27 de ani
de presa libera
Vineri, Iulie 28, 2017 11:37 AM

Politic

Ce a făcut la Buzău ministrul Daea după ce a isprăvit cu oaia și cu ambalajul ei

de Călin BOSTAN
Politic  |
17.07.2017, 00:00
1093

   Îndată ce a isprăvit cu oaia și cu ambalajul ei, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a trecut la alte preocupări din domeniul pe care îl păstorește. Astfel, el a vizitat, joi după-amiază, Buzăul, respectiv Palatul Comunal și Stațiunea de Cercetare–Dezvoltare pentru Legumicultură, într-o descindere semiclandestină despre care presa a aflat de pe pagina de Facebook a primarului Constantin Toma.

   Primarul municipiului Buzău a scris pe pagina sa de socializare că vizita lui Daea la Buzău a avut loc în urma invitației pe care i-a adresat-o el însuși: „Ne-am întâlnit cu domnul ministru Petre Daea în biroul viceprim-ministrului României, domnul Marcel Ciolacu. I-am povestit despre situația dezastruoasă în care se află Stațiunea de Cercetare–Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău și despre faptul că baza de semințe de legume a României este depozitată, spre păstrare, în saci și pungi. Este vorba despre soiurile românești obținute ca urmare a cercetării din ultimii 70 de ani”, a  spus Toma. Ca urmare, joi, însoțit de o delegație de specialiști, Daea a vizitat solariile, a gustat din produsele SCDL și a decis că, până în luna septembrie a acestui an, la Buzău se va înființa Banca Națională de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice și medicinale. Banca va lua ființă prin ordonanță de urgență, iar banii necesari vor fi acordați de guvern.

   Cel mai probabil, discreția vizitei lui Daea la Buzău a fost decisă de consilierii pe ­pro­bleme de comunicare ai acestuia, dat fiind că presa așteaptă mai ceva ca pe un nou episod din ,,Las Fierbinți” orice declarație pe care ministrul Agriculturii o face ori de câte ori este lăsat să zburde liber prin curte. Declarațiile lui Petre Daea au fost, de altfel, tot joi, ținta ironiilor premierului Mihai Tudose la începutul ședinței Executivului; primul ministru a afirmat că  Petre Daea, ,,după ce a terminat tot ce se putea cu oaia, a ajuns la ambalaj”: ,,Ca să încheiem pe un ton optimist, pe ordinea de zi avem un punct al domnului ministru Daea, care după ce a terminat tot ce se putea cu oaia, a ajuns la ambalaj. Este un ajutor de minimis pentru lână”, a afirmat premierul Mihai Tudose. Imediat ministrul Argriculturii, Petre Daea, a vrut să ia cuvântul însă a fost oprit de prim-ministru: ,,Nu, nu mai luați cuvântul, lăsați. Dar închidem cu oaia. Înțeleg că, dacă am terminat și cu lâna, e gata. Lăsați că înțelegem ce înțelege oaia, dar dacă am ajuns și la ambalaj lucrurile sunt în regulă”, a spus premierul zâmbind.

   Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmase, la începutul lunii iulie, că, în România, comunități întregi au fost create datorită creșterii oilor, ministrul adăugând că ,,oaia are doar dorința de a fi înțeleasă de toți”: „Oaia a unit generații, oaia a descoperit muntele și a ­po­pulat muntele. Oaia a dat mâncare și ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localități, a generat comune și frumoase comune, uitați-vă în Sibiu, oaia a sudat generațiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorința de a fi înțeleasă de toți”, a spus ministrul Agriculturii. De asemenea, pe 30 mai, Petre Daea s-a arătat ­des­chis ideii de a schimba actualul brand de țară al României, frunza, cu oaia, el susținând că ,,oaia este o statuie vie“ și că frunze are toată lumea, dar oi ca în România nu.

Comentarii

DE CE A VENIT PANA LA BUZAU? (17 Jul, 09:55)
Ion

Pana la urma de ce a venit pana la Buzau, numai sa vada SCDL si sa promita ceva, care trebuia rezolvat inca de acum 25 de ani foarte simplu. Ma bucur ca s-a intalnit cu dl primar Toma, dar cred ca acest eveniment trebuia sa fie un real prilej pentru a se intalni cu producatori agricoli, in mod organizat, pe domenii; ce fel de vizita de lucru este asta? Vreau sa vad de la bunicul agriculturii noastre de traditie care este strategia agriculturii romanesti, care sunt directiile ei de dezvoltare, astfel incat operatorii din agricultura sa stie ce au de facut, care sunt regulile economice pe urmatorii 20-25 de ani. Toti investitorii din domeniu asteapta astfel de informatii. Pana atunci numai de bine, rosii romanesti cu numele, oite in stane pe varf de munte, si cam atat!!!

