Veste proastă pentru autorităţile buzoiene care aşteptau ca Guvernul să aprobe joi alocarea de sume în regim de urgenţă pentru refacerea infrastructurii afectate de viiturile formate în urma ploilor de săptămâna trecută. Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului au fost incluse doar două proiecte de hotărâre de guvern în acest sens şi nici una nu face referire la alocarea unor fonduri către comunităţile care au avut cel mai mult de suferit în urma potopului.

Este vorba despre acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie 2018 şi despre aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ. Astfel, deşi Prefectura Buzău a trimis încă de miercuri dimineaţă evaluarea pagubelor la Guvern, alte judeţe nu s-au grăbit, se pare, astfel că autorităţile locale buzoiene mai au de aşteptat o săptămână până li se vor aloca fondurile promise de premierul Viorica Dăncilă în timpul vizitei efectuate în această săptămână în zona Chiliile – Căneşti.

Judeţul Buzău ar avea nevoie de 39 de milioane lei pentru refacerea infrastructurii afectată de viiturile de acum o săptămână, însă în regim de urgenţă s-a cerut alocarea a 15,8 milioane lei.

O primă evaluare arată că 17 comune şi un oraş din judeţul Buzău au fost afectate de ploile de săptămâna trecută, iar raportul provizoriu a fost înaintat de Instituţia Prefectului către Ministerul Afacerilor Interne. Este vorba despre Valea Salciei, Bisoca, Siriu, Nehoiu, Odăile, Berca, Lopătari, Cozieni, Beceni, Bozioru, Chiliile, Căneşti, Calvini, Vintilă Vodă, Mânzăleşti, Brăeşti, Topliceni, Pardoşi. Evaluările continuă la nivelul judeţului, astfel că nivelul pagubelor si numărul comunelor afectate poate creşte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, şapte locuinţe din Valea Salciei şi Cozieni au fost afectate de ape, cinci drumuri judeţene au fost afectate pe o lungime totală de 35 de km.

De asemenea, 47 de drumuri comunale în lungime de 77 de km au fost măturate de ape, precum şi 80 de drumuri săteşti pe o lungime de 94 de km.

Apele au distrus opt podeţe, trei punţi pietonale şi trei poduri, două sisteme centralizate de alimentare cu apă, la Chiliile şi Bozioru, fiind colmatate de viituri.

La Chiliile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a  trimis o instalaţie de potabilizare a apei pentru a asigura până la remedierea situaţiei, apa curentă, populaţiei. În acelaşi timp, Inspec­toratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a pus la dispoziţie o autospecială pentru asigurarea apei necesare instalaţiei.

Locuitorii din Chiliile au rămas făra apă potabilă la sfârşitul săptămânii trecute, după ce bazinul pentru captarea apei potabile a fost colmatat.  Iniţial, localnicilor le-a fost distribuită apa trimisă de la rezervele de stat. Între timp, zeci de jandarmi, militari, pompieri şi localnici au lucrat timp de 24 de ore la decolmatarea barajului de la Izvorul Mocearu. În timpul intervenţiei au fost evacuaţi peste 500 de metri cubi de piatră şi noroi.

Între timp s-a lucrat continuu pentru refacerea drumului spre cele trei sate ale comunei Chiliile, izolate în urma viiturilor.

Pârâul Sărăţel a ieşit din matcă acum o săptămână şi a ­dis­locat tuburile din beton care asigurau accesul către satele Suchea din comuna Căneşti, şi ­Tres­tioara, Creveleşti şi Budeşti. În acest moment, drumul spre Trestioara şi Creveleşti a fost refăcut şi se poate circula în condiţii bune, la fel şi spre Budeşti, dar doar cu căruţe sau autoturisme de teren.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Nimic despre banii furati. Nimic despre calitatea deplorabilă a lucrarilor de la Chilii care au înghițit peste 30 de milioane de RONI.

Comments are closed.