Economic

Care sunt cele mai iubite modele de incaltaminte in 2019: Afla ce porti in sezonul cald!

Vara se apropie cu pași repezi, chiar dacă vremea ne joacă feste și ne dă impresia că nu vrea să ne aducă încă temperaturile mari. Cu toate astea, magazinele au început deja să afișeze noile colecții de încălțăminte pentru sezonul de vară 2019. De la pantofi, până la cele mai noi modele de sandale și de adidași, încălțămintea este un must have al oricărei garderobe.

Iată care sunt trendurile anul acesta:

Sandalele cu panglici și curele

În topul tendințelor din acest an se regăsesc sandalele cu toc și cu diverse panglici sau curelușe. Au un aspect jucăuș, dar în același timp sunt extem de cool. Nu ar trebui să ratezi colecția de sandale pentru femei de anul acesta, cu siguranță îți va lua ochii și nu te vei putea abține să nu îți cumperi măcar o pereche în trend. Culorile joacă un rol foarte important, 2019 fiind anul naturii, culorilor intense și conexiunii cu mediul înconjurător.

Pantofii kitten heels

Sunt acei pantofi eleganți, majoritatea stil stiletto, cu tocul mic și subțire. Sunt extrem de practici atunci când ai mult de mers pe jos și nu vrei să îți rupi picioarele pe tocuri înalte. Fiind eleganți, pantofii kitten heels pot fi purtați cu rochii lejere, cu jeanși sau costume. Sunt varianta ideala pentru un look chic, cu o tentă de eleganță și lejeritate.

Balerini

Cine ar putea renunța la celebrii balerini, care ne scot din toate situațiile dificile când nu putem purta pantofi cu toc dar vrem să fim elegante, în același timp? Balerinii sunt încălțămintea preferată în special de fetițe și adolescente, deoarece le oferă un plus de stil și eleganță, fără a le afecta, însă, sănătatea. Dacă sunt confecționați și dintr-un material bun, solid, atunci balerinii pot fi purtați pe o durată mai mare de timp, fără să se strice.

Pantofi cu franjuri

Pantofii cu franjuri fac parte din categoria încălțămintei în trend pentru anul 2019. Sunt un must have daca vrei să ieși puțin din tipare și să ai un aer mai country. Pantofii cu franjuri scot în evidență forma piciorului și pot fi un avantaj pentru fetele care au gleznele mai groase. Pot fi asociați atât unui look casual, de vară, cât și unui look mai sofisticat, în care pantofii să fie piesa distinctivă.

Pantofi în culori metalice

Nuanța metalică este, din nou, în tendințe anul acesta. În cadul unei ținute clasice, simple, one colour, pantofii de culoare metalică aduc efectul de strălucire de care are nevoie look-ul tău. Fie că sunt stiletto, decupați, înalți sau cu toc joc, acest tip de pantofi se potrivește perfect femeii puternice, seducătoare.

Așadar, vara vine cu o varietate de trend-uri în ceea ce privește încălțămintea care ți se potrivește cel mai bine. Nu uita, întotdeauna este important ca încălțămintea pe care o porți să îți ofere, pe lângă aspectul estetic ireproșabil, și confortul de care picioarele și coloana ta au nevoie. De aceea, ține cont de ceea ce ți se potrivește cel mai bine și alege-ți încălțămintea care să te facă să ieși din anonimat!

Photo: www.shutterstock.com  

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker