27 de ani
de presa libera
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:40 PM

Actualitate

Ce spun poliţiştii buzoieni despre legea care ar trebuie să le sporească autoritatea

de Andreea STROE
Actualitate  |
13.11.2017, 00:00
561

   În momentul de faţă, se află în dezbatere publică o lege care are drept ţintă întărirea autorităţii poliţistului. Cele mai multe dintre prevederile ei reprezintă, în fapt, legiferarea unor proceduri de lucru ale Poliţiei, existente şi la momentul actual şi uzitate de poliţişti în activitatea de zi cu zi, dar care sunt reglementate doar prin norme interne ale acestei instituţii. Cu alte cuvinte, se transferă proceduri din norme interne ale Poliţiei, care nu au greutate în faţa instanţei de judecată, în cazul unor reclamaţii din partea persoanelor care au făcut obiectul intervenţiei Poliţiei, în texte legale, clare şi transparente. Nevoia acestor schimbări legislative reprezintă, spun oamenii legii, răspunsul instituţional la o realitate socială, reflectată în creşterea numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului MAI, fapte care, din nefericire, au avut ca rezultat şi moartea unor poliţişti. Pe de altă parte, o altă parte din reglementările consemnate în acest act normativ aflat în dezbatere publică, se regăsesc în Codul Penal, însă la modul general.

   Iată ce spune cms. şef Octavian Constantin, adjunct ale şefului IPJ Buzău, despre aceste modificări: ,,În Codul Penal este stipulată infracţiunea de ultraj, dar are un caracter destul de general“. Prin noul act normativ se doreşte ca întrebuinţarea în public de cuvinte expresii, gesturi umilitoare, în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală de ordine publică aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să se pedepsească cu închisoarea, fiind considerată, de asemenea, infracţiune. Prin modificarea Legii Poliţiei, s-au făcut nişte adnotări în care sunt prevăzute strict motivele pentru care poate fi legitimată persoana şi motivele pentru care poate fi condusă o persoană la sediu, fiind menţionate şi drepturile pe care persoana respectivă beneficiază. E posibil să apară şi în legislaţia noastră, prin modificarea Legii Poliţiei, şi faptul că poliţistul are dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri poliţieneşti să ţină mâinile la vedere sau să adopte o poziţie nonflexivă, care exclude săvârşirea unei acţiuni violente îndreptate împotriva acestuia sau împotriva celor cu care au avut un eventual conflict. Aceste situaţii sunt preluate în mare parte şi din legislaţia statelor Uniunii Europene“, a mai precizat cms. şef Octavian Constantin.

    Altă situaţie reglementată prin lege este cea a intervenţiei poliţiştilor în situaţii în care se impune utilizarea forţei. Spre exemplu, poliţiştii vor avea dreptul prin lege să folosească mijloace de constrângere constând în forţă fizică, inclusiv aplicarea unor proceduri de autoapărare sau lovituri, cătuşe sau alte mijloace adecvate de imobilizare a membrelor superioare sau inferioare, mijloace neletale, arme albe şi de foc, mijloace adecvate sau, după caz, vehicule pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule, a unor spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri. „Deşi aceste lucruri se întâmplau şi până acum şi sunt în practică destul de des, nefiind reglementate în totalitate, lumea avea impresia că Poliţa face, prin activităţile sale, un abuz. Şi s-au înregistrat şi plângeri în acest sens. Se doreşte ca prin acest act normativ să se limiteze şi numărul plângerilor penale“, a declarat, la o conferinţă de presă, cms. şef Octavian Constantin,adjunct al şefului IPJ Buzău.

Ce noutăţi prevede legea pentru creşterea autorităţii poliţiştilor

    Există însă şi elemente de noutate în noul act normativ ce se intenţionează a fi adoptat pentru sporirea autorităţii poliţiştilor. În această lege, se spune că poliţistul are dreptul de a pătrunde într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine sau este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără învoirea acestuia sau a reprezentantului legal, dacă există indicii că în acel spaţiu se află o persoană a cărei viaţă sau integritate corporală este pusă în pericol sau o persoană decedată, dacă în acel spaţiu se află autorul unei acţiuni flagrante comise prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, toxice sau paralizante, prin violenţă, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită ori dacă în acel spaţiu se află autorul unui atac terorist. ,,Ca element de noutate se menţionează că activitatea de pătrundere în acel spaţiu se va limita la identificarea şi prinderea persoanei respective. Nu se va permite efectuarea unei eventuale percheziţii în acea locuinţă. Este stipulat că poliţistul, dacă nu dobândeşte consimţământul proprietarului imobilului, va părăsi deîndată locaţia respectivă. Nu este asimilată unei percheziţii, percheziţia fiind efectuată numai în baza mandatului emis de Instanţa de judecată“, a precizat cms. şef Octavian Constantin. O altă noutate a legii este şi faptul că se permite ca toate activităţile de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a executării pedepselor sau toate activităţile desfăşurate de poliţişti în spaţiul public, pot fi înregistrate cu mijloace foto şi audio din dotare, fără consimţământul persoanelor. Acestea vor putea constitui ulterior probă atât în documentarea unor contravenţii, cât şi a unor infracţiuni.

