27 de ani
de presa libera
Miercuri, Iunie 28, 2017 22:09 PM

Opinii

Ce se ascunde în spatele demisiei lui Dragnea din Parlament?

de Călin BOSTAN
Opinii  |
19.12.2016, 00:00
651

   Dat fiind că liderul naţional al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, scoate tot atâtea miniciuni pe gură câte cuvinte, este greu de crezut că gestul demisiei sale din Parlament este rezultatul unei promisiuni legate de renunţarea la ­be­neficiile pensiei speciale pentru parlamentari, prevedere legală impusă tocmai prin votul majoritar al partidului pe care îl conduce. Nu este de crezut nici măcar că Dragnea ar face un exerciţiu de imagine, mai ales acum, când cărţile pentru majoritatea parlamentară par a fi făcute în favoarea social-democra­ţilor.

   Voci din zona opoziţie, spun că, de fapt, întreaga poveste ar fi parte a unui plan bine pus la punct, inspirat după reţeta aplicată, ani de-a rândul, de Dan Voiculescu, adică ping-pongul cu un dosar penal de la o instanţă la alta, respectiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde sunt judecaţi parlamentarii, la o instanţă de grad inferior, unde compar în faţa magistraţilor cetăţenii de rând. Cu rezultatul firesc al tergiversării dosarului în care este judecat în prezent. Căci, fiind deja condamnat cu suspendare în Dosarul Referendumului, o noua sentinţă nefavorabilă l-ar duce direct în spatele gratiilor. Aşa că Dosarul Bombonica, în care liderul naţional social-democrat este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, în legătură cu angajarea a două membre ale PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, instituţie condusă, la momentul respectiv, de fosta lui soţie, Bombonica, trebuie tergiversat cât mai mult, ­res­pectiv până la expirarea termenului de încercare impus de instanţă la prima condamnare.

   Aşa că, prin demisia din Parlament, pierzându-şi calitatea de deputat, Dragnea va tergiversa judecata, dosarul urmând a ajunge la instanţele inferioare, Tribunal/Judecătorie şi apoi apel la Curtea de Apel. Pare cunoscut, nu? La fel a procedat şi Dan Voiculescu, care cu un dosar pe rol la Înalta Curte a demisionat din Parlament, dosarul ajungând apoi la Tribunal şi finalizarea sa prelungindu-se extrem de mult.

   Oricum, din punctul meu de vedere, Dragnea dă dovadă de mare curaj, vecin cu inconştienţa, acceptând să rămână, chiar şi pentru o zi şi jumătate, fără imunitate parlamentară.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Servicii secrete străine încearcă "să influențeze" Rusia (președintele Vladimir Putin)
Miercuri, Iunie 28, 2017 21:53 PM

Președintele rus, Vladimir Putin, a denunțat miercuri tentativele "de a influența" viața politică și socială din Rusia, orchestrate în opinia sa de unele servicii de informații străine, scrie AFP.

Moscova "pornește de la principiul" că întâlnirea Trump-Putin va avea loc la summitul G20 (Lavrov)
Miercuri, Iunie 28, 2017 21:31 PM

Moscova "pornește de la principiul" că prima întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald Trump, va avea loc în cursul summitului G20, prevăzut la 7 și 8 iulie, la Hamburg (Germania), a anunțat miercuri șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Fotbal: Dinamo, la a treia înfrângere consecutivă în Slovenia
Miercuri, Iunie 28, 2017 21:23 PM

Echipa de fotbal Dinamo București a fost învinsă de campioana Sloveniei, NK Maribor, cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri, pe "Limbus Arena" din Maribor, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din această țară.

Rosie Huntington-Whiteley și Jason Statham au devenit pentru prima dată părinți
Miercuri, Iunie 28, 2017 21:18 PM

Top-modelul britanic Rosie Huntington-Whiteley și logodnicul ei, actorul Jason Statham, au anunțat miercuri prin intermediul unor mesaje publicate pe internet că au devenit pentru prima dată părinți la sfârșitul săptămânii trecute, informează contactmusic.com.

CS Universitatea Craiova, învinsă la limită de campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad
Miercuri, Iunie 28, 2017 21:09 PM

Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a fost învinsă de campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri, pe SVK Arena din Kirchbichl, în stagiul de pregătire din Austria.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
28 Jun, 19:52 evaluare nationala
georgeta tufan a comentat pentru articolul Buzăul, locul III pe ţară / Cine sunt cei 24 de buzoieni care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională:
Felicitari! La cat mai multe asemenea rezultate!
28 Jun, 14:30 replica
Ioana. a comentat pentru articolul Ciolacu și Romașcanu, în Guvernul Tudose:
Poate faceti ceva si pentru primarii PSD din judetul Buzau care au fost executati politic si la comanda mafiei condusa tot de Bigiu si Scutaru. Sentinte judecatoresti date la comanda in cazuri fara prejudicii si fara a se lua in calcul probele aduse pentru justificare.
28 Jun, 13:08 Locomotiva-Luciu
Dima a comentat pentru articolul Promovarea Metalului a limpezit apele în privinţa barajului pentru Liga a 4-a / Locomotiva, Luciu şi Blăjani, trei echipe, două locuri:
Pescarusul Luciu a castigat cu 3-0 la masa verde.
Google PageRank Checker