Raspunde
stefan.iancu66@yahoo.com (17 Jul, 19:29)
Conştiinţa vie.

ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!

Raspunde

Stiri Agerpres

Constanța: Opt localități din județ, afectate de inundații; străzi și curți cuprinse de ape în urma ploii
Vineri, Iulie 28, 2017 11:33 AM

Un număr de 39 de solicitări de intervenție în urma inundațiilor produse din cauza ploilor, venite din opt localități din județul Constanța, cele mai multe din municipiul reședință, au fost înregistrate vineri de Regia Autonomă Județeană de Apă (RAJA), potrivit reprezentanților instituției.

PREMIERE DE WEEKEND Un nou film de spionaj cu Charlize Theron și aventura epică a "zâmbăreților" ajung în cinematografele nord-americane
Vineri, Iulie 28, 2017 11:25 AM

"The Emoji Movie", aventura epică a "zâmbăreților" în lumea necunoscută ascunsă în aplicațiile din smartphone, și "Atomic Blonde", un film de spionaj din timpul Războiului Rece cu Charlize Theron în rolul principal, sunt principalele lansări de la sfârșitul acestei săptămâni în cinematografele nord-americane. Tot vineri își are premiera în SUA și "Midwife", un film franțuzesc cu Catherine Deneuve și Catherine Frot lansat în aceeași zi și în România.

Botoșani: Percheziții ale procurorilor DNA la sediul societății de termoficare Modern Calor SA
Vineri, Iulie 28, 2017 11:24 AM

Procurorii Serviciul Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, vineri, percheziții la sediul societății de termoficare din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

INHGA: Cod portocaliu de inundații pe râuri din județul Tulcea, în următoarele ore
Vineri, Iulie 28, 2017 11:17 AM

Râurile Telița și Taița, din județul Tulcea, vor fi sub avertizare Cod portocaliu de inundații în următoarele ore, potrivit prognozei pe termen scurt, emisă vineri de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

SUA: Senatorul John McCain recunoaște că nu a putut vota pentru o 'pseudolege' care ar fi abrogat Obamacare
Vineri, Iulie 28, 2017 11:16 AM

Senatorul republican John McCain, care a votat vineri contra abrogării Obamacare, legea sănătății adoptată în timpul fostei administrații democrate a președintelui Barack Obama, a declarat că nu a putut vota pentru o 'pseudolege' care nu îmbunătățește asistența medicală în SUA, relatează DPA.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
28 Jul, 10:56 Nereguli
Ion a comentat pentru articolul Cadastru pentru imobile şi dezbaterea succesiunii, gratuite în peste 60 de comune şi oraşe:
Comuna COSTESTI nu face parte din acest program? Probabil nu s au bagat din cauza prea multor probleme din primarie. (INCOMPETENTA)
28 Jul, 10:07 SCDL Buzau
Tanase Virgiliu a comentat pentru articolul Cercetătorul Costel Vânătoru despre reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură: „Daea, Ciolacu şi Toma ar putea fi invocaţi peste ani de copiii lor, de nepoţii lor, că au făcut ceva bun pentru Buzău“:
In cazul "Daea" , poetul Mircea Dinescu a avut dreptate ! Acest ministru - sa-i zicem mai nonconformist - va lasa ceva urme in brazda agriculturii romanesti ! (Daca va fi ... pastrat )
28 Jul, 10:03 SCdl buzau
Tanase Virgiliu a comentat pentru articolul Cercetătorul Costel Vânătoru despre reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură: „Daea, Ciolacu şi Toma ar putea fi invocaţi peste ani de copiii lor, de nepoţii lor, că au făcut ceva bun pentru Buzău“:
Cred ca indiferent de varsta, orientare politica, grad de instruire - orice buzoian adevarat poate exclama, fara grija : " O, ce veste minunata ! " Ma bucur ca cei mentionati au realizat necesitatea urgenta a aducerii Experimentalei pe fagasul ei normal - atit de ignorat de politicienii ultimilor 26 de ani - indiferent care au fost ei... Sa speram ca prin aceasta reparatie legislativa si administrativa , buzoienii ( si nu numai ei ) vor ... " gusta " din roadele muncii cecetatorilor de acolo - astfel incit , vorba aceea - si nepotii sa-i poata pomeni... Felicitari sincere!
Google PageRank Checker