27 de ani
de presa libera
Sambata, Noiembrie 18, 2017 21:15 PM

Politic

Ce spune primarul Toma despre planurile municipalităţii la finalul anului

de Călin BOSTAN
Politic  |
15.11.2017, 00:00
773

   Finalizarea asfaltării pe toate străzile propuse pentru acest an şi reabilitarea tuturor trotuarelor din respectivele zone, aceasta este ţinta admi­nistraţiei locale buzoiene pentru 2017, a spus primarul Constantin Toma în raportul către cetăţenii municipiului, pe care îl postează în format video pe pagina sa oficială de Facebook.

   ,,Strada Marghiloman a fost cea mai mare lucrare din acest an, sperăm să fie şi una de ­ca­litate, astfel încât în viitorii patru-cinci-şase, chiar zece ani, să nu mai avem necazuri cu această stradă. Bineînţeles că vom continua cu asfaltarea în zona străzii Gârlaşi, să terminăm ceea ce am început, ­res­pectiv străzile care poartă numele celor doi eroi, Dumitrescu şi Vizireanu, urmând să facem cât mai multe trotuare în acest an, şi chiar sperăm să le putem face pe toate, respectiv cele de pe Bazalt, Victoriei şi în celelalte zone ale Buzăului. Ne-am propus pentru anul acesta să continuăm şi în zona Viilor, să terminăm strada Izvorului, care a fost deja amenajată în vederea asfaltării, şi sper ca, dacă vremea ne va lăsa, să o facem până la sfârşitul acestei luni”, a spus Toma.

   Cu aceeaşi ocazie, el a apreciat în mod deosebit şi iniţiativa celor care au realizat trecerea de pietoni tridimensio­nală din faţa Liceului de Artă: ,,A fost un experiment deosebit trecerea de pietoni de pe strada Bucegi, din faţa Liceului de Artă, şi sperăm să genera­lizăm în tot Buzăul acest tip de trecere, deoarece a fost primit extraordinar de bine, având chiar şi un rating extraordinar în întreaga mass-media românească, a fost o ştire de Breaking News la mai multe televiziuni. Este un experimet bun, îi mulţumesc domnului viceprimar Ionuţ Apostu pentru această idee, lucrurile funcţio­nează”.

   Primarul Toma a enumerat şi proiectele municipalităţii aflate în execuţie în acest moment: ,,Este vorba despre terminarea proiectului de skate-park în  Parcul Tineretului, de finalizarea, în această săptă­mână, a încă 12 platforme de gunoi îngropate, urmând ca, până la sfârşitul anului, să mai facem încă 11; aceste platforme sunt bine primite de buzoienii care sunt în acele zone, şi sperăm ca, încet-încet, să ocupăm tot Buzăul cu acest tip de platforme, care ne ajută să avem un oraş mult mai curat. Vom continua cu locurile de joacă în primăvară, când dorim să terminăm modernizarea locurilor de joacă din toate cartierele, 42, câte sunt în acest moment în muncipiu. O altă lucrare în derulare este cea din zona de la Cimitirul Eroilor, respectiv reamenajarea drumului, am dat bani şi la biserică, pentru a fi la un nivel accep­tabil, pentru că mai avea puţin şi se dărâma, ploua în ea, erau o mulţime de probleme acolo; ne-am înţeles, împreună cu preotul Ioan Necula de acolo, să facem o lucrare de calitate, astfel încât, anul viitor, când vom sărbători Centenarul, să fie gata. Tot în acest moment, sunt în execuţie lucrările de reamenajare peisagistică a Buzăului; bineînţeles că sunt şi buzoieni care nu acceptă modi­ficările acestea mai de substanţă, dar marea majoritatea a buzoienilor sunt de acord şi vom continua pe această linie, asftel încât să avem un oraş foarte frumos şi din punct de vedere peisagistic şi sper ca, în primăvara anului viitor, vom avea cu toţii o imagine despre oraşul nostru”, a mai spus primarul Constantin Toma în raportul către cetăţenii municipiului, pe care îl postează în format video pe pagina sa oficială de Facebook.

   ,,Vom reuşi, până la urmă, să introducem în reproiectare, regândire, refacerea casei de oaspeţi din Parcul Marghiloman şi a grajdurilor de acolo, bineînţeles coroborat cu lucrări deosebite pe care le avem în derulare în acest moment, ­res­pectiv o statuie a marelui om de stat şi politician care a fost Alexandru Marghiloman, omul care, de fapt, a făcut Mica Unire din 27 martie 1918, unirea cu Basarabia; acest om merită toată stima noastră, pentru că a făcut foarte multe pentru România şi, din păcate, a intrat în uitare şi în ţară şi în Republica Moldova. Un proiect care, încet-încet, prinde viaţă este reproiectarea zonei Ştrandului, unde vom avea o zonă de înot, de relaxare, dar şi terenuri de tenis acoperite, inclusiv săli de conferinţe, iar actualul ştrand va fi reamenajat, cu o zonă cu apă sărată adusă de la Monteoru; vrem să creăm aici un adevărat spaţiu de relaxare la cel mai înalt nivel”, a mai spus Toma.

 

Comentarii

Lucrarile de reabilitare a str. din orasul nostru (15 Nov, 02:27)
MIOARA CITREA

Sunt f. f. incantata de schimbarile evidente din orasul meu.Numai cel de rea credinta nu apreciaza asta ! S-au produs atatea lucrari de infrastructura intr-un timp scurt . Felicitari echipei d.lui primar TOMA !!!!!Mai sunt multe de facut.....cu inteligenta,fonduri....si seriozitate....dar si cu sprijinul buzoienilor ! SUCCES pe mai departe !!!!

Raspunde
SA FACEM UN ORAS MODERN (15 Nov, 08:48)
rabi

Felicitari d-lui primarTOMA

Raspunde
Modernizari (15 Nov, 09:35)
Oprea

Felicitari Tomita ! Poate ca similitudinea cu Nicu Constantinescu nu a fost intamplatoare, se va vedea in timp, asta pentru detractori ! Dar, hai, fa ceva si pentru parcarile (gratuite) pentru biciclisti !

Raspunde
Comparați și constatați (15 Nov, 13:20)
Victor Petrini

Schimbările din municipiu sunt încă modeste dar par semnificative din cauza contrastului izbitor cu fosta administrație, bugetivoră, cleptomană, depravată, nesimțită, înfoiată, mult iubită de unii profitori și tolerată pasiv de majoritatea cetățenilor și de către instituțiile statului. Adevărata față renăscută a Buzăului se va vedea în 2020, la încheierea mandatului de 4 ani. Problemele mari și grave își așteaptă până atunci rezolvarea: căldura, apa, cablurile aeriene, ș.a.m.d. Succes, Toma! Vigilență, buzoieni!

Raspunde

Stiri Agerpres

Asociația ANCE Europe lansează proiectul 'Arhitectura României Mari'
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:41 PM

Asociația ANCE Europe lansează proiectul "Arhitectura României Mari", cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin organizarea unui eveniment la București în perioada 23-25 noiembrie, având ca obiectiv aducerea în atenția publicului larg a stilului arhitectural neoromânesc.

Republica Moldova: Duminică are loc referendumul pentru destituirea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:16 PM

Peste 650.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Chișinău sunt așteptate, duminică, la urne pentru a participa la referendumul pentru destituirea primarului Dorin Chirtoacă.

Sosirea lui Hariri la Paris contribuie la reducerea tensiunilor în Orientul Mijlociu, afirmă președinția franceză
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:11 PM

Sosirea premierului libanez demisionar Saad Hariri la Paris contribuie la "reducerea tensiunilor" în Orientul Mijlociu, unde Franța continuă să acționeze în această direcție, a afirmat sâmbătă președinția franceză, relatează AFP.

UPDATE Rugby: România - Samoa 17-13, în meci test la București (GALERIE FOTO)
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:01 PM

Naționala de rugby a României a învins Samoa cu scorul de 17-13 (3-10), într-un meci test disputat sâmbătă seara pe Stadionul național ''Arcul de Triumf'' din Capitală.

REPORTAJ Vrancea: 50.000 de stejari plantați la Mărășești în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial (GALERIE FOTO)
Sambata, Noiembrie 18, 2017 19:42 PM

Aproape 50.000 de stejari au fost plantați, sâmbătă, în apropierea localității Mărășești în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, fiind primii din cei 335.000 de stejari câți vor fi sădiți până la sfârșitul anului viitor în Parcul Memoriei Naționale, care se va întinde pe o suprafață de 75 de hectare, nu departe de mausoleu.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
17 Nov, 12:47 Când voi avea drum prin Unguriu, opresc la primărie să strâng mâna unui român căruia îi pasă de români!
Pixelu fan Tirizică a comentat pentru articolul S-a încheiat competiția pentru stabilirea județului-pilot / Buzăul va fi primul județ complet digitalizat la nivel școlar:
Devin fan „genunche” dacă legiferează și manualul unic. Momentan sunt fan Tirizică, singurul primar buzoian care a avut curajul să părăsească mizeria ADI „Buzău 2008”.
17 Nov, 10:18 tare in sfarsit
un oarecare a comentat pentru articolul Prefectura Buzău, șah la Academia Română și Judecătoria Pătârlagele:
Avem in sfarsit un prefect, o comisie judeteana si un judecator de la tribunal care arata ca se pot impotrivi unei sentinte definitive de punere in posesie a unei institutii pe 4500 ha teren padure.Macar daca nu putem sa probam competenta sa ne afisam cu varf si indesat indaratnicia.Acea sentinta o va aplica CEDO, iar pe cei cu adevarat vinovati ii va dura in basca pentru ca plateste contribuabilul roman
17 Nov, 09:59 nedumerire
kneji myamoto a comentat pentru articolul Toma: ,,Guvernul să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, un primar nu are nicio putere în realitate, doar în teorie“:
este bine domnule primar ca vrei desfiintarea anfp care intr-adevar este parazitara,dar trebuie instituit un organism independent pentru selectarea unor viitori functionari publici din care primari destoinici ca dumneata sa-si aleaga personalul cu care sa lucreze, personal selectat printr-un concurs riguros in baza unei grile ca la judecatori si cu supraveghere ca la bacalaureat.Abia atunci vei avea de unde sa alegi.Daca primul criteriu este încrederea in persoana cu care lucrezi vei avea o mare dezamagire.Mie imi scapa criteriile pentru care l-ai ales pe dl Pistol secretar al primariei, dar te asigur ca vei avea cat de curând o mare deziluzie cu privire la competenta profesionala si moralitatea acestei persoane
Google PageRank Checker