Politic

Care au fost cele mai importante evenimente ale politicii buzoiene ale anului 2018 (IV)/ Anul migrațiilor politice de la jumătatea mandatului 

Anul 2018 a fost și cel în care, aproape de jumătatea mandatelor parlamentare, s-au înregistrat primele migrații politice. Este vorba, bine­înțeles, despre senatorul Dorin Bădulescu și deputatul Adrian Mocanu, aleși pe listele Partidului Mișcarea Populară, și care la scrutinul local din vara lui 2016 erau membri ai Partidului Național Liberal, respectiv Partidului Social Românesc, obscura forma­țiune politică girată de fostul lider PSD Mircea Geoană.

De altfel, până în momentul migrației, cei doi păreau soldați credincioși ai formațiunii politice fondate de Traian Băsescu; astfel, cei doi au boicotat spectacolul organizat de municipalitate în cinstea Centenarului Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie, când fostul președinte al României a condiționat pre­zența la Buzău de sus­ținerea unui discurs în deschiderea spectacolului, fiind refuzat. De asemenea, cei doi au încercat constant să aducă membri noi în Partidului Mișcarea Populară, în special dintre migratorii de profesie sau membri nemulțumiți din alte partide, în special din Partidul Național Liberal. Bineînțeles că multe dintre aceste acțiuni au avut, până la urmă, finaluri demne de Cascadorii Râsului.

Racolări ca-n filmele de comedie

Scene de tot râsul s-au înregistrat, în preajma săr­bătorilor Pascale de anul trecut, în politica de Valea Buzăului. Conducerea ju­dețeană a Partidului Miș­carea Populară a plecat prin județ să mai unifice puțin dreapta… printr-o acțiune caritabilă, la care a participat, nici mai mult, nici mai puțin, un vicepreședinte al organizației județene a Partidului Național Liberal! Este vorba despre binecunoscutul Claudiu Voicu, consilier local de Cislău, un personaj despre ale cărui „acțiuni politice” este inutil să mai pomenim. Pentru deliciul cititorilor noștri, reproducem din nou postarea PMP Buzău: „În acțiunea noastră de unificare a dreptei, am desfășurat o acțiune caritabilă în orașul Pătârlagele alături de prietenul și viitorul candidat la funcția de primar, domnul Claudiu Voicu. Ne bucurăm că oamenii de dreapta au înțeles mesajul nostru și cu siguranță valul creat va continua”. Mai mult, pe Valea Buzăului au fost împărțite felicitări de Paște purtând chipul lui Voicu, încadrat de liderii PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu și senatorul Dorin Bădulescu. Voicu însă a susținut că nu ar fi semnat o adeziune la Partidul Mișcarea Populară, însă spunea­ că ar dori să poarte discuții atât cu responsabilii organizației județene a Partidului Național Liberal, cât și cu liderul național al PNL, Ludovic Orban, simțindu-se nebăgat în seamă.  Atenția pe care o dorea acesta din partea conducerii organizației ju­dețene a PNL nu s-a lăsat însă așteptată. Printr-un scurt comunicat de presă, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, de­pu­tatul Cristinel Romanescu, a anunțat imediat excluderea lui Voicu din partid.

Mai comică a fost povestea similară de la Pogoanele, unde președintele organizației oră­șenești a Partidului Națio­nal Liberal, Stan Tudor, a fost trecut, de aceiași lideriPMP Buzău, senatorul Dorin Bă­dulescu și deputatul Adrian Mocanu,  în “catastiful” noilor membri populari: „Împreună cu cea mai mare parte a membrilor s-a alăturat echipei formate de noi în procesul de unificare a dreptei la nivelul județului Buzău (…) Stan Tudor a fost permanent liderul opoziției din Pogoanele și la fiecare ciclu de alegeri echipa sa a obținut peste 1.500 de voturi în acest oraș”. Lovitură de teatru, însă: Tudor Stan, care este și consilier local al PNL, a susținut că nu părăsește Partidul Național Liberal. Mai mult, el a spus că nu este lider al organizației locale liberale, ci funcția respectivă ar fi deținută de Tudor Vlad, colegul său de partid și de Consiliu Local. Mai mult, el a dat și o explicație legată de poza pe care cei doi parlamentari PMP au atașat-o comunicatului de presă: „Eu sunt prieten cu domnul Bădulescu, iar pe domnul Mocanu îl cunosc de când eram amândoi în PSD. Eu am fost în PSD până acum vreo trei ani, m-au dat afară, acum sunt în PNL și nu am de gând să plec în alt partid. Este treaba dumnealor ce au spus, să răspundă pentru asta”.

Mocanu a fost exclus din PMP după ce a demisionat

La jumătatea lunii iunie, se intensifică zvonurile privind o posibilă migrație a celor doi parlamentari buzoieni ai Partidului Mișcarea Populară către Alianța Liberalilor și Democraților. După ce, zice-se, Adrian Mocanu ar fi încercat marea cu degetul zgâriind, fără succes, pe la ușa sediului central al Partidului Social Democrat.

