27 de ani
de presa libera
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:40 PM

Politic

Ce interese au agitat spiritele în Consiliul Local Calvini

de Vali MARINESCU
Politic  |
09.11.2017, 00:00
690

    Primarul a cerut dizolvarea Consiliului Local, viceprimarul, nu şi nu! Se întâmplă la Cal­vini unde, la aproape o lună de când Tribunalul Buzău a admis cererea primarului social-democrat Nicolae Curelea de desfiinţare a deliberativului comunal, din cauză că acesta nu s-a întrunit două şedinţe la rând, cei incriminaţi, în frunte cu viceprimarul comunei, liberalul Valeriu Bîtu, au atacat cu recurs decizia instanţei şi, astfel, ultimul cuvânt îl au acum judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, unde este însă puţin probabil ca soluţia din primă instanţă să fie alta, dat fiind că prevederile legii administraţiei publice locale sunt îndeplinite. Recursul nu face decât să întârzie organizarea în viitorul apropiat a unor alegeri parţiale pentru desemnarea unui Consiliu Local la Calvini.

   Decizia de a ataca sentinţa Tribunalului Buzău este cu atât mai ciudată cu cât cererea de recurs a fost depusă la doar o zi după ce preşedintele PNL Buzău, Cristinel Romanescu, denunţa, la o conferinţă de presă ,,abuzul” autorităţilor care nu au inclus judeţul Buzău printre cele în care s-au organizat, duminica trecută, alegeri anticipate, în condiţiile în care patru comune sunt conduse de administratori publici care, „întâmplător sau nu, sunt foştii primari”, iar într-o a cincea, Calvini, a fost dizolvat Consiliul Local.

   Însă, la Calvini, situaţia este una atipică, unde decizia politică contează mai puţin. De ani de zile, scandalurile se ţin lanţ, iar acum se repetă situaţia din 2012 când, tot la solicitarea lui Nicolae Curelea, pe atunci primar al Partidului Democrat Liberal, deliberativul local a fost dizolvat. Acum, funcţia de viceprimar a fost aceea care a tulburat apele, iar cele două tabere nu vor să cedeze. Cum actualul vice nu a vrut să-şi dea demisia, iar primarul nu a avut majoritate pentru a impune un altul, s-a ajuns la dizolvarea Consiliului.

   După alegerile din vara anului trecut, configuraţia Consiliului Local Calvini a fost următoarea: patru consilieri PSD, patru PNL, doi Partida Romilor, unul PMP şi doi PSRO. Neînţelegerile datează încă din 2016 când, având majoritate, Opoziţia şi-a impus reprezentantul în Executivul Primăriei, însă mişcarea nu a fost deloc pe placul primarului. În tot acest timp, viceprimarul s-a încăpăţânat să rămână în funcţie, deşi i s-a sugerat să-şi dea demisia. Cum era nevoie de nouă voturi pentru ca Valeriu Bîtu să fie demis, lucrurile au rămas în stand-by. Între timp, un consilier PMP a defectat majoritatea, dar nici aşa nu a fost suficient ca Bîtu să fie înlăturat, aşa că soluţia a fost dizolvarea Consiliului Local. ,,Avea (n.r., primarul Nicolae Curelea) votul a şapte consilieri, dar avea nevoie de nouă ca să mă dea la o parte pe mine”, ne-a precizat Valeriu Bîtu.

Şi primarul este pe picior de plecare

   Consiliul Local Calvini este, astfel, la un pas de dizolvare, dar nici primarul nu se simte prea bine, atât timp cât Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit pe acesta în stare de incompatibilitate.

   Conform inspectorilor ANI, în perioada 27 iulie 2012-septembrie 2013, Nicolae Curelea, primar al comunei Calvini, aflat atunci la primul mandat, a deţinut simultan şi calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu“ din localitate. Curelea a contestat însă decizia ANI în instanţa de contencios administrativ, dosarul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, iar al doilea termen în proces a fost stabilit pentru 20 noiembrie.

   În urmă cu patru ani, primarul Nicolae Curelea a cerut instanţei de contencios admi­nistrativ dizolvarea Consiliului Local ales la scrutinul din vara anului 2012, pe motiv că deliberativul comunal nu adoptase, timp de trei şedinţe consecutive, nicio hotărâre. Instanţele de judecată au decis dizolvarea deliberativului comunal, pentru care au fost organizate alegeri anticipate în anul 2014, odată cu scrutinul pentru europarlamentare.

   Actualul viceprimar liberal Valeriu Bîtu este primul primar buzoian condamnat penal. Pe când era primar PSD, Bîtu, a fost condamnat de Judecătoria Pătârlagele la şase luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Edilul a modificat un proces verbal al comisiei locale, unde a mai adăugat un teren din centrul comunei fără ca nimeni să ştie. Prin acel document falsificat, primarul a reuşit să vândă terenul din proprietatea publică unui localnic, iar acesta la rândul său l-a vândut. Numai că acea suprafaţă era deja revendicată de familia Catrinoiu încă din anii ‘90. Imediat, Corneliu Catrinoiu a depus plângere împotriva primarului. Procesul a început în anul 2009, iar în 2011 primarul din Calvini a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

   Corneliu Catrinoiu era unul dintre cei cinci moştenitori, toţi fraţi, ai unei vechi familii de moşieri din Calvini. Familia respectivă a fost „dislocată” de regimul comunist, în anul 1948, în baza celebrului Decret 83, care prevedea şi confiscarea averii „exploatatorilor”, chiaburi şi moşieri, în cazul celor de la ţară. Familia Catrinoiu a pierdut, atunci, printre altele, 63 hectare de pădure şi 66 hectare de teren arabil, pe care moştenitorii încearcă, şi acum, să le redobândească. Conform lui Corneliu Catrinoiu, Primăria le-a retrocedat fizic doar 10 hectare de teren arabil şi 50 hectare de pădure, însă, celelate proprietăţi se lăsau aşteptate. Printre ele, un teren de 2.915 metri pătraţi, situat vizavi de fostul sediu al Primăriei, pe care se află patru imobile, cu suprafaţa totală de aproximativ 600 metri pătraţi. Acesta este, de fapt, terenul de la care i s-a tras condamnarea primarului Valeriu Bîtu, teren a cărui soartă a avut un traseu cel puţin ciudat, vânzarea acestuia către ultimul proprietar fiind intermediată de soţia lui Valeriu Bîtu. 

 

Comentarii

vai de ei (09 Nov, 15:56)
om al satului

Apai la Calvini se bat cu pumnii in piept atat vicele cat si fratele sau ca muta si scoala din loc, fara a avea habar de legi ale educatiei. Sa-si vada de magazin si sa respecte cadrele didactice, ca toti stiu cum a facut el facultate si cine l-a ajutat cu gradele didactice. De destept ce e nu e titular, iar vicele ii tine parte ca e fratele lui. Vicele se vantura pe la scoala mereu. Scoala e apolitica, nu e nici a lui nici a primarului.

Raspunde

Stiri Agerpres

Mișa (MFP): Evaziunea fiscală subminează sustenabilitatea economiei, taxarea corectă și competiția onestă
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:37 PM

Evaziunea fiscală subminează sustenabilitatea economiei, taxarea corectă și competiția onestă, iar România va continua să susțină evoluția cadrului fiscal și îmbunătățirea instrumentelor de luptă împotriva evaziunii, a declarat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, la Seminarul de Formare în domeniul Schimbului de Informații organizat sub egida Forumului Global și a ANAF.

REPORTAJ Sibiu: A părăsit o multinațională, pentru o afacere de succes - bijuterii inedite din ceasuri, telefoane și laptopuri stricate
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:33 PM

Una din cele mai căutate căsuțe din Târgul de Crăciun de la Sibiu este cea în care sunt expuse bijuterii inedite, realizate manual de brașoveanca Diana, cea care a părăsit o multinațională și a "meșterit" în ultimii cinci ani o afacere de succes, realizând aproape orice din piese provenind de la ceasuri, telefoane mobile și laptopuri stricate.

Ungaria susține că se confruntă cu un 'atac frontal' din partea lui George Soros
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:12 PM

Ungaria se confruntă cu un 'atac frontal' din partea miliardarului american George Soros, care atacă țara prin intermediul organizațiilor sale neguvernamentale și al birocraților Uniunii Europene, a declarat vicepreședintele partidului de guvernământ Fidesz, Gergely Gulyas, relatează Reuters.

Plenul a aprobat ca legile cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în comisia specială condusă de Iordache
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:10 PM

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi "pentru" și 119 "împotrivă", modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislației în domeniul Justiției, astfel încât actele normative cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în această comisie.

CEPCB: Situația consumului de antibiotice la nivelul UE plasează România pe locul al patrulea, în scădere față de 2016
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:09 PM

Situația consumului de antibiotice la nivelul UE plasează România pe locul al patrulea, în scădere față de anul precedent cu zece procente, însă situația rămâne "gravă" deoarece continuă creșterea rapidă a consumului de antibiotice de rezervă, care ar trebui să fie prescrise în ultimă instanță, se arată într-un studiu realizat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, prezentat luni de prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
20 Nov, 13:38 nu cred
vasile a comentat pentru articolul Fostul senator de Buzău Teodorovici, printre martorii care au confirmat că Tel Drum este firma lui Dragnea:
Nu cred că se va finaliza dosarul Tel Drum. Dacă legea a fost făcută în așa fel încât eu să am o firmă și nimeni să nu știe că e a mea , cal care a gândit-o e consultant în Sicilia probabil. Camora și Nașul rămân fraeri pe lângă legiuitorii noștri. „Unde lucrezi?”-La tel drum! -„ce-i aia?”-o firmă care umblă Teleleu și face drumuri. „aha și cui e?”-a lui Teleleu Tănase! „cine-i ăla?” -nu se știe!!!
19 Nov, 13:34 observator
ionescu o. a comentat pentru articolul Toma: ,,Guvernul să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, un primar nu are nicio putere în realitate, doar în teorie“:
Observator pe naiba! Pus doar pe șicane de postac. E limpede că „nu vede pădurea din cauza copacilor”.N-ai cu cine să limpezești ceva din pricina tendințelor oportuniste...
19 Nov, 13:30 vin
ionescu o. a comentat pentru articolul S-a încheiat competiția pentru stabilirea județului-pilot / Buzăul va fi primul județ complet digitalizat la nivel școlar:
Nu e un zvon ci un proiect. Îngijorarea profesorilor e maximă...Unul-de educație fizică-se întreba cum va face sport cu tableta-n mână. Altul-diriginte- se plânge că n-are unde să le depoziteze în clase. Un profesor de matematică era fericit:„eu pot preda și face exerciții la tabletă, de acasă. Cineva -administratorul unei școli-s-a hotărît să se reprofileze pe depanare tablete.Informaticianul din altă unitate bănuie că tabletele nu vor fi de calitate și nici leptopurile. Un părinte era mânios :„Adică nu-i deajuns că fi-miu stă toată ziua acasă cu nasul în calculator, să-i văd și la școală?”O mămică zglobie a întrebat directoarea unei școli: „Da de jucat se vor mai juca elevii ăștia?”Oricum vor nu vor unii , VIN TABLETELE ȘI LEPTOPURILE!!! Să nu vă bateți pe ele...
Google PageRank Checker