să participe şi cei care spun NU, altfel scorul va fi zdrobitor în favoarea Coaliţiei pentru Familie. Prin urmare, dacă vrei să spui răspicat că nu eşti de acord cu modificarea Constituţiei, du-te şi  votează NU.

De ce să boicotezi referendumul

Aici sunt cele mai multe şi mai diverse argumente, cel mai frecvent invocat fiind acela că, dacă prezenţa va fi mică, referendumul va eşua, pentru că nu va fi atins primul prag, de prezenţă, adică nu va fi îndeplinită prima dintre condiţii.

O altă observaţie interesantă se referă la dife­renţa fundamentală între alegeri şi referendum. Dacă a te prezentă la alegeri este o obligaţie civică, pentru că şi tu eşti responsabil de felul în care este administrată comunitatea în care trăieşti, participarea la ­re­ferendum este opţională şi, mai mult, Curtea Constitu­ţională a decis că neprezentarea la urne echivalează cu manifestarea unei opinii politice: ,,Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la refe­rendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta, mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare”.

Alte argumente apărute în dezbaterea publică: este o falsă problemă, lansată în spaţiul public pentru a dezbina tabără anti-PSD şi pentru a escamota ­pro­blemele grave din justiţie şi economie; se va fura pe rupte, nu vreau să fiu complice la fraudarea unui scrutin; în semn de protest faţă de cheltuirea a 35 de milioane de euro, cu care se puteau face spitale, şcoli, drumuri; ne îndepărtează de UE şi ne apropie de Rusia; Dragnea va fi şi mai pu­ternic, dacă referendumul are succes; se creează un precedent pentru res­trângerea drepturilor altor minorităţi, de exemplu, ale minorităţii maghiare; nu mă interesează deloc subiectul, am altceva mai bun de făcut în week-endul acesta.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.