Actualitate

Buzoienii s-au plâns la Avocatul Poporului că nu sunt lăsaţi să depună plângeri

Într-un raport al Instituţiei Avocatul Poporului care prezintă situaţia activităţii din anul precedent, se arată că cele mai multe sesizări pe care instituția le-a primit au avut ca obiect, în primul rând,  încălcarea de către autoritățile publice a dreptului de petiționare.

Potrivit aceluiaşi document, buzoienii au fost nemulţumiţi şi de „încălcarea dreptului de proprietate privată, a dreptului la un nivel de trai decent, precum și încălcări ale dreptului la ocrotirea sănătății, dreptului la informație, dreptului la muncă și protecția socială a muncii”. Raportul Avocatului Poporului pe anul 2018 indică şi o creştere în ceea ce priveşte „numărul de sesizări din oficiu, numărul de anchete proprii, dar și numărul de recomandări emise de Avocatul Poporului ca urmare a deficiențelor constatate cu ocazia verificărilor”.

159 de buzoieni s-au prezentat în audienţă anul trecut pentru a discuta cu reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului şi pentru a cere sprijin, motiv pentru care au depus 39 de petiţii. Au fost şi 114 buzoieni care anul trecut au apelat telefonic la serviciul Avocatului Poporului. Pentru 21 dintre ei, reprezentantul instituției amintite a soluţionat dosarele.

Deplasările lunare ale reprezentantului Avocatului Poporului în judeţul Buzău vor continua și în anul 2019, reprezentanții Biroului Teritorial Ploiești încercând să vină în întâmpinarea persoanelor care vor solicita sprijin

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker