De cealaltă parte a baricadei – dieta de îngăşare

      În condiţiile în care din ce în ce mai mulţi oameni se luptă cu kilogramele în plus, poate părea uşor ciudat să dăm sfaturi şi diete pentru acumularea de kilograme, vorbim despre o dietă de îngrăşare.Trebuie ştiut de la început că nu există reţete magice pe care să le urmezi şi a douA zi să te trezeşti cu cinci kilograme în plus... va trebui să fii perseverentă şi rezultatele vor apărea la un moment dat. Îţi voi spune de la început că soluţia ideală la această problemă ar fi un medic nutriţionist. Numai el îţi poate oferi o dietă personalizată şi, în urma unor analize, îţi poate stabili greutatea normală ori ce procent de grăsime sau masă musculară ar trebui să aibă corpul tău pentru a se încadra în aceşti parametri.

Dana Dobre, de la ICE, la M-Body şi apoi la muzica...

A debutat pe scenă pe când avea 13 ani, la festivalul Mihaelei Runceanu, unde a câştigat Premiul Tinereţii, după care, în următorul an a reuşit să impresioneze cu vocea ei atât Marele Public, cât şi Juriul, care i-a acordat trofeul. Dana Dobre cântă de aproape 18 ani şi de fiecare dată a ştiut să speculeze momentul fiecărui stil de muzică, adaptându-şi vocea şi ţinuta de scenă atât muzicii disco, cât şi manelelor, melodiilor dance sau de muzică uşoară ori stilului etno-popular. „Nu mi-e ruşine cu nicio perioadă din cariera mea, m-am adaptat cerinţelor fiecărei perioade, am cântat şi manele, şi disco şi chiar şi dance, atât cu formaţia M-Body, alături de prietenul meu bun Manuel Iordache, cât şi cu Irina, prietena mea de la Conservator, cu care am format trupa ICE”, declară Dana.

Vară. Culori. Broşe

Dacă spui vară, spui culoare şi dacă spui accesoriu de vară nu trebuie să te gândeşti la o geantă colorată sau la un costum de baie, ci la ceva foarte mic, care merge purtat la orice şi care să aducă o notă de feminitate ţinutei tale: se poartă din nou broşele! În cazul în care nu aveţi printre accesoriile dumneavostră aşa ceva, aflaţi de la noi cât de utilă şi de adaptabilă poate fi cea mai veche şi cea mai de efect bijuterie din toate timpurile.

Volum… de vară!

În timpul verii părul nostru tinde să devină destul de rebel, mai ales din cauza umidităţii din aer. Soluţia stiliştilor? De ce să ne împotrivim stării lui naturale ... mai bine să construim coafuri pline de volum!

            SCURT şI SEXY. Volumul este binevenit în cazul părului scurt, fiind extrem de uşor de modelat. Foloseşte un gel de păr sau o spumă de păr pentru volum, tapează părul în zona unde doreşti volum şi gata! Poţi să optezi pentru o coafură cu tot părul dat pe spate, sau să tapezi numai zona din creştet, oferind un contrast plăcut cu bretonul.

Andreea Petrescu, despre modelling şi shootinguri pentru bebeluşi

Un nou grup ţintă s-a fixat printre agenţiile de fotomodele, acela al copiilor sub 16 ani

Andreea coordonează activitatea de la Buzău şi a rămas surprinsă plăcut de “potenţialul” găsit

O nouă agenţie de modele şi-a fixat cuibul la noi în Buzău. Deşi sediul principal îl are în alt oraş, noua coordonatoare a proiectului, Andreea Petrescu, a auzit că piaţa buzoiană este foarte ofertantă  şi, aşa, de o lună de zile şi-a închiriat un sediu exact în buricul oraşului şi a dat startul la castinguri. “Agenţia noastră se orientează mai mult către copii, adolescenţi şi nu în ultimul rând bebeluşi.

Mihai Rotaru: ”Nu pot sta fără să dansez măcar două ore...

* Proaspăt căsătorit, a cooptat-o şi pe soţia sa în şcoala de dans şi acum predau în familie

Iubeşte dansul de pe la trei ani şi nu se vede nicio zi fără câteva mişcări şi o coregrafie creată. Mihai Răzvan Rotaru are doar 24 de ani, dar ştie exact ce presupune acest drum pe care şi l-a ales şi care sunt cerinţele pentru a conduce o afacere a cărei baze le-a pus pe când nici nu avea 19 ani. “Multă lume a fost de convins atunci când m-am apucat de şcoala asta, unii nu doreau să-mi închirieze săli, pentru că mă considerau doar un puşti, am avut un început mai anevoios, dar acum toate lucrurile merg bine, chiar foarte bine, dacă număr toate participările de până acum la spectacole, premiile şi trupele formate, care dansează dansuri populare, greceşti, ungureşti, ţigăneşti, ruseşti, latino, orientale, street dance, tango, şi chiar step irlandez”, povesteşte Mihai

Genţile de plajă, un accesoriu şi pentru soare şi pentru...

     Vara este sinonimă cu plaja, soarele şi relaxarea! Nu este moment mai relaxant decât acela când ajungem pe o plajă cu nisipuri albe, scoatem din geantă prosopul şi loţiunea de soare şi ne întindem comod pe un şezlong. Pentru asta ai nevoie de o geantă de plajă care nu numai că trebuie să fie la fel de interesantă precum noul tău costum de baie, dar să fie şi încăpătoare pentru toate acele mici obiecte de care nu te poţi despărţi nici pe plajă. Şi să meargă şi seara la o plimbare pe malul mării. Iată tendinţele!

Color block-noua tendinţă de fashion

În această vară, va fi mai distractiv decât oricând să porţi culorile puternice, simple, asortate cu nuanţe nude sau... blocate! Color block este noua tendinţă propusă de designeri pentru acest sezon şi presupune ca tu să mixezi nuanţe electrizante într-o ţinută pe care nimeni nu o va putea trece cu vederea.

Denisa Vasile, un talent ce a meritat atenţia sopranei Gabriela Cristea

      Profesoara crede în vocea ei şi vrea să se ocupe personal de promovarea talentului său şi în Bucureşti

      Este o adolescentă care s-a născut sub o stea norocoasă, pentru că a primit un glas dulce, frumos şi care a fost îndrăgit imediat ce a rostit primele acorduri. Din păcate, până acum nu a ieşit în evidenţă decât în câteva ocazii pe care le înumeri pe degetele de la o mână, fie pentru că nu a avut o persoană lângă ea care să o îndrume, fie pentru că nu a avut destul curaj să iasă în faţă.

Trend alert: jeansii coloraţi

Unul dintre cele mai importante trenduri ale verii sunt jeanşii coloraţi. Culorile cele mai populare sunt cele calde, precum roşu, galben, portocaliu şi nuanţe derivate din roşu, mergând de la vişiniu închis până la rozuri pale. Nici culorile reci nu sunt excluse, singura condiţie este ca tonurile să fie cât mai vesele.

No Videos found
error: Content is protected !!