Comentarii

Sigur! (13 Nov, 16:41)
ionescu o.

Sigur! să se dea autoritae legală poliției, nu abuzurilor. Cred că poliția nu prea cooperează cu societatea civilă, o nouă așezare a relațiilor poliție-cetățean , se impune în contextul în care mulți îțeleg greșit democrația și ideia de libertate...

Raspunde
Abuz. (14 Nov, 00:21)
eu

In concluzie se da liber la batae . te poate bate politistii ivocand orice doresc ei pana se satura . i-ti umple ficatii de pumni ca pe vremea lui Ceausescu . Adio libertate si democratie . asa a inceput si regimul opresiv comunist.

Raspunde

Stiri Agerpres

Mișa (MFP): Evaziunea fiscală subminează sustenabilitatea economiei, taxarea corectă și competiția onestă
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:37 PM

Evaziunea fiscală subminează sustenabilitatea economiei, taxarea corectă și competiția onestă, iar România va continua să susțină evoluția cadrului fiscal și îmbunătățirea instrumentelor de luptă împotriva evaziunii, a declarat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, la Seminarul de Formare în domeniul Schimbului de Informații organizat sub egida Forumului Global și a ANAF.

REPORTAJ Sibiu: A părăsit o multinațională, pentru o afacere de succes - bijuterii inedite din ceasuri, telefoane și laptopuri stricate
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:33 PM

Una din cele mai căutate căsuțe din Târgul de Crăciun de la Sibiu este cea în care sunt expuse bijuterii inedite, realizate manual de brașoveanca Diana, cea care a părăsit o multinațională și a "meșterit" în ultimii cinci ani o afacere de succes, realizând aproape orice din piese provenind de la ceasuri, telefoane mobile și laptopuri stricate.

Ungaria susține că se confruntă cu un 'atac frontal' din partea lui George Soros
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:12 PM

Ungaria se confruntă cu un 'atac frontal' din partea miliardarului american George Soros, care atacă țara prin intermediul organizațiilor sale neguvernamentale și al birocraților Uniunii Europene, a declarat vicepreședintele partidului de guvernământ Fidesz, Gergely Gulyas, relatează Reuters.

Plenul a aprobat ca legile cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în comisia specială condusă de Iordache
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:10 PM

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi "pentru" și 119 "împotrivă", modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislației în domeniul Justiției, astfel încât actele normative cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în această comisie.

CEPCB: Situația consumului de antibiotice la nivelul UE plasează România pe locul al patrulea, în scădere față de 2016
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:09 PM

Situația consumului de antibiotice la nivelul UE plasează România pe locul al patrulea, în scădere față de anul precedent cu zece procente, însă situația rămâne "gravă" deoarece continuă creșterea rapidă a consumului de antibiotice de rezervă, care ar trebui să fie prescrise în ultimă instanță, se arată într-un studiu realizat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, prezentat luni de prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
20 Nov, 13:38 nu cred
vasile a comentat pentru articolul Fostul senator de Buzău Teodorovici, printre martorii care au confirmat că Tel Drum este firma lui Dragnea:
Nu cred că se va finaliza dosarul Tel Drum. Dacă legea a fost făcută în așa fel încât eu să am o firmă și nimeni să nu știe că e a mea , cal care a gândit-o e consultant în Sicilia probabil. Camora și Nașul rămân fraeri pe lângă legiuitorii noștri. „Unde lucrezi?”-La tel drum! -„ce-i aia?”-o firmă care umblă Teleleu și face drumuri. „aha și cui e?”-a lui Teleleu Tănase! „cine-i ăla?” -nu se știe!!!
19 Nov, 13:34 observator
ionescu o. a comentat pentru articolul Toma: ,,Guvernul să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, un primar nu are nicio putere în realitate, doar în teorie“:
Observator pe naiba! Pus doar pe șicane de postac. E limpede că „nu vede pădurea din cauza copacilor”.N-ai cu cine să limpezești ceva din pricina tendințelor oportuniste...
19 Nov, 13:30 vin
ionescu o. a comentat pentru articolul S-a încheiat competiția pentru stabilirea județului-pilot / Buzăul va fi primul județ complet digitalizat la nivel școlar:
Nu e un zvon ci un proiect. Îngijorarea profesorilor e maximă...Unul-de educație fizică-se întreba cum va face sport cu tableta-n mână. Altul-diriginte- se plânge că n-are unde să le depoziteze în clase. Un profesor de matematică era fericit:„eu pot preda și face exerciții la tabletă, de acasă. Cineva -administratorul unei școli-s-a hotărît să se reprofileze pe depanare tablete.Informaticianul din altă unitate bănuie că tabletele nu vor fi de calitate și nici leptopurile. Un părinte era mânios :„Adică nu-i deajuns că fi-miu stă toată ziua acasă cu nasul în calculator, să-i văd și la școală?”O mămică zglobie a întrebat directoarea unei școli: „Da de jucat se vor mai juca elevii ăștia?”Oricum vor nu vor unii , VIN TABLETELE ȘI LEPTOPURILE!!! Să nu vă bateți pe ele...
Google PageRank Checker