Actualitate

Câți șoferi au fost sancționați la Buzău, pentru vorbitul la telefon

Mare atenție, dacă obișnuiți să folosiți telefonul mobil atunci când sunteți la volan! Începând cu data de 12 octombrie 2019, cei care scriu mesaj, vorbesc la telefon sau filmează în timpul condusului se vor alege cu o gaură în buget sau chiar ar putea rămâne pietoni pentru o lună de zile.

Din week-endul tocmai încheiat sunt aplicabile prevederile Ordonanței nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Astfel, spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducă­torul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei) și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce privește ­neres­pectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul condu­cerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău a organizat, săptămâna trecută, pe raza municipiului Buzău, o acțiune de informare a conducătorilor auto cu privire la aceste importante modificări legislative. Șoferilor opriți în trafic le-au fost înmânate flyere ce conțin mesaje cu modificările legislative în discuție și recomandări preventive.

În cadrul activităților, trei conducători auto au fost depistați folosind telefonul mobil la volan și au fost sancționați contravențional conform actualelor prevederi legislative. Și nu sunt singurii. Doar în septembrie, 114 șoferi au fost amendați după ce au fost surprinși vorbind la telefonul mobil în trafic. De la începutul anului, aproape 1.000 de conducători auto au fost sancționați de polițiști din același motiv, ceea ce înseamnă o medie zilnică de minim trei contravenienți.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker