O ştire seacă face ca ziua de 9 iulie 2018 să fi fost una dintre zilele acelea în care se consumă atâta energie în România încât e greu, dacă nu imposibil să-ţi păstrezi calmul. Titlul ştirii este: „Preşedintele României, Klaus Iohannis, a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”.

Iar textul ar trebui să sune cam aşa: „Şeful statului a semnat decretul de revocare la o lună după decizia Curţii Constituţionale, care îi impunea să ia această măsură. Cererea de revocare a fost depusă la începutul acestui an de ­mi­nistrul Justiţiei, Tudorel Toader, printr-un raport cu substrat politic. Acesta a înaintat-o în ciuda avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Iohannis a refuzat să-i dea curs, astfel că situaţia a fost tranşată printr-o decizie obligatorie a CCR”.

De aici încolo, încep să curgă părerile.

Unii, nu puţini, dintre susţinătorii luptei anticorupţie, sunt dezamăgiţi. Sperau, pesemne, că preşedintele are o soluţie miraculoasă de a nu pune în aplicare decizia CCR şi de a o păstra pe Kovesi în fruntea DNA. Şi l-ar fi susţinut pe Iohannis până în pânzele albe în faţa suspendării cu care îl ameninţa deja actuala majoritate a „penalilor”.

Alţii, din aceeaşi categorie a oamenilor oneşti, dar ceva mai pragmatici, consideră că şeful statului a făcut tot ce se putea face în contextul dat. Poate că trebuia să fie mai direct decât un simplu comunicat citit de purtătorul său de cuvânt. Sau poate că n-ar fi fost rău să anunţe, totodată, un referendum pe tema legilor justiţiei şi a luptei anticorupţie. Dar asta n-ar fi rezolvat oricum problema revocării.

Şi, sigur, mai există o tabără. A celor care salută decizia lui Iohannis. Fie pentru că au fost seduşi de propaganda cu „binomul” şi „statul paralel”. Fie pentru că nu cred că o instituţie se reduce la o singură persoană. Fie, pur şi simplu, pentru că s-au săturat de starea permanentă de criză şi de un conflict interminabil între actorii politici.

Un lucru mi se pare cert. Acesta este un moment de cotitură pentru noi toţi. Indiferent ce părere avem.

Eu, unul, nu cred că preşe­dintele avea o altă ieşire din această situaţie. Care seamănă, dacă vreţi, cu o partidă de şah. Când adversarul îţi atacă regele, eşti obligat să muţi. Întrebarea este dacă mutarea se va dovedi cea mai bună dintre variantele posibile. Că Iohannis nu avea încotro a spus-o şi Comisia de la Veneţia. O spune, răspicat, şi judecătorul Cristi Dănileţ, un susţinător declarat al luptei anticorupţie: „Preşedintele României nu avea de ales: deciziile CCR trebuie respectate, indiferent cât ar fi de nepopulare sau neplăcute. Asta înseamnă sta­tul de drept: societatea care se supune legilor, deciziilor CCR date în interpretarea Constituţiei şi hotărârilor judecă­toreşti date în numele legii”. Cu alte cuvinte, nu poţi opri un abuz (revocarea lipsită de temei a lui Kovesi) prin alt abuz (nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale). Din acest punct de vedere, decizia pe care Iohannis a fost forţat s-o ia reprezintă un „rău necesar”. Subliniez: forţat! Să nu uităm totuşi că preşedintele a contestat-o încă de la început şi a amânat-o cât a putut.

Ce este cu adevărat important este ce se va întâmpla de-acum încolo.

Şeful statului trebuie să se opună în continuare oricărei tentative a coaliţiei aflate la putere de a controla procurorii şi judecătorii. Să întoarcă în parlament ultimele modificări ale legilor penale sau să le atace la CCR. Să respingă toate pro­punerile al căror scop este sa­botarea luptei anticorupţie. Să ceară, mai vocal decât oricând, ca viitorul şef al DNA să aibă în primul rând avizul CSM.

Iar noi, spectatorii, să nu pierdem din vedere două chestiuni. Prima că tăvălugul antijustiţie n-a fost declanşat de Iohannis, ci de Dragnea şi ai lui. Şi a doua că, în acest război, Iohannis este totuşi ultima redută pe care ne putem bizui.

Text publicat în „Newsweek România

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Știrea zilei de 9 iulie este alta. S-a votat legea offshore, lege ce stabilește regulile de exploatare a resurselor minerale pentru următorii 45 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.