Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a respins, luni, posibilitatea scindării formațiunii sale politice, în contextul în care politicianul buzoian Cezar Preda, în prezent deputat de Dâmbovița, a afirmat că va constitui un grup creștin-democrat în PNL și își va urma parcursul pe care l-a avut înaintea fuziunii dintre liberali și democrat-liberali.

,,Partidul Național Liberal a avut un Congres, a fost aleasă o conducere, a fost adoptată o moțiune și eu sunt un bun creștin. În cadrul moțiunii adoptate de Congres, pe lângă valorile liberale certe sunt prevăzute susținerea unor valori, inclusiv biserica, națiunea, familia, care cred că răspund așteptărilor oamenilor de dreapta care vor să fie în acțiunea publică a PNL (…) Suntem un partid unitar, care acționează în baza unei moțiuni, a unei strategii și constant pentru atingerea acestor obiective”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, solicitat să comenteze inițiativa lui Cezar Preda.

În ceea ce privește afirmația lui Cezar Preda, care a spus că nu se consideră “nepotul lui Brătianu”, Orban a răspuns: ”Fiecare cum simte”, precizând că i se pare “o glumă” orice afirmație privind o posibilă scindare a Partidului Național Liberal.

Deputatul PNL Cezar Preda a anunțat, la sfârșitul anului trecut, la Târgoviște, că intenționează să înființeze un grup creștin-democrat în cadrul Partidului Național Liberal, afirmând că el nu are o doctrină liberală și nu se consideră ,,nepotul lui Brătianu“.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Nu cred că va fi vorba de un grupuscul creștin ci mai degrabă o atenționare asupra valorilor creștin-democrate ale PNL. Este combătută subtil de către Cezar Preda și ideia proliferării unor posibile mașinațiuni relaționale pe baza soluțiilor de rudenie , nu de valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.