Actualitate

Ce surpriză va primi prin Poștă o șoferiță de 29 de ani

O buzoiancă va rămâne fără permis pentru o perioadă de timp după ce luni a dat peste cap radarul poliției pe DN2E85. Tânăra, în vârstă de 29 de ani, se afla la volanul unui Audi A4 care a fost înregistrat circulând cu o viteză de 200 km/h în afara localității Racovițeni. Șoferița nu a fost oprită în trafic, dar va fi înștiințată acasă că trebuie să predea permisul de conducere pentru trei luni și să plătească o amendă de 2.900 lei.

În ziua de 8 iulie, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au desfăşurat activităţi de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Astfel, aparatele radar au fost amplasate în special pe arterele cu cele mai mari valori de trafic şi au înregistrat 56 de autovehicule ce au încălcat regimul legal de viteză.

Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a 6 şoferi, care şi-au condus maşinile cu viteze mai mari de 50 km/h faţă de limitele legale maxime admise a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile.

Tot ieri poliţiştii au reţinut alte patru permise de conducere pentru depăşiri neregulamentare şi pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.

De asemenea, unui bărbat de 43 de ani din Verneşti i-a fost întocmit dosar penal după ce poliţiştii l-au depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

40 de pietoni, biciclişti şi căruţaşi au fost la rândul lor opriţi în trafic şi avertizaţi cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie atât pentru buna desfăşurare a traficului rutier, dar mai ales pentru siguranţa proprie.

În total au fost constatate şi sancţionate 157 de abateri de la normele rutiere, valoarea amenzilor aplicate fiind de peste 55.000 de lei.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker