Guvernul Dăncilă, sau Guvernul Dragnea III, va avea aceeaşi structură, respectiv aceleaşi ministere şi acelaşi număr de portofolii ca şi Exe­cutivul Tudose, deţinute, în cea mai mare parte, de aceiaşi ­ti­tulari, dar vor exista şi miniştri noi, în locul celor care au fost taxaţi de forul central de conducere al Partidului Social Democrat că ar fi încălcat disciplina de partid.

Până în acest moment, pare cert că Olguţa Vasilescu va continua la ministerul Muncii, Carmen Dan la ministerul Afa­cerilor Interne, Mihai Fifor la Apărare, Petre Daea la Agricultură, Paul Stănescu – care va fi, cel mai probabil, şi vicepremier – la Dezvoltare, dar şi Tudorel Toader la Justiţie. Pe de altă parte, Alianţa Libe­ralilor şi Democraţilor, care a deţinut patru portofolii – Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul -, şi le va păstra. De asemenea, şi ­ti­tularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, ­res­pectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu.

Un alt ministru care se va regăsi în Cabinetul Dăncilă va fi Ioan Deneş, la ministerul Apelor şi Pădurilor, acesta fiind votat recent de Comitetul ­Exe­cutiv Naţional al Partidului Social Democrat în locul Doinei Pană, dar nu a mai depus jurământul din cauza demisiei lui Tudose.

Potrivit unor surse, nu se vor regăsi în Guvernul Dăncilă doi dintre cei trei buzoieni care au făcut parte din vechiul ­Exe­cutiv, respectiv fostul vicepremier Marcel Ciolacu şi nici ministrul Transporturilor, Felix Stroe, născut în judeţul Buzău. Surse politice au menţionat că e posibil ca Stroe să fie înlocuit de Răzvan Cuc, care s-ar întoarce astfel la mi­nister. De asemenea, alte surse susţin că nici ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, nu se va regăsi în viitorul Guvern. De altfel, de la şedinţa Guvernului de miercuri au lipsit vicepremierul Marcel Ciolacu – care şi-a dat demisia luni noaptea, imediat după gestul similar al premierului Mihai Tudose, ­mi­nistrul Transporturilor, Felix Stroe, precum şi cel al Fondurilor Europene, Marius Nica, miniştri care l-au susţinut pe fostul prim-ministru înainte ca acesta să demisioneze.

Cu semnul întrebării privind prezenţa în Guvernul Dăncilă ar fi ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, dar şi ministrul pentru Turism, Mircea Dobre. Alte surse susţin că nici ministrul Educaţiei, Liviu Pop, nu se va regăsi în Guvern, numele vehiculat pentru a-l înlocui fiind cel al Ecaterinei Andronescu.

Comitetul Executiv Naţio­nal al Partidului Social Democrat urmează să se reunească în cursul zilei de luni, pentru a stabili componenţa Guvernului Dăncilă, miniştrii fiind eva­luaţi şi aprobaţi de acest for. Dragnea a acuzat, după demisia lui Tudose, că are nemulţumiri faţă de activitatea unor miniştri şi că „miniştrii mincinoşi” nu se vor mai regăsi în Guvern. El a criticat faptul că în ultima vreme a citit scrisori şi postări publice date inclusiv de unii miniştri care au încălcat disciplina de partid prin faptul că nu au discutat problemele expune întâi în interiorul formaţiunii, fără însă a face şi nominalizări.

Aşadar, singurul ministru buzoian despre care nu s-a făcut vorbire până în acest moment este deţinătorul portofoliului Culturii, senatorul Lucian Romaşcanu. Este de văzut, de asemenea, dacă în noul guvern Dragnea III îşi vor mai găsi locul buzoienii din eşaloanele guvernamentale inferioare.

DISTRIBUIȚI
loading...