Ana Popa, cel mai bun absolvent al secţiei de Artă Monumentală...

„Am fost ucenic şi mi-ar plăcea să mă pun şi în locul maestrului”

Şi-a ales un domeniu de care cele mai multe fete fug mâncând pământul de teamă să nu îşi strice unghiile. Orele suplimentare lucrate deseori în weekend, munca pe schele au făcut-o însă tot mai ambiţioasă, ajungând ca astăzi să fie unul dintre tinerii pe care specialiştii mizează pentru Universitatea de Artă.

            Ana Popa este recomandată de propriii profesori drept cel mai bun absolvent al clasei de Artă Monumentală a Liceului de Artă „Margareta Sterian”.

Dragoş Bucurenci a transformat 30 de elevi în posibili miniştri

Liceenii buzoieni au fost puşi să dea soluţii pentru integrarea ţiganilor în societate

Zeci de liceeni buzoieni au avut ocazia de a se întâlni ieri cu Dragoş Bucurenci. Invitatul, cunoscut pentru activitatea sa de ecologist, dar şi ca jurnalist freelancer, a avut rolul de a purta o discuţie cu tinerii despre discriminarea ţiganilor.

Caravana „Provocare la nediscriminare” organizată de către Policy Center for Roma and Minorities şi adusă la Buzău cu sprijinul ARDOR şi al inspectorului şcolar Paula Mihai, are rolul de a provoca liceenii la dezbateri care dezvoltă gândirea critică şi analitică.

Ministerul Educaţiei, gata să cheme profesorii la Bac de sărbătorile legale

„Nimeni nu vorbeşte de remunerarea supraveghetorilor, dar îi chemă într-o zi când  trebuie plătiţi dublu”, spune liderul SÎP Buzău, Ion Dobre

Gafă din partea Ministerului Educaţiei în debutul Bacalaureatului. Reprezentanţii MEC au stabilit în programului examenului ca prima probă, cea de aptitudini digitale, să aibă loc într-o zi considerată sărbătoare legală, în care nimeni nu lucrează.

Data de 13 iunie, a doua zi după Rusalii, face parte alături de Crăciun şi Paşte din zilele-sărbători legale. După ce şi-a dat seama de penibilul situaţiei, ministrul Educaţiei a dres busuiocul, reprogramând proba pe 10 iunie.

Eroarea MEC deschide însă pentru liderii profesorilor buzoieni o discuţie mai veche referitoare la neplata cadrelor didactice care trebuie să supravegheze examenul.

Proiectele a 18 grădiniţe şi creşe la Buzău, scoase la licitaţie...

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat licitaţia pentru 18 proiecte de creşe şi grădiniţe, care vor fi construite în judeţul Buzău, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, potrivit unui comunicat emis de instituţie.

Valoarea estimată maximă a acestor proiecte este de 15.377.079 de lei fără TVA. Pentru primele două pachete licitate în cadrul acestui program, MDRT achiziţionează servicii de proiectare şi lucrări de execuţie pentru un număr de 103 grădiniţe şi creşe - 18 în judeţul Buzău, 29 în Vrancea, 26 în Botoşani şi 30 în Suceava.

Inspectori şi elevi, la concursul de împăturit clătite

Limba franceză a făcut casă bună de Ziua Copilului cu gastronomia. Peste 100 de elevi şi profesori au făcut front comun  în Cafeneaua Artiştilor la împăturit clătite.

Dincolo de manifestările specifice Zilei de 1 Iunie, dominate de baloane colorate şi cântecele, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău şi Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză (ARPF) Buzău au dat naştere unui eveniment inedit, intitulat „Fetons l’enfant a la francaise”. Întâlnirea le-a propus pentru prima dată elevilor buzoieni un atelier de gastronomie franceză.

Atestate pentru elevii de la Palatul Copiilor

Elevii Palatului Copiilor Buzău vor primi atestate la finalul acestui an şcolar. Conducerea instituţiei va organiza o festivitate în perioada imediat următoare începerii vacanţei şcolare, în cadrul căreia pe baza probelor de competenţe la nivelul fiecărui cerc, elevii vor beneficia de o diplomă.

Dragoş Bucurenci face echipă cu liceeni buzoieni

Cunoscutul Dragoş Bucurenci se va întâlni luni cu liceenii buzoieni la Bibiloteca Judeţeană. Evenimentul face parte dintr-o campanie naţională care constă în dezbateri cu scop educaţional pentru elevi, având ca temă probleme sociale precum discriminarea, rasismul şi combaterea stereotipurilor culturale negative.

Caravana “Provocare la nediscriminare” îşi propune să răspundă tocmai acestei nevoi, prin implicarea tinerilor în dezbateri care să încurajeze şi să contribuie la dezvoltarea unei gândiri critice şi analitice.

Calendarul elevilor care „au rămas pe vară”: ...

Ministrul Educaţiei a stabilit calendarul examenelor de corigenţă şi a înscrierilor pentru cei care „au rămas pe vară”. Elevii din clasele terminale de liceu sau din învăţământul profesional în anul de completare vor susţine examenele de corigenţe în zilele de 10 şi 11 august, iar cei din clasa a VIII-a în zilele de 25 şi 26 august.

Elevii buzoieni, supravegheaţi cu camerele Prefecturii

S-a rezolvat problema camerelor video de supraveghere a Bacalaureatului la Buzău. Spre dezamăgirea elevilor care şi-au făcut planul copieze, Inspectoratul Şcolar (IŞJ) a reuşit să îi facă pe plac ministrului Educaţiei şi va monta camere în toate sălile de examen.

Iniţial, inspectorul general, Florina Stoian, a declarat că va cere sprijinul financiar al Primăriei pentru a cumpăra aparatura necesară.

Fenomenul

* Horia-Andrei Gheorghe este primul şef de promoţie cu media generală 10 din istoria Colegiului „Hasdeu”

*  Anul acesta 17 hasdeeni au fost admişi direct la marile universităţi ale lumii, inclusiv la  OXFORD

Nu mai puţin de 17 liceeni ai Colegiului „B. P. Hasdeu” au fost acceptaţi în acest an fără examen la universităţi de prestigiu din lume. Rezultatele obţinute pe parcursul celor patru ani de liceu şi premiile la olimpiadele internaţionale i-au propulsat pe buzoieni direct în topul unora dintre cele mai bune facultăţi la nivel mondial.

No Videos found
error: Content is protected !!