Pregătirea și migrația celor doi s-a desfășurat tot după tipicul comediilor bufe. Astfel, vicepremierul Grațiela Ga­vrilescu,  ministru al Mediului în guvernul Dăncilă, a preluat, la jumătatea lunii iunie, conducerea organizației județene a Alianței Liberalilor și Democraților, după ce fostul președinte, consilierul județean Mihai Cristescu, a fost schimbat din funcție, primind drept premiu de consolare funcția de vicepreședinte al ALDE Buzău. Alături de Gavrilescu au participat la conferința de presă fostul lider județean, Mihai Cristescu, președintele organizației municipale, viceprimarul Andrei Neder, dar și proaspătul secretar executiv interimar, Cristian Alexandru, proaspăt migrat în ALDE de pe o funcție similară, secretar general, din organizația județeană a Partidului Mișcarea Populară. În schimb, Grațiela Gavrilescu a fost foarte zgârcită în declarații atunci când i s-a solicitat să precizeze poziția vizavi de ALDE a celor doi parlamentari fugari din Partidul Mișcarea Populară, senatorul Dorin Bădulescu și deputatul Adrian Mocanu.

Nu după mult timp, însă, cei doi au părăsit Partidul Mișcarea Populară și s-a alăturat grupurilor parlamentare al Alianței Liberalilor și Democraților din camera inferioară a parlamentului. Adrian Mocanu, însă, a fost însă și exclus din partid, după ce a ajutat coaliția PSD-ALDE să facă majoritatea necesară pentru adoptarea modificărilor Codului penal, el fiind, la acea dată, în evidența Camerei Deputaților ca făcând parte din grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară. “Am votat pentru că așa am crezut că trebuie să votez”, a declarat pentru “Mediafax” deputatul Adrian Mocanu, dupa plenul în care aleșii au adoptat modificările Codului Penal. Până aici, nimic neobișnuit, în special pentru buzoieni, care cunosc foarte bine că votul lui Mocanu se datorează și faptului că tatăl său, Victor, fost președinte al Consiliului Județean, este condamnat, de instanța de fond, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Straniu a fost însă gestul președintelui Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, care a anunțat, la finalul ședinței Camerei Deputaților unde s-au votat modificările la Codul Penal, că deputatul Adrian Mocanu este exclus din PMP, după ce a dat un vot favorabil proiectului: ”Domnule președinte de ședință, vreau să anunț oficial aici în plen, că un coleg de-al nostru care a votat pentru Codul penal propus de PSD-ALDE e exclus din partid, domnul Mocanu”, a declarat Eugen Tomac, liderul de grup al PMP. “Voi propune, la primul Consiliul Executiv Național, înlocuirea domnului deputat Mocanu din funcția de președinte al PMP Buzău, precum și excluderea din partid la primul Colegiu Național (…) Pentru că a votat alături de majoritatea PSD, domnul Mocanu a ales sa se situeze alături de cei care calcă în picioare democrația parlamentară și își fac legi după bunul plac”, a mai spus Tomac presei.

În rest, activitatea politică a celor doi s-a rezumat la atragerea de membri, în general nemulțumiți ai altor partide, printre care fostul viceprimar social-democrat Fănică Bârlă și inspectorul școlar general Florina Stoian, migrată de la Partidul Național Liberal, dar și boicotarea, prin intermediul aleșilor locali, a unor proiecte necesare comunităților. Astfel, consilierii județeni Mihai Cristescu și Nicolae Voinea au recunoscut, la o ședință a deliberativului județului, că au votat împotriva a două proiecte:- transferul unui teren aparținând fostei Maternități către Judecătorie și suplimentarea sumelor pentru reabilitarea DJ 203 K pentru că așa li s-a spus de la partid. Mai mult, este notoriu scandalul de la finele anului trecut de la Grebănu, unde viceprimarul ALDE Ion Zainea, blochează prin votul său un proiect european pe Programul Operațional Infrastructură Mare, în valoare de aproape 300 milioane de euro, cu investiții în comuna respectivă de 14 milioane.

 

Un comentariu

  1. Mediocritățle răsărite în politica buzoiană, după ultimile alegeri, reliefează atitudinea multor alegători care nu s-au prezentat la vot și constitue una din cele mai greu de surmontat acțiuni spre democrația autentică. Ne confrunăm cu greve dificultăți, în comparație cu alte zone ale țării, nu profităm de condiția geografică excelentă a așezării județului nostru. Numeroase acțiuni inițiate la noi sunt pătate de acte de corupție, trenează pentru că unii se consideră nedreptățiți și contestă, suferă amânări și se împotmolesc în tomuri birocratice. Puneți alături de aleșii noștrii sumele de bani cheltuite numai pentru indemnizațiile și deplasările ori manifestările lor, zise „acțiuni”, și nevoile altor cetățeni ai cartierelor și satelor noastre și veți avea imaginea incompetenței și corupției dar și a nepăsării celor care nu ies la vot. Cât cheltuim cu un deputat sau senator, dar cu nu consilier județean, municipal, orășenesc și comunal? Ce au făcut ei pentru banii aceștia? Oare mult ne vom mai lăsa păcăliți de această stare incompatibilă cu democrația???

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker