27 de ani
de presa libera
Marti, Mai 30, 2017 01:55 AM
dragaica

Politic

Care este situaţia reală a conflictului de interese de care este acuzat ministrul buzoian al Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu

de Călin BOSTAN
Politic  |
09.01.2017, 00:00
1528

   Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte conflictul penal de interese pe care Agenţia Naţională de Integritate l-a constatat în cazul şefei de Administraţia Bazinală Buzău-Ialomiţa, Adriana Petcu, în prezent ministru al Apelor şi Pădurilor. Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti,  unde procurorii au clasat dosarul, în 2015, după ce au făcut verificări privind un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Adriana Petcu, stabilind că fapta nu există.
    Deşi marea trecută, în cadrul prezentării miniştrilor propuşi de Partidul Social Democrat pentru guvernul Sorin Grindenu, şeful PSD Liviu Dragnea a declarat că Adriana Petcu, propusă pentru postul de ministru al Apelor şi Pădurilor, ar fi câştigat disputa în Justiţie  cu Agenţia Naţională de Integritate, portalul instanţelor arată că procesul se află încă pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, următorul termen fiind stabilit pe 2 februarie 2017, ora 11,00. Întrebat, după prezentare, de un jurnalist, ­des­pre incompatibilitatea declarată de Agenţia Naţională de Integritate faţă de Adriana Petcu, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a spus: ,,Poate e un amănunt neimportant, dar totuşi, dacă este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cred că este un subiect închis”. 
   Pe de altă parte, pe portalul Curţii de Apel Bucureşti se arată că Adriana Petcu a pierdut, la instanţa de fond, procesul împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, care a respins acţiunea formulată de reclamantă, sentinţa în dosarul 7646/2/2014 fiind pronunţată în 24 aprilie 2015. În 23 decembrie 2014, Adriana Petcu a contestat la Curtea de Apel Bucureşti, în contencios administrativ, raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, cerând anularea acestuia. Instanţa i-a respins însă soli­citarea, în 24 aprilie 2015, apreciind că acţiunea este inadmisibilă. Adriana Petcu a contestat, în 17 iunie 2015, decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care a început judecarea cauzei un an mai târziu, în 29 iunie 2016. Judecata în acest dosar va continua în 2 februarie 2017, instanţa urmând să ia în considerare raportul de clasare al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti. 
   Contactată de HotNews.ro, Adriana Petcu a declarat că procurorii au verificat deja ­exi­stenţa unui conflict de interese pornind de la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate pe care nu l-ar fi identificat, iar în procesul care se află acum pe rol, ea este cea care a cerut în instanţă anularea raportului ANI. Petcu a mai spus că a depus la dosar rezoluţia procurorilor şi că e sigură că va câştiga procesul.
Potrivit Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor ­pu­blice, persoanele care au fost descoperite incompatibile sau în conflict de interese sunt decăzute din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor acestei legi, timp de trei ani de la dată rămâne­rii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
   Reamintim că, în decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălca­rea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Adriana Petcu, Director în cadul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa: „În exerciţiul funcţiei de director, Petcu Adriana a semnat o adresa transmisă Administraţiei Naţionale «Apele Române> (A.N.A.R.), prin care s-a propus includerea sa în componenţa grupului de lucru al Proiectului «SIGMA FOR WATER – Identificarea ­pro­blemelor şi măsurilor necesare în vederea analizei posibilităţii de refacere a zonei umede la confluenţa răului Călmăţui cu fluviul Dunărea>, în baza căreia persoană evaluată a fost încadrată în funcţia de project officer în cadrul proiectului. Pe perioada de implementare a proiectului, Petcu Adriana a obţinut venituri în suma 27.086 lei”, se arată în comunicatul ANI din decembrie 2014. Potrivit articolului 301 din Codul Penal al României, „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea ­exe­rcitării dreptului de a ocupă o funcţie publică”. De asemenea, art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precizează că „persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezenţei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoană a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioada de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la dată constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani ­ope­rează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

 

Comentarii

PRIMA SAPTAMANA LA BUTOANE (09 Jan, 14:43)
Ion

1. Marele viscol al anului 2017. Guvernul a acționat perfect! Prin urmare: A2, A4, blocate (Dobrogea, Portul Constanta practic nefuncțional);nota 3 (pe o scara de la 1 la 10) corigent; 2. Ministerul educației. S-a decis de către ministrul educației ca toți directorii picați la concurs sau care chiar nu s-au prezentat sa fie numiți directori. nota 0 - inadmisibil!!!!! 3. Doamna A Petcu, zice ca si-a rezolvat problemele judiciare. Aflam ca pe 2 februarie are termen la ICCJ. Pentru ce? Nota 0 - inadmisibil!!!!! 4. PSD a promis o mulțime de masuri de bunăstare. După mărirea salariul minim, eliminarea celor 102 taxe, suportarea de către buget a CASS pt pensionari, neimpozitarea pensiilor mai mici de 2000 lei, evident ca au trecut la masuri de retorsiune împotriva aceluiași popor, prin taxarea celor care muncesc si aduc profit pe bune in economie; unde este clasa de mijloc si cum o dezvolta acești indivizi? 5. Justiția la apel. Acum vor sa modifice legislația si l-au găsit pe independentul avocat al poporului, care alta treaba nu are decât sa sesizeze CCR pt o lege de spălare a penalilor. nota 0-inadmisibil. Mă opresc aici. Surprinzător, toate astea se produc sub ochii noștii, in prima săptămână de guvernare. Nu înțeleg ce vrea acest popor! Pana acum se mulțumea cu o punga roșie; acum a evoluat se bucura la câteva zeci de lei la pensie; vorba lui Ițic, ii iei nu ii dai!!!!! Cred ca bunicuța Adriana ar trebui sa ne lase in pace.

Raspunde
VAI DE NOI (10 Jan, 16:37)
ION 2

Nu ne face cinste ca avem asemenea ministra !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Raspunde

Stiri Agerpres

Siria: 14 civili uciși într-un bombardament al SI în estul țării (OSDO)
Marti, Mai 30, 2017 01:51 AM

În total, 14 persoane au fost ucise luni seară într-un bombardament al grupării Stat Islamic (SI) asupra unei zone aflate sub controlul regimului la Deir ez-Zor, în estul Siriei, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

Vasilescu:Eu sper ca Parlamentul să se miște suficient de repede și să treacă din nou legea salarizării,dacă președintele nu o va promulga
Marti, Mai 30, 2017 01:48 AM

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, speră ca Parlamentul României să se miște "suficient de repede" și să treacă din nou legea salarizării unitare, în cazul în care președintele României nu o va promulga și o va retrimite în Parlament, însă menține termenul de adoptare la 1 iulie.

Acord franco-român pentru diplome la finalul masterului pentru inginerii din două rețele universitare
Marti, Mai 30, 2017 01:45 AM

Studenții români de la facultățile care fac parte din Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT) pot beneficia la finalul programului de master și de o diplomă franceză, după ce luni a fost semnat un acord cadru de cooperare interuniversitar.

Ministrul Muncii: Nu primarii sunt cei care stabilesc salariile, ci Consiliile Locale cu reprezentanții sindicatelor
Marti, Mai 30, 2017 01:11 AM

Salariile vor fi stabilite de Consiliile Locale și de cele Județene cu reprezentații sindicatelor și nu de primari sau de președinții de consilii, a precizat, luni, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, după dezbaterile pe proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Venezuela: Opoziția dorește să mărească presiunea străzii
Marti, Mai 30, 2017 00:52 AM

Opozanții președintelui venezuelan, Nicolas Maduro, au defilat cu miile luni cu ambiția de a accentua presiunea asupra șefului statului și a proiectului său de revizuire a Constituției, transmite AFP.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
29 May, 18:07 Profesori în stradă
Flory a comentat pentru articolul Profesorii buzoieni ies luni în stradă:
Cred că ar fi mai bine să mai muncească la clasă, că au niște salarii uriașe pt munca pe care o prestează. Unora dacă le ei manualul din față întră în panică și nu mai știu să predea!
29 May, 16:03 În memoriam Alexandru Oproescu
Ludmila Ungureanu a comentat pentru articolul In memoriam Alexandru Oproescu:
Suntem profund îndurerați la vestea de trecere la cele veșnice a celui care a fost Alexandru Oproescu , Om al cărții, un mare intelectual, scriitor, specialist de înaltă ținută profesională în biblioteconomie, fost director al Bibliotecii Județene ,,V.Voiculescu”, inițiatorul și fondatorul Biliotecii ,,Basarabia” din orașul Soroca. Merită cu prisosință gratitudinea noastră pentru realizarea proiectului - Biblioteca ,,Basarabia” , a fost și a rămas până la urmă cu sufletul alături de noi , cu idei îndrumătoare și cu un mare interes față de evaluarea bibliotecii, fiind ca o făclie în drumul pe care l-am parcurs împreună. A plecat la cer, lăsându-ne fără unul dintre cei mai iubiți și competenți îndrumători pe care i-am avut, apreciem și prețuim contribuția valoroasă a Domnului Alexandru Oproescu în susținerea activității Bibliotecii ,,Basarabia”, filială a Biliotecii Județene ,,V.Voiculescu” din Buzău și îi vom păstra mereu vie amintirea. Sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul bibliotecii ,,Basarabia”: Ludmila Ungureanu, Eleonora Sochirca, Silvia Dabija.
29 May, 15:36 Am mai spus-o dar se potrivește și aici!
Pixelu și analogia a comentat pentru articolul Insolvență sub semnul întrebării la producătorul de sticlă Gerom, după o privatizare lăsată cu condamnarea unui acționar al societății:
Este ca şi cum s-ar fi furat de la o fermă de stat o turmă de oi, să zicem! Se fac anchete peste anchete şi se condamnă vinovaţii: doi ciobani români care au furat, puşi de cineva, oile pe timp de noapte, cum altfel, de-a rămas ţarcul gol! Dar culmea, că oile, în loc să fie găsite la ei, sunt bine merçi la nişte păstori străini, care au pus deja alţi ciobani, tot români, care să le mulgă mai departe, de data asta doar în folosul lor! Curat murdar, cum ar spune nenea ăla, dar doar curat, spune justiţia română, care n-are treabă cu noii proprietari, nici cu recuperarea oilor, ci cu hoţii noştri, cărora nici nu mai are ce le confisca, deoarece bruma de bani pe care-i luaseră au băut-o într-o seară, dar şi-o iau cu suspendare! Ai lor, în schimb, sunt bine merçi! Dacă mai dispare o oaie, tot statul român le-o plăteşte, căci ei sunt asiguraţi! Justiţie românească, sau prostie omenească?!
Google PageRank